Plutarh

Perioada imperiala la romani cuprinsa, temporal, intre 27 i.Hr.-476 d.Hr., a insemnat marile izbanzi asupra altor neamuri, dar si triumful crestinismului, ambele ipostaze devenind elemente componente ale istoriografiei universale.

Un istoric reprezentativ, care si-a consacrat in buna masura opera pentru ilustrarea traditiilor romane, scriind in timpul Imperiului a fost Plutarh (cca 46-125).

Nascut intr-o familie notabila din Beotia/Cheroneea, studiaza la Atena retorica, filosofia si stiintele vremii sale, avandu-l ca maestru pe Ammonios Sakkas, frecventeaza „Stoa”, precum si „Academia platoniciana”.

Viziteaza de mai multe ori Roma, unde preda Filosofia morala. Obtine cetatenie romana si adopta numele de familie Mestrius, in semn de omagiu adus prietenului sau M. Mestrius Florus. Autoritatile imperiale romane il numesc procurator al provinciei Achaia din Grecia. Mai tarziu devine preot la templul lui Apollo din Delphi.

Plutarh era foarte cultivat, avea cunostinte enciclopedice, fiind foarte pretuit in cercurile hellenistice.

Ultima parte a vietii o petrece la Cheroneea, unde scrie principalele sale opere in dialect atic, bazate in mare parte pe manuscrisele prelegerilor sale.

Operele sale au fost reunite in 1296 de catre Maximos Planudes in doua culegeri: „Moralia” („Scrieri morale”) si „Vietile paralele ale oamenilor ilustrii”.

„Moralia” cuprinde eseuri si dialoguri ce au ca tematica comentarii literare, estetice si pedagogice, dezbateri cu privire la probleme religioase si mitologice( printre altele reprezentarea lui Osiris in mitologia egipteana) Unele texte au continut filosofic, in care Plutarh se releva ca adept al platonismului in opozitie cu stoicismul si epircureismul. ”Moralia” mai cuprinde noua carti intitulate „Banchetul celor sapte intelepti”, un text dialogat aupra invataturilor celor sapte legendari intelepti ai Greciei antice.

Cu toate acestea, celebritatea lui Plutarh a fost asigurata de scrierea “Vieti paralele” realizata intre 105-115.

Lucrarea cuprinde 46 de biografii ale unor personalitati proeminente din lumea antica, Plutarh alegand modalitatea asezarii in paralel a cate doua nume, unul din perimetrul spiritual al Greciei, celalalt din cel al Romei.

In afara celor 46 de biografii paralele, Plutarh a mai scris si patru izolate ale lui Atos, Artaxerxes, Othon si Gallea.

Prima serie de biografii paralele lipseste, dar celelalte sunt: 2)Sertorius si Eumene; 3)Cimon si Lucullus; 4)Lysandru si Sylla; 5)Demostene si Cicero; 6)Agis si Clemene; 7) Pelopidas si Marcellus; 8)Phocion si Ctondin Utica; 9)Aristide si Cato cenzorul; 10)Pericle si Fabius Maximus; 11)Nicias si Crassus; 12)Dion si Brutus; 13)Timoleon si Paul Emiliu; 14)Philopoimen si Titus; 15)Temistocle si Camil; 16)Caesar si Alexandru;17)Agesilaos si Pompei; 18)Pyrhus si Marius; 19)Solon si Publicola; 20)Demetrius Poliocetul si Antoniu; 21)Alcibiade si Coriolan; 22)Lycurg si Numa; 23)Theseu si Romulus.

In ceea ce priveste conceptia despre istorie, Plutarh impartaseste conceptiile lui Cicero, Salustius si Tacitus cu privire la rolul moralizator al istoriei

Biograful spune ca motivul esential pentru care a scris aceasta lucrare a fost dorinta de a-si randui viata si a si-o face asemanatoare cu virtutile oamenilor ale caror biografii le scrie si pe care ii ia parca, in gazda, prin istorie, pe fiecare dintre ei, spre a-l avea ca oaspete: „Am inceput sa ma indeletnicesc cu scrierea Vietilor indemnat de altii, dar continui si zabovesc aci si datorita mie insumi, caci am incercat sa-mi randuiesc si sa-mi fac viata asemanatoare cu virtutile personajelor prezentate aci, folosindu-ma de istorie ca de o oglinda. Faptul ca nu se aseamana cu nimic altceva decat cu o convietuire si conlocuire, caci primind si luand in gazda, prin istorie, pe fiecare dintre ei, spre a-l avea ca musafir, l-am contemplat sa vad cat este de mare si cum este fiecare, alegand, spre a-l cunoaste, cele mai de seama si mai frumoase dintre faptele sale.”

Pentru a-si atinge scopul propus, acela de a zugravi omul, in tot ce are el mai specific si caracteristic, si nu numai omul politic, Plutarh cauta sa-l urmareasca pe acesta in cat mai multe momente din viata publica si particulara, care-i aratau vreuna din trasaturile caracterului sau.

El vrea sa patrunda in sufletele persoanelor despre care vorbeste si sa le faca mai ales portretul moral.

Asadar, biograful a trebuit sa cerceteze atat izvoarele istoriografice, cat si izvoare de alta natura. Este greu de conceput ca Plutarh a consultat toate izvoarele in care se vorbea despre viata acelor oameni ilustrii.Cel mai probabil Plutarh a avut cateva izvoare de baza-istorice si peripatetice-pe care le-a completat cu informatii culese din alte opere.

Printre cele mai de seama izvoare se numara:Eschil, Herodot, Tucidide, Platon, Ephoros, Teopomp, atidografii, peripateticii etc.

Stirile gasite la acesti autori erau uneori contradictorii. Plutarh era nevoit sa faca un efort de a distinge adevarul istoric, incepand cu critica izvoarelor pe care le consulta. Din acest punct de vedere, trebuie subliniat faptul ca in biografii sunt unele pasaje care ne arata ca Plutarh nu a luat la intamplare diferitele stiri pe care le gasea in izvoare, ci le supunea criticii.

Referatul a fost prezentat in cadrul unui seminar de istoriografie la Facultatea de Arhivistica din cadrul Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza