Geniu Rural

I. NOŢIUNI GENERALE

Pentru proiectarea lucrărilor de geniu rural se utilizează planuri şi hărţi topografice care trebuie să conţină atât elemente de planimetrie cât şi de nivelment, pentru ca proiectantul să poată studia şi determina elementele caracteristice ale bazinelor hidrografice, inclusiv indicatori morfometrici. Aceste planuri sunt necesare şi în etapele de exploatare, modernizare sau reabilitare a amenajărilor de geniu rural.

1.1. PLANURI ŞI HĂRŢI; SCĂRI; FORMATE; INDICATOR; PLIERE.

Planuri şi hărţi. Planul topografic se defineşte ca fiind o reprezentare ce conţine suprafeţe definite prin elemente de planimetrie şi de nivelment, fără a se ţine cont de forma sferică a pământului. Pe planurile de situaţie, relieful se reprezintă în mod obişnuit prin curbe de nivel. Curbele de nivel reprezintă linii imaginare ce unesc puncte de aceeaşi cotă (raportată de cele mai multe ori la nivelul mării). Diferenţa de nivel dintre două curbe alăturate se numeşte echidistanţă. Echidistanţa se alege în funcţie de scara planului sau a hărţii, de caracteristicile reliefului şi de tipul de lucrări ce urmează a se proiecta pe suprafaţa de teren pe care o reprezintă. Spre deosebire de acestea, hărţile conţin suprafeţe mari, a căror reprezentare ţine cont de sfericitatea pământului. Hărţile pot fi topografice sau geografice. Hărţile topografice se obţin de obicei prin prelucrarea planurilor de situaţie (topografice) întocmite la scări mici (1:10000 sau 1:20 000). Hărţile geografice sunt reprezentate la scară foarte mică, caz în care accentul se pune pe conformaţia de ansamblu şi nu pe precizia de redare. Limita aproximativă dintre planuri şi hărţi este marcată de scara 1:10 000 (eventual 1:20000), iar limita dintre hărţile topografice şi cele geografice, este considerată a fi 1:200 000.

Scări. Scara unei reprezentări grafice se defineşte ca fiind raportul între dimensiunile liniare măsurate pe plan şi dimensiunile reale, în proiecţie orizontală. În cazul scărilor de micşorare, cel mai frecvent folosite în domeniul geniului rural, acest raport se exprimă sub forma 1:10n; 1:2x10n; 1:5x10n. Scările standardizate (STAS 2–74) sunt cuprinse în tabelul 1.1. În plus faţă de acestea, se admite dar nu se recomandă, folosirea scărilor 1:2,5, 1:25, 1:250, 1:2500 şi 1:25000.

Tabelul 1.1

Scări standardizate

Scări de mărire 2 : 1 20 : 1

5 : 1 50 : 1

10 : 1 100 : 1

Scara de mărime naturală 1 : 1

Scări de micşorare 1 : 2 1 : 20 1 : 200 1 : 2000 1 : 20000

1 : 5 1 : 50 1 : 500 1 : 5000 1 : 50000

1 : 10 1 :100 1 : 1000 1 : 10000

Formate. În scopul uniformizării pieselor grafice, STAS 1–76 prevede folosirea unor formate standardizate. STAS 1–76 stabileşte 2 tipuri de formate: formate normale, ale căror dimensiuni şi simboluri sunt redate în tabelul 1.2 şi formate derivate obţinute prin mărirea uneia din dimensiunile corespunzătoare modulului A4 de 1,25; 1,50; 1,75 ori etc. Formatele derivate se notează prin simbolul formatului de bază, precedat de un număr întreg sau zecimal, care reprezintă raportul dintre suprafaţa formatului derivat şi cea a formatului de bază. Marginea formatului se trasează cu o linie subţire iar chenarul, cu linie continuă groasă, la 5 mm distanţă de conturul pentru decuparea copiei. Fâşia de îndosariere are dimensiunile de 20 x 297 mm.

Tabelul 1.2

Dimensiunile formatelor standard

Simbol Dimensiuni (mm)

a x b Suprafaţa

(m2). Număr de module

A0 841 x 1189 1 16

A1 594 x 841 0,5 8

A2 420 x 594 0,25 4

A3 297 x 420 0,125 2

A4 210 x 297 0,0625 1

A5 148 x 210 0,03125 0,5

Indicatorul. Indicatorul este un tabel în care se scriu datele necesare identificării desenului. Acesta este amplasat în colţul din dreapta jos, direct pe chenar. Conform STAS 1434 – 75 se pot întâlni mai multe tipuri de indicatoare: Format mare, format mic, format îngust etc. În cele ce urmează se prezintă un singur tip de indicator (format mare) întâlnit cel mai frecvent în desenele de construcţii şi de geniu rural.

20 UŞAMV - Bucureşti Disciplina :

Geniu rural Planşa nr.

30 (6x5mm) Numele Semnătura Scara Titlul planşei

Proiectat

Desenat

Verificat Data

Control STAS

Aprobat

30

30 30

15

75

180

Fig. 1.1 Indicator (format didactic)

Plierea planurilor. Copiile planurilor se păstrează de obicei în dosare, fiind necesară plierea la formatul A4, considerat modul de pliaj. În cazuri speciale se admite şi plierea la alte formate, cu excepţia formatelor A0 şi A5. Plierea se face pe marginea din stânga indicatorului, în aşa fel încât acesta să apară pe latura de jos al desenului, în poziţia normală de citire a dosarului. Se admite o singură excepţie în cazul formatului A4 la care, indicatorul poate fi aşezat şi pe latura mare a chenarului, opusă fâşiei de îndosariere.

1.2. REPREZENTAREA RELIEFULUI CU AJUTORUL CURBELOR DE NIVEL; FORME DE RELIEF; BAZINUL HIDROGRAFIC.

După cum s–a precizat şi în paragraful 1.1, curbele de nivel sau izohipsele se definesc ca fiind linii imaginare ce unesc între ele punctele de aceeaşi cotă. În cazul în care curbele de nivel redau relieful unui teren acoperit de apă (râu, lac, mare), acestea se numesc curbe batimetrice.

Curbele de nivel trasate pe plan compun figuri asemenea cu cele de pe teren, micşorate de un anumit număr de ori, corespunzător scării la care este întocmit planul. Pentru a se putea reprezenta sistematic curbele de nivel şi pentru a se putea urmări uşor relieful terenului, planele orizontale care determină curbele de nivel se aleg la distanţe egale. Distanţa verticală dintre planele care determină două curbe de nivel consecutive se numeşte echidistanţă numerică sau naturală.

Echidistanţa numerică se alege în funcţie de precizia ce se urmăreşte la reprezentarea terenului, în funcţie de gradul de frământare al terenului, de scara planului şi de scopul lucrării pentru care se întocmeşte planul. Astfel, dacă terenul este accidentat şi planul s–a întocmit la o scară mică, se va alege o echidistanţă mare (10m, 20m, 50 m etc); dacă terenul prezintă denivelări uşoare iar scara este mai mare, se poate alege o echidistanţă de 1m, 2m sau 5m; pentru lucrările de irigaţii şi mai ales pentru lucrările de desecare–drenaj, lucrări ce se amplasează în general pe terenuri plane, se recomandă o echidistanţă mică, de 0,10m, 0,20m sau 0,50m.

Fiecare curbă de nivel se cotează (prin înscrierea valorii înălţimii la care se află planul orizontal care determină curba de nivel, faţă de planul de comparaţie).

Pentru planurile topografice întocmite în scopul realizării unor lucrări de geniu rural, echidistanţele recomandate în funcţie de scara planului şi de gradul de frământare al terenului sunt redate în tabelul 1.3.