Sub influenţa calvină, ideea parafrazării psalmilor, se răspândeşte în toate culturile europene. În Polonia, Jan Kochanovschi, a transpus în 1579 după exemplul lui Clement Marot şi Théodore de Bèze, psalmi în limba poloneză. Dosoftei, cunoscând opera lui Kochanovschi, a preluat de la acesta ideea versificării psaltirilor.Datorită faptului că modelul a fost acelaşi pentru toţi poeţii care au versificat psalmi, adică Psaltirea din Vechiul Testament, originalitatea unui poet trebuie căutată mai ales în sistemul de versificaţie, decât în fondul de idei şi sentimente.
Tălmăcind psalmii lui David, Dosoftei realizează nu doar o simplă traducere, ci şi o prelucrare a lor, deşi s-a izbit de insuficiente mijloace de expresie literară pe care le putea oferi atunci limba română. Cu toate că versul său este stângaci, când ia ca model versul popular, limba stihurilor lui devine imediat curgătoare, muzicală şi ritmică. Dosoftei apelează la modelul poeziei populare, astfel încât psalmii să fie accesibili ascultătorolor, uşor de înţeles, de cântat în biserică şi de memorat. Psaltirea cuprinde toată gama trăirilor umane îndreptate spre psalmul transcendent şi, totodată, recuperează realitatea românească asemănătoare celei biblice. Dosoftei s-a străduit să caute forma cea mai limpede şi mai armonioasă a limbii, care să fie înţeleasă în toate ţinuturile româneşti.
,,Psaltirea pre versuri tocmită” a fost tipărită în 1673 la Uniev (Polonia) şi cuprinde psalmi biblici, pe care Dosoftei i-a versificat într-o manieră artistică impresionantă, fapt care l-a determinat pe Nicolae Manolescu să afirme că Dosoftei este ,,întâiul monument de limbă poetică românească”. Datorită vastei sale culturi, Dosoftei a reuşit să ceeze o versificaţie după rigorile versului cult, pe care l-a îmbinat cu metrica populară românească şi cu stilul poeziei folclorice. Scriitorul îndeamnă cititorul să descopere tâlcul, învăţătura care se desprinde din psalmi şi să pătrundă dincolo de sensul ei parabolic.
Dosoftei este socotit de comentatori ctitor al poeziei lirice româneşti. Făcând efortul de a găsi cu orice preţ cuvântul solicitat de rimă, Dosoftei va ignora adesea exactitatea sensurilor termenilor şi de aici remarcabile îndrăzneli metaforice. El adaugă versuri fără corespondent în textul biblic sau imprimă spaţiului bun ,,aer moldovenesc”. Modificările de măsură a versurilor favorizează schimbări de tonalitate, astfel încât putem distinge doine de jale, imnuri de slavă, rugăciune umilă, confesiuni, meditaţii. Dacă în prima treime a Psaltirii ezitările sunt frecvente, varietatea ritmurilor încercate fiind foarte mare, în celelalte părţi versul se domoleşte, putându-se observa un progres al îndemânării prozodice, noutatea frapantă constituind-o apelul curent la metrul folcloric, impus ca model poeziei culte.
Nicolae Iorga aprecia talentul marelui versificator spunând următoarele: ,,Psaltirea în versuri se desface în două părţi: una, în care scriitorul nu vrea să coboare ci-şi înşiră solemn după datina celor învăţaţi şi alta, partea cea mai întinsă, în care el uită mândria volumelor răsfoite şi se lasă furat de ritmul uşor, săltăreţ viu al cântecului popular. Acesta din urmă rămâne una din părţile cele mai trainice ale operei sale poetice.”
Psalmul este o specie lirică, prin care poetul înalţă un imn religios divinităţii, exprimându-şi sentimentele de smerenie şi laudă pentru măreţia şi atotputernicia lui Dumnezeu.
Cuvântul psalm vine de la grecescul ,,psalmos” care înseamnă compunere poetică biblică, având caracter de rugăciune, odă, elegie sacră.
Creaţiile lirice ale ,,Psaltirei” sunt traduceri ale psalmilor atribuiţi lui David şi de aceea Dosoftei îi numerotează.
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava,
Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării
Specializarea română – italiană
Anul III ZI
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
