Bazele Managementului

INDICATORI DE BAZĂ ÎN VIZIUNE STATICĂ

Orice obiectiv de investiţii sau de introducere a progresului tehnic se realizează prin mai multe modalităţi. Fiecare modalitate porneşte de la mai multe variante de proiect care la rândul lor se caracterizează printr-o varietate de proiecte, varietate de eforturi, efecte şi raporturi dintre ele.

Pentru alegerea variantei optime se foloseşte un sistem de indicatori de eficienţă economică, fiecare dintre aceştia evaluând o anumită latură a eficienţei obiectivului respectiv. Indicatorii eficienţei economice a investiţiei se pot clasifica din mai multe puncte de vedere:

1. din punct de vedere al sferei de cuprindere, există patru clase:

a) indicatori ce reflectă efectele economice: capacitatea de producţie, valoarea producţiei anuale, structura producţiei etc;

b) indicatori ce specifică eforturi economice: investiţia totală, structura investiţiei totale, mărimea imobilizărilor, cheltuielile de producţie pe an, structura costurilor de producţie, numărul total de personal, structura personalului;

c) indicatori ce se referă la perioada de realizare a obiectivului şi la cea de funcţionare: durata de execuţie a obiectivului de investiţii, durata de execuţie a obiectivului de investiţii până la punerea lui în funcţiune parţială, durata de funcţionare fizică, durata de funcţionare eficientă, durata de funcţionare până la atingerea parametrilor proiectaţi;

d) indicatori de eficienţă economică a investiţiei: investiţia specifică, termenul de recuperare, coeficientul eficienţei economice a investiţiilor.

2. după nivelul la care se face analiza economică, indicatorii economici pot fi: macroeconomici-microeconomici, adică la nivelul economiei naţionale sau la nivel de ramură şi microeconomici – asociaţi sistemelor de producţie – întreprinderilor. Aceştia din urmă se împart în:

a) indicatori cu caracter general: indicatori de volum ai obiectivului: capacitatea de producţie, numărul de personal, costul producţiei, profitul (beneficiul), productivitatea muncii, rentabilitatea;

b) indicatori de bază: sunt indicatori reali de eficienţă economică;

c) indicatori specifici: caracterizează specificul unei anumite ramuri industriale sau unui anumit domeniu de activitate economică;

d) indicatori suplimentari – se folosesc doar în anumite cazuri, pentru o activitate ce nu este descrisă de alţi indicatori sub aspectul eficienţei economice a investiţiilor în domeniul respectiv.

Indicatori de bază, în viziune statică

Indicatorii de bază au fost elaboraţi în exclusivitate în cadrul preocupărilor de creştere a eficienţei economice a investiţiilor şi stau la baza fundamentării deciziei judicioase de a investi. Aceştia cuantifică raportul efecte/eforturi sub forma maximizării efectelor obţinute pe unitatea de efort, sau prin minimizarea eforturilor necesare pentru obţinerea unei unităţi de efect.

Viziunea statică – considerată una aproximativă, care generează o viziune de ansamblu asupra sistemului ce se analizează. Această situaţie de calcul nu ia în considerare factorul timp, definind un moment de referinţă la care se realizează calculele.

Principalii indicatori de bază sunt:

1. Volumul capitalului investit (Inv) reprezintă expresia valorică a tuturor resurselor ce se consumă la realizarea unui obiectiv până la punerea lui în funcţionare. Relaţia de calcul este:

Inv=Id+Icol+Iconex+N+Eimob (1)

Id – investiţia directă; Icol – investiţia colaterală; Iconex – investiţia conexă; N – valoarea mijloacelor circulante de primă dotare; Eimob – efectul imobilizărilor de fonduri;

Decizia: din multitudinea de variante posibil de realizat, va fi aleasă aceea care are volumul investiţiei totale cel mai mic min Inv

2. Durata de realizare a lucrărilor de investiţie (d) exprimă timpul în care se realizează obiectivul investiţional, până la punerea lui în funcţiune. Se calculează din considerente de realizare a lucrărilor de construcţii, montare de instalaţii, utilaje, probe.

Decizia: din variantele investiţionale posibile se va alege cea cu durata de execuţie a lucrărilor cea mai mică min d

3. Durata de exploatare eficientă (De) reprezintă intervalul de timp în care investiţia produce efectele estimate. Durata de exploatare eficientă este specifică fiecărui tip de investiţie , iar ministerele de resort pot impune valori tip ţinând seama de progresul tehnico – ştiinţific.

Decizia: varianta optimă de proiect este cea pentru care durata de exploatare eficientă este maximă max De

4. Pierderea din venit net agricol prin amplasarea noului obiectiv (Y) – indicatorul se calculează în cazul în care sistemului de producţie realizează investiţii ce vor fi amplasate pe terenuri ce au avut iniţial destinaţie agricolă. Relaţia de calcul este:

Y=i*Vn*St*De (2)

i – indicele mediu anual de creştere a producţiei agricole pe perioada De; Vn – venit mediu anual ce se obţine din cultivarea unui hectar de teren arabil; St – suprafaţa totală scoasă din circuitul agricol.

Decizia: varianta optimă de proiect este cea care are pierderea de venit net agricol prin amplasarea noului obiectiv cea mai mică min Y

5. Investiţia specifică (S) – volumul fondurilor de investiţii necesar pentru realizarea unei unităţi de capacitate de producţie, se calculează astfel:

• pentru obiective noi:

(3)

în care Q – producţia anuală, sau după caz, capacitatea de producţie în unităţi naturale sau valorice;

• pentru modernizări sau dezvoltări:

(4)

în care Qi este producţia anuală după modernizare şi/sau dezvoltare; Q0 – producţia anuală înainte de modernizare şi/sau dezvoltare.

Decizia: varianta optimă de proiect este aceea pentru care investiţia specifică este minimă min S

6. Termenul de recuperare al investiţiei (T) – reprezintă perioada de timp în care resursele de investiţii consumate s-ar putea recupera din valoarea beneficiilor anuale obţinute în urma vânzării producţiei. Relaţiile de calcul sunt:

• pentru obiective noi:

= (5)

în care P – profit obţinut; A – acumulări obţinute; B – beneficiul obţinut.

• pentru modernizări sau dezvoltări:

(6)

Decizia: varianta optimă, din punct de vedere al acestui indicator este aceea în care termenul de recuperare este cel mai mic min T

7. Coeficientul eficienţei economice (c) – reprezintă beneficiile anuale sau cumulările băneşti ce se obţin la 1 leu investit. Relaţiile de calcul sunt:

c= (7)

• pentru obiective noi:

= (8)

în care P – profit obţinut; A – acumulări obţinute; B – beneficiul obţinut.

• pentru modernizări sau dezvoltări:

(9)

Decizia: varianta optimă de proiect este cea care maximizează acest indicator max c

8. Cheltuielile echivalente sau recalculate (K) – iau în considerare atât volumul investiţiei cât şi cheltuielile anuale de producţie. Relaţia de calcul este:

K=Inv+Ch*De, (10)

unde Ch reprezintă cheltuielile anuale de producţie, h – indice pentru anul curent.

Practica a demonstrat că este utilă exprimarea cheltuielilor echivalente sau recalculate în formă specifică (Ks) sau ca indicator anual (Ka). Formulele de calcul în acest caz sunt:

(11)

(12)

Decizia: indicatorul cheltuielile echivalente sau recalculate reflectă o situaţie cu atât mai favorabilă, cu cât nivelul său este mai scăzut min K; min Ka; min Ks

9. Randamentul economic al investiţiei (R) – este cel mai puternic indicator de eficienţă care determină decizia finală asupra variantei optime. Randamentul economic al investiţiei reprezintă profiturile realizate pe perioada de exploatare eficientă a obiectivului raportat la volumul total al investiţiei. Se poate exprima şi folosind noţiunile conexe de acumulări băneşti sau beneficii.