Marturisesc cu sinceritate ca am ajuns la cartea lui Olareanu dintr-o pura intamplare. Ma aflam la libraria Eminescu, cercetand cu atentie rafturile in gasirea uneia dintre operele de care aveam nevoie pentru seminarul de literatura. Cu fisa bibliografica in mana si cu ochii atintiti asupra numelor de autori dau peste Costache Olareanu. Imi suna cunoscut numele si de aceea il confrunt cu lista autorilor. Intr-adevar, "Fictiune si infanterie" se regasea printre posibilele teme. Rasfoiesc cu grija cartea pentru a citi printre randuri cateva pasaje si constat cu uimire ca ramasesem minute intregi, cu cartea in mana, citind fara intrerupere. Observ privirea ironica si rautacioasa a vanzatoarei. Desluseam in spatele acestei priviri intrebarea: Domnisoara, aici nu sunteti la biblioteca. Cumparati sau nu? Realizand penibilul situatiei inchid cartea, platesc si ma indrept grabita spre casa pentru a-mi incepe lectura.
Astfel se face ca, din pura intamplare, fara a cauta in mod special cartea lui Olareanu , am ajuns sa ma delectez cu o lectura de o inteligenta si un umor aproape geniale. O data citite primele pagini nu am mai putut, asa cum se spune in popor, "lasa cartea din mana". Citeam in tramvai, in statia de metrou, in pauza dintre cursuri, enervandu-ma de fiecare data cand, dintr-un motiv sau altul trebuia sa-mi intrerup lectura. Simplitatea limbajului ce ascunde idei complexe, problematizarea actului scrierii intr-o maniera ironico-comica au contrubuit la intretinerea permanenta a interesului meu asupra lecturii. Participarea cititorului la asa-numitul act al scrierii, permiterea intentionata a acestuia de a patrunde in laboratorul creatiei si in mintea creatorului m-au facut sa ma simt, in postura mea de cititor, magulita. Eu simplul lector iau parte la intimitatea creatoare.
Voi incerca asadar sa vorbesc despre o carte a carei comentare de fata deriva nu din simpla obligatie a intocmirii unei lucrari de seminar, ci din pura placere intelectuala si lecturala pe care mi-a produs-o. Tocmai de aceea voi incerca sa evit parafrazarile celebre, preluarea ideilor criticilor sau alte surse care nu-mi apartin si voi incerca o descriere si o comentare pe cat de modesta, pe atat de onesta si de subiectiva, propunandu-mi drept teza argumentarea ei ca meta-roman, ca roman despre roman.
Tema operei "Fictiune si infanterie" o constituie reconstituirea unui roman pierdut, prilej pentru naratorul si totodata scriitorul Victor Testiban sa remarce ca "a scrie a doua oara inseamna a scrie o alta carte" , ce se va transforma intr-um meta-roman, intr-un roman ce problematizeaza tehnicile, piedicile si trucurile compunerii romanesce.
Romanul pierdut pare sa fi fost unul de factura realista, caci, asa cum reiese inca din primele pagini, autorul isi intocmeste mai intai un asa-zis brainstorming, un plan ce-i va servi la dezvoltarea ulterioara a romanului:
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
