Poluarea Orașului Ploiești

Previzualizare seminar:

Cuprins seminar:

CUPRINS:
1. Poluarea
2. Ploieşti – prezentare generală
3. Ploieşti – domenii de activitate
4. Rafinării: a) Petrobrazi
b) Lukoil
c) Astra
d) Vega
5. Transporturi
6. Soluri şi apă
7. Deşeuri
8. Combinatul Romfosfochim – Valea Călugărească

Extras din seminar:

1. POLUAREA - contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele vii şi mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.

2. PLOIEŞTI

Este reşedinţa judeţului Prahova, fiind situat la 60 km de Bucureşti. Este supranumit „capitala aurului negru”, oraşul fiind un vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării şi alte industrii legate de această ramură. Se spune că Prahova este unul dintre cele mai poluate judeţe din sudul României.

3. DOMENII DE ACTIVITATE

Municipiul Ploieşti ocupă locul doi, după Bucureşti în privinţa valorii producţiei industriale realizate. Principalele domenii de activitate sunt:

- Industria petrolieră

- Industria constructoare de maşini

- Industria materialelor de construcţie

- Industria ceramică

- Industria chimică

- Industria textilă

- Industria tutunului

4. RAFINĂRII:

În România, tradiţia prelucrării industriale a ţiţeiului are o vechime de 156 de ani. În ultimele două secole am fost printre cei mai buni din lume în acest domeniu. Mai mult, România deţine, încă din 1968, o soluţie pentru a trece cu bine de anul 2050, când se preconizează că se vor termina zăcămintele mondiale de petrol. Distilarea pe cale industrială a ţiţeiului pe plan mondial a început odată cu rafinăria construită de fraţii Mehedinţeanu, în 1856, la marginea oraşului Ploieşti, în apropierea Gării de Sud. Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant.

In jurul oraşului se găsesc 4 rafinării:

a) PETROM S.A. - Rafinăria PETROBRAZI

b) PETROTEL - LUKOIL

c) S.C. Rafinăria „ASTRA ROMÂNĂ” S.A. Ploieşti

d) ROMPETROL Rafinăria VEGA Ploieşti

Rafinăria Petrobrazi

A fost înfiinţată în anul 1934 şi ocupă o suprafață de aproximativ 440 hectare. Este conectată la o infrastructură complexă de conducte, care permite atât transportul de ţiţei intern de la câmpurile Petrom, cât şi de ţiţei importat prin portul Constanţa.

Rafinăria are o capacitate de procesare de 4,5 milioane tone/an.

După cel de-al doilea război mondial, Petrobrazi şi-a dezvoltat atât capacitatea de prelucrare a ţiţeiului, cât şi structura de fabricaţie, ajungând ca în prezent să fie una din cele mai complexe platforme petrochimice din România. Începând cu luna septembrie 1997, Petrobrazi a fost integrată în Petrom, devenind una din sucursalele sale.

OMV a construit în anul 2010 un depozit de carburanţi la Brazi, în cadrul platformei industriale a rafinăriei Petrobrazi, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 29 milioane de euro. Acesta are o capacitate totală de 8.120 metri cubi şi va asigura aprovizionarea zonei centrale şi de est a României, respectiv judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Ialomiţa şi Brăila, potrivit unui comunicat al OMV Petrom.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Poluarea Orasului Ploiesti.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
1 775 cuvinte
Nr caractere:
8 930 caractere
Marime:
18.30KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Geografie
Predat:
la facultate
Materie:
Geografie
Sus!