Temperatura aerului
Temperatura reprezintă o însuşire fizică esenţială a
materiei şi de valorile ei depinde starea de încălzire şi
de răcire a diferitelor corpuri. Cunoaşterea valorilor de
temperatură este absolut necesară în numeroase
domenii din sfera socio-economică. Temperatura
aerului e cel mai important parametru meteo-climatic ce
se utilizează în toate caracterizările, asupra timpului
(vremii) pe termen scurt şi a climei, la macroscara
temporală.
Determinarea valorii de temperatură porneşte de la
presupunerea cunoaşterii şi observării relaţiilor
existente intre temperatura corpurilor şi volumul
acestora (creşterea temperaturii determină creşterea
volumului şi invers).
Temperatura solului
Temperatura solului reprezintă elementul de care depinde
încălzirea aerului din imediata apropiere a solului, ea
influenţând procesele de evaporare, de transformare a
materiei organice din sol, de dizolvare sau precipitare a unor
săruri solubile.
Procesele termice care se produc în sol, respectiv răcirea
şi încălzirea sa, sunt condiţionate de proprietăţile calorice ale
solului: capacitatea calorică, conductivitatea calorică şi
conductivitatea termică.
La staţiile meteorologice se determină temperatura
suprafeţei solului lipsit de vegetaţie, temperatura suprafeţei
stratului de zăpadă şi temperatura solului lipsit de vegetaţie la
adâncimi de 10-20 cm. La staţiile agrometeorologice se
efectuează, în plus, determinări la adâncimi mult mai mari,
ajungând până la 320 cm.
Scarile termometrice
Intervalul dintre cele doua puncte termice (temperatura de fierbere a
apei distilate la presiune normală şi temperatura de topire a gheţii) reprezintă
scara termometrică, intervalul impărţit intr-un număr variabil de părţi egale,
fiecare dintre ele reprezentind un grad de temperatură. Sunt cunoscute mai
multe scări de temperatură:
Scara Celsius, introdusă de astronomul şi fizicianul
suedez Anders Celsius in 1742, este divizată de la 0-100˚C,
in 100 de părţi egale.
Scara Réamur, introdusă de fizicianul şi naturalistul
francez René Antoine Ferchault, este divizată in 80 de părţi
egale (0-80˚), gradul Réamur fiind astfel mai mare decit
gradul Celsius.
Scara Fahrenheit, introdusă de fizicianul german
Gabriel Daniel Fahrenheit in 1715, este impărţită in 180
de părţi egale (32-212˚C).
• Scara Kelvin (K), introdusa de fizicianul si inginerul
irlandez William Thomsom, lord Kelvin în anul 1848.
• Scara Rankine (ºRa), introdusa de fizicianul si
inginerul englez William John Macquon Rankine in anul 1859.
Masurarea temperaturii
Asupra temperaturii aerului se fac masuratori la
orele de observatii (1,7,13,19) cu ajutorul termometrului
ordinar si in intervalele dintre orele de observatie cu ajutorul
termometrelor de maxima si de minima care dau valorile
extreme. Pe langa acestea, mai exista si termograful care
inregistreaza continuu variatiile temperaturii.
Masuratorile de temperatura
sunt afectate în principal de
catre mediul înconjurator si
anume: de prezenta cladirilor si a
altor obstacole importante, starea
suprafetei solului, devegetatie,
de schimbarea designului structurii
de protectie a instrumentului cu
care se masoara temperatura.
Lichidele termometrice cele mai folosite in practică sunt: mercurul,
alcoolul si toluenul.
Mercurul (Hg) provine din latinescul „mercurius”, este un metal lichid
de culoare alb-argintie, care se găseşte in natură sub formă de sulfură
(cinabru).
Alcoolul (C2H2OH) are punctul de fierbere la 78,5˚C iar punctul de
ingheţ la –117,3˚C, fiind folosit, mai ales, la măsurarea temperaturilor
minime.
Toluenul (C7H8) este o hidrocarbură aromatică cu miros specific,
obţinut din gudroanele cărbunilor de pămant şi din fracţiunile petroliere
imbogăţite prin aromatizare.
Are punctul de ingheţ la -95˚C şi punctul de fierbere la 110,56˚C, fiind
uzitat de termometrele care măsoară temperaturile scăzute.
1. Sterie Ciulache, „Meteorologie. Manual practic”, Facultatea de Geologie- Geografie, Bucureşti.
2. Tiscovschi, A., Diaconu, D., 2004, “Meteorologie si Hidrologie - Lucrari practice”, Editura Universitara, Bucuresti.
3. Chertie A., Bordeianu Şt., Gheorghe Şt., Răducan I. (1996) – Manual practic de meteorologie. Comandamentul Aviaţiei Militare, Ed. Militară, Bucureşti.
Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Geografie
Specializarea: Geografia Turismului
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.