Marile epidemii de ciumǎ din Tǎrile Romȃne au contribuit ȋntr-o mare mǎsurǎ la nașterea unor noi atitudini ȋn fața morții. Moartea ȋnceteazǎ sǎ mai fie privitǎ ca un spectacol sau ca un eveniment normal. Ea devine un pericol personal și direct, dȃnd naștere unui nou sentiment, cel al fricii ȋn fața morții. Toate acestea se produc ȋn momentul ȋn care este depǎșitǎ limita consideratǎ normalǎ a mortalitǎții și se conștientizeazǎ pericolul contagiunii care face din fiecare individ un potențial dușman. Ca atare, prima reacție ȋn fața epidemiilor de ciumǎ era mereu fuga. Fugeau mai ȋntȃi cei bogați, fie cǎ se retrǎgeau la reședințele lor de la moșii, se ȋnchideau ȋn mǎnǎstirile ȋntǎrite sau se izolau pe cȃmpuri pentru a se proteja de cantagiune. Fugeau apoi și cei sǎraci, plecȃnd de multe ori la voia ȋntȃmplǎrii, fǎrǎ sǎ știe unde vor ajunge. Lipsa mijloacelor nu le permitea ȋnsǎ sǎ ajungǎ prea departe sau sǎ se protejeze de contagiune.
Suferințele individuale și spectacolele halucinante pe strǎzi creeazǎ imagini insurpotabile. Acestea au fost foarte bine surprinse și relatate de cǎtre cronicarii vremii și de cǎtre strǎinii ce aveau nefericita ocazie sǎ treacǎ prin orașele Tǎrilor Romȃne ȋn vreme de ciumǎ, cronicile de odinioarǎ și jurnalele de cǎlǎtorie ce descriu epidemiile constituind “un soi de muzeu al grozǎviilor” O descriere detaliatǎ a impactului ciumei ȋn rȃndurile oamenilor este realizatǎ de cǎlǎtorul rus Alexandru Ivanovici Mihailovski-Danielevski care este nevoit sǎ doarmǎ pentru prima oarǎ ȋntr-un oraș ciumat, Bȃrlad și care mǎrturisește cǎ nu o sǎ uite niciodatǎ “prima impresie de oroare” pe care o produsese boala asupra sa Cȃnd a sosit la Bȃrlad, el a gǎsit “strǎzile cu desǎvȃrșire pustii, casele și porțile bine zǎvorite, iar ȋn piețe, strǎzi și curți ruguri fumegȃnde” Se instaleazǎ peste noapte ȋn casa unui boier care dǎ ordin “sǎ se ȋnchidǎ porțile și nimeni sǎ nu fie lǎsat sǎ intre ȋn curte, iar santinela sǎ tragǎ ȋn oricine ar ȋncerca sǎ pǎtrundǎ ȋnǎuntru” Orașele prezentau imaginea pustiirii, a spaimei, a exasperǎrii. Unele ulițe erau ȋnchise de cei ce rǎmȃneau ȋn oraș cu munți de mǎrǎcini, de bolovani, de moloz pentru a evita pǎtrunderea celor bolnavi. Ba chiar lipeau ferestrele cu hȃrtie albastrǎ pentru a nu intra boala
Confruntȃndu-se secole la rȃnd cu aceastǎ calamitate care a secerat sute de mii de vieți umanitatea s-a ȋntrebat mereu care au fost cauzele ce produceau cumplita ciumǎ, de unde venea ea, ce mǎsuri puteau fi luate ȋmpotriva ei; dacǎ și cum putea fi combǎtutǎ și ȋnlǎturatǎ din viața comunitǎților umane. Aceste ȋntrebǎri ce au frǎmȃntat mintea omeneascǎ au dus la o diversitate de concepții, rǎspunsuri și explicații.
O primǎ concepție regǎsitǎ ȋn mentalul colectiv al vremii pune epidemia pe seama unor fenomene astronomice și supranaturale (apariția cometelor, cutremure, inundații, incendii) prin asociații ilogice, arbitrare Așa s-a ȋntȃmplat ȋn 1735, cȃnd s-a ivit ciuma ȋn Moldova, sub domnia lui Grigore Ghica iar ȋnainte de cumplita boalǎ “s-au fǎcut și un cutremur mare, care au ținut un minut de ceas. Și mari spaimǎ au cǎzut asupra norodului și multe ziduri au cǎzut. Pe aceea vreme s-au arǎtat ȋn cȃteva rȃnduri si sǎmni pe cer, o ste cu coadǎ, cari o numǎscu cometǎ” Deasemenea, epidemia este pusǎ pe seama destinului nenorocit al unor oameni- domni sau principi- sau chiar simple persoane particulare. Astfel, au rǎmas ȋn memoria colectivǎ binecunoscuta ciumǎ a lui Caragea sau ciuma lui Cumbati. Tiganii, evreii, turcii, armenii, strǎinii ȋn general, erau mereu priviți cu teamǎ și suspiciune fiindcǎ se credea cǎ ei sunt “semǎnǎtori de ciumǎ” ce rǎspȃndesc epidemia din loc ȋn loc
O altǎ credințǎ ȋnrǎdǎcinatǎ ȋn mintea oamenilor era aceea cǎ mai toate bolile erau opera nefastǎ a duhurilor rele, boala ȋn sine fiind nimic altceva decȃt un duh necurat ce pune stǎpȃnire pe trupul omului, pentru a-l chinui. Bolile cele mai grele, printre care și cumplita ciumǎ erau considerate efecte ale rǎutǎților demonilor, dar de cele mai multe ori ele erau personificate și considerate ființe distincte ce pun stǎpȃnire pe om Aceastǎ concepție a poporului duce la o tabuizare a numelui bolii, la interdicția de a rosti numele demonului ce a produs-o Pentru a numi o boalǎ se ȋntrebuința de preferintǎ un nume mȃngȃietor, eufemistic sau chiar un epitet oarecare, un termen general cu scopul de a domoli duhurile rele și deminii bolilor. Astfel, ciuma era numitǎ prin eufemism Alba, Frumoasa, Teleleica, Maica cǎlǎtoarea sau Maica calea Dacǎ numele de mȃngȃiere nu reușește sǎ alunge duhul bolii se recurge pentru ȋnspǎimȃntarea sa la un nume amenințǎtor
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
