Măsurarea temperaturii aerului

Extras din seminar:

Temperatura aerului

Temperatura reprezintă o însuşire fizică esenţială a

materiei şi de valorile ei depinde starea de încălzire şi

de răcire a diferitelor corpuri. Cunoaşterea valorilor de

temperatură este absolut necesară în numeroase

domenii din sfera socio-economică. Temperatura

aerului e cel mai important parametru meteo-climatic ce

se utilizează în toate caracterizările, asupra timpului

(vremii) pe termen scurt şi a climei, la macroscara

temporală.

Determinarea valorii de temperatură porneşte de la

presupunerea cunoaşterii şi observării relaţiilor

existente intre temperatura corpurilor şi volumul

acestora (creşterea temperaturii determină creşterea

volumului şi invers).

Temperatura solului

Temperatura solului reprezintă elementul de care depinde

încălzirea aerului din imediata apropiere a solului, ea

influenţând procesele de evaporare, de transformare a

materiei organice din sol, de dizolvare sau precipitare a unor

săruri solubile.

Procesele termice care se produc în sol, respectiv răcirea

şi încălzirea sa, sunt condiţionate de proprietăţile calorice ale

solului: capacitatea calorică, conductivitatea calorică şi

conductivitatea termică.

La staţiile meteorologice se determină temperatura

suprafeţei solului lipsit de vegetaţie, temperatura suprafeţei

stratului de zăpadă şi temperatura solului lipsit de vegetaţie la

adâncimi de 10-20 cm. La staţiile agrometeorologice se

efectuează, în plus, determinări la adâncimi mult mai mari,

ajungând până la 320 cm.

Scarile termometrice

Intervalul dintre cele doua puncte termice (temperatura de fierbere a

apei distilate la presiune normală şi temperatura de topire a gheţii) reprezintă

scara termometrică, intervalul impărţit intr-un număr variabil de părţi egale,

fiecare dintre ele reprezentind un grad de temperatură. Sunt cunoscute mai

multe scări de temperatură:

Scara Celsius, introdusă de astronomul şi fizicianul

suedez Anders Celsius in 1742, este divizată de la 0-100˚C,

in 100 de părţi egale.

Scara Réamur, introdusă de fizicianul şi naturalistul

francez René Antoine Ferchault, este divizată in 80 de părţi

egale (0-80˚), gradul Réamur fiind astfel mai mare decit

gradul Celsius.

Scara Fahrenheit, introdusă de fizicianul german

Gabriel Daniel Fahrenheit in 1715, este impărţită in 180

de părţi egale (32-212˚C).

• Scara Kelvin (K), introdusa de fizicianul si inginerul

irlandez William Thomsom, lord Kelvin în anul 1848.

• Scara Rankine (ºRa), introdusa de fizicianul si

inginerul englez William John Macquon Rankine in anul 1859.

Masurarea temperaturii

Asupra temperaturii aerului se fac masuratori la

orele de observatii (1,7,13,19) cu ajutorul termometrului

ordinar si in intervalele dintre orele de observatie cu ajutorul

termometrelor de maxima si de minima care dau valorile

extreme. Pe langa acestea, mai exista si termograful care

inregistreaza continuu variatiile temperaturii.

Masuratorile de temperatura

sunt afectate în principal de

catre mediul înconjurator si

anume: de prezenta cladirilor si a

altor obstacole importante, starea

suprafetei solului, devegetatie,

de schimbarea designului structurii

de protectie a instrumentului cu

care se masoara temperatura.

Lichidele termometrice cele mai folosite in practică sunt: mercurul,

alcoolul si toluenul.

Mercurul (Hg) provine din latinescul „mercurius”, este un metal lichid

de culoare alb-argintie, care se găseşte in natură sub formă de sulfură

(cinabru).

Alcoolul (C2H2OH) are punctul de fierbere la 78,5˚C iar punctul de

ingheţ la –117,3˚C, fiind folosit, mai ales, la măsurarea temperaturilor

minime.

Toluenul (C7H8) este o hidrocarbură aromatică cu miros specific,

obţinut din gudroanele cărbunilor de pămant şi din fracţiunile petroliere

imbogăţite prin aromatizare.

Are punctul de ingheţ la -95˚C şi punctul de fierbere la 110,56˚C, fiind

uzitat de termometrele care măsoară temperaturile scăzute.

Bibliografie:

1. Sterie Ciulache, „Meteorologie. Manual practic”, Facultatea de Geologie- Geografie, Bucureşti.

2. Tiscovschi, A., Diaconu, D., 2004, “Meteorologie si Hidrologie - Lucrari practice”, Editura Universitara, Bucuresti.

3. Chertie A., Bordeianu Şt., Gheorghe Şt., Răducan I. (1996) – Manual practic de meteorologie. Comandamentul Aviaţiei Militare, Ed. Militară, Bucureşti.

Observații:

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Specializarea: Geografia Turismului

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Masurarea Temperaturii Aerului.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
22 pagini
Marime:
3.22MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Geografie
Predat:
la facultate
Materie:
Geografie
Sus!