Cuantificarea influenței factorului timp asupra procesului investițional - tehnica actualizării - metode dinamice de evaluare financiară a investițiilor

Previzualizare seminar:

Cuprins seminar:

1. Semnificaţia factorului timp în procesul investiţional. Procesele compunerii şi actualizării
1.1 Valoarea viitoare
1.2. Valoarea prezentă
1.3. Perioade de compunere mai mici decât un an
2. Noţiunea de anuitate. Valoarea viitoare şi valoarea prezentă a unei anuităţi
2.1.Valoarea viitoare a unei anuităţi ordinare
2.2. Valoarea viitoare a unei anuităţi speciale (cuvenite)
2.3. Valoarea prezentă a unei anuităţi ordinare
2.4. Valoarea prezentă a unei anuităţi speciale (cuvenite)
3. Metode dinamice de evaluare financiară a investiţiilor
3.1. Metode de analiză economică de tip “cost – beneficiu”
3.2. Metoda “costurilor”- cheltuieli totale actualizate (CTA)

Extras din seminar:

Cuvinte-cheie:

Factorul timp, factorul de fructificare, factor de actualizare, tehnica actualizării, coeficient de actualizare, anuitate, valoare prezentă, valoare viitoare, indicatori dinamici de eficienţă.

1. Semnificaţia factorului timp în procesul investiţional. Procesele compunerii şi actualizării

Procesul investiţional se desfăşoară într-o îndelungată perioadă de timp.

Odată cu punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii, viaţa economică a acestuia trece într-o nouă fază dominantă de furnizare către societate a rezultatelor obţinute în urma procesului investiţional, concretizate în produse finite. Ca o consecinţă imediată a vânzării de produse finite, se obţine profit.

În calculele de eficienţă economică se compară mărimea profitului ce se scontează a fi obţinut dintr-o acţiune productivă cu fondurile de investiţii necesare. Trebuie să se ţină cont de faptul că fondurile de investiţii se cheltuiesc într-o anumită perioadă, iar profitul se obţine într-o altă perioadă. De aici, calculele de eficienţă economică nu trebuie să aibă un caracter static, adică să nu se făcă abstracţie de influenţa factorului timp asupra efectelor finale. Or, timpul acţionează ca un factor distinct. Acţiunea respectivă se cunoaşte sub denumirea de influenţa factorului timp asupra investiţiilor şi a rezultatelor lor. Analiza, ce ţine cont de influenţa factorului timp asupra investiţiilor, se consideră analiza dinamică.

Orice decizie investiţională presupune sacrificiul unui consum prezent în perspectiva unui consum viitor mai sporit.

Deciziile investiţionale pot fi optime numai atunci, când investitorii au posibilitatea să aprecieze în perioada curentă care sunt implicaţiile viitoare ale deciziilor luate.

Astfel spus, un investitor trebuie să dispună de posibilitatea de a cuantifica o decizie din punct de vedere al efectelor ei peste un număr T de perioade de timp.

În acelaşi timp, el trebuie să dispună de o modalitate de a cuantifica în momentul de faţă o decizie pe care o va lua peste T perioade.

Acest procedeu de comensurare intertemporală poartă denumirea de actualizare.

Conceptul de valoare prezentă este crucial în teoriile financiare, inclusiv in cea a finanţelor firmei. Investitorii încredinţează resursele lor acum (în prezent) în aşteptarea obţinerii unor profituri viitoare.

La evaluarea corectă a veniturilor furnizate de o investiţie este necesar de a lua în consideraţie că veniturile se obţin în viitor. Aceste sume monetare trebuiesc exprimate în termenii valorii prezente pentru a aprecia rentabilitatea investiţiei, comparându-le cu costul acesteia.

Se ştie că banii au o valoare diferită în timp.

Un flux monetar viitor Fn este întotdeauna considerat ca depreciat în raport cu un flux prezent F0 de aceeaşi sumă. Această depreciere în viitor ţine de faptul că o încasare obţinută mai târziu privează beneficiarul de posibilităţile de utilizare pe care i le-ar permite o încasare imediată. În acelaşi context, inflaţia erodează puterea de cumpărare a oricărei unităţi monetare în decursul timpului dacă este păstrată sub formă lichidă (dacă nu este investită).

Astfel, fluxurile de numerar efectuate la diferite date pe scara timpului nu sunt comparabile direct decât folosind un anumit procedeu ce poartă numele de tehnica actualizării şi presupune transferarea tuturor valorilor dispersate în timp la un singur moment, care, de regulă, este cel actual.

Aceasta este una din cele mai importante tehnici folosite în finanţe, de aceea este absolut vital ca ea să fie înţeleasă în întregime.

Una din componentele principale ale analizei valorii în timp a banilor este axa temporală, care ne permite să vizualizăm în timp ceea ce se petrece într-o anumită problemă.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Cuantificarea Influentei Factorului Timp Asupra Procesului Investitional - Tehnica Actualizarii - Metode Dinamice de Evaluare Financiara a Investitiilor.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
22 pagini
Imagini extrase:
22 imagini
Nr cuvinte:
5 030 cuvinte
Nr caractere:
30 388 caractere
Marime:
104.72KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Profesorului:
Radu Hincu
Sus!