Caracteristicile activităților economice și rolul lor în organizarea Comunei Tulnici

Comuna Tulnici, Vrancea

Caracteristicile activităţilor economice şi rolul lor în organizarea teritoriului

1. Activităţile agricole

- Premise ale dezvoltării agricole

Principalele activităţi economice, din vechime ale tulcenilor au fost păstoritul, creşterea animalelor mari (vaci, cai, şi boi pentru tracţiune), exploatarea lemnului etc. În timp, şi-au creat şi terenuri de cultură (în secături), unde au semănat cu precădere porumb, fasole, dar şi cartofi, bostani, plante de nutreţ. În aceleaşi locuri defrişate au plantat pruni, vişini şi cireşi. Statisticile consemnează şi alte surse ale existenţei, cum ar fi albinăritul, cultivarea legumelor, prelucrarea lânii etc.

Agricultura s-a impus ca o necesitate în vederea asigurării hranei de zi cu zi, pentru a nu a depinde în totalitate de produsele oferite de câmpeni în târguri. Prin urmare, în dezvoltarea agriculturii comunei Tulnici, au acţionat atât factori naturali precum climatul montan, mediul înconjurător şi gradul de asigurare cu apă al terenului, cât şi factori de natură economică prin importanţa utilizării terenurilor de către localnici într-un mod cât mai profitabil.

- Structura culturilor şi producţiei agricole

În urma analizei datelor existente între anii 1990- 2003 principalele culturi tulcene sunt reprezentate în primul rând de porumb, care ocupă suprafeţele cele mai mari, cartofi, legume şi într-o mică măsură grâu între anii 1990- 1991 şi respectiv 1995.

Un fenomen important început în 1991 îl reprezintă reconstituirea terenurilor agricole. În afara teritoriului administrativ al comunei Tulnici, locuitorii comunei au primit şi alte suprafeţe cum ar fi Tişiţa (57 ha cu 138 de proprietari, pământ primit după Primul Război Mondial), Complexul Unirea Odobeşti (25,85 ha cu 51 de proprietari), Punctul Plopi, com. Garoafa (16,50 ha cu 27 de proprietari), Punctul Corniş, com. Garoafa (57 ha cu 142 de proprietari) ş.a. Acest fapt consemneaz extinderea terenurilor pentru cultivat şi implicit creşterea culturii şi producţiei agricole.

Suprafaţa cultivată cu porumb a avut cea mai mare extindere în anul 1995 şi anume 528 ha după care s-a diminuat treptat, ajungând în 2003 la numai 170 ha. Cartoful a fost cultivat pe o suprafaţă de 50 ha între anii 1998 – 2002 şi doar 20 ha în anul 1992, înregistrând totuşi o scădere în 2003 (37 ha), iar legumele au fost cultivate pe 40 ha în 1999 în ceilalţi ani fiind sub această valoare, cea mai mică extindere de 20 ha înregistrând-o perioada 1994 – 1996.

Odată cunoscută suprafaţa culturilor predominante în această zonă, producţia agricolă reflectă cantitatea culturilor menţionate anterior (porumb, cartof, legume). Astfel, dacă porumbul ocupă suprafeţele cele mai mari, tot acesta deţine şi cea mai mare producţie. Pe parcursul perioadei analizate au fost înregistrate oscilaţii ale cantităţii producţiei de porumb, cea mai mare cantitate fiind obţinută în 1991 de 1924 de tone urmată de scădere până în 1996 când s-a ajuns iarăşi la 1923 de tone pentru ca apoi producţia să se diminueze constant până la 340 de tone în 2003.

În ceea ce priveşte producţia de cartofi, aceasta la rândul ei a înregistrat oscilaţii în decursul anilor. Toate aceste diferenţe anuale ale producţiei agricole pot fi cauzate de numeroşi factori, cel mai important fiind însă factorul climatic. Prin urmare cea mai mare cantitate de cartofi a fost obţinută în anii 1993, 1994 şi 1998 şi anume 500 şi peste 500 de tone, restul anilor având producţii mai mici, în 2003 fiind de doar 296 tone. Cât despre producţia de legume, aceasta a scăzut treptat de la 508 tone în 1990 la 227 tone în 2003.

2. Activităţile industriale

Resursele naturale din acest teritoriu sunt destul de variate, dar valorificarea lor industrială este deficitară. Principalele resurse sunt cele de origine vegetală şi agricolă, dar nu lipsesc nici anumite resurse de subsol. Dezavantajul regiunii este că aceste resurse nu pot fi exploatate din cauza condiţiilor specifice de relief şi randamentului scăzut pe care l-ar presupune investiţiile în extragerea lor.

- Situaţia înainte de 1989

Mica industrie a apărut în Tulnici ca urmare a cerinţelor de exploatare a lemnului şi de prelucrare a lui pe plan local, folosind mai ales forţa apei. Pentru procesul de prelucrare erau folosite fierăstraie, pive, dârste, mori de apă. În anul 1946 în Tulnici erau înregistraţi în total 57 de proprietari şi meşteşugari, comuna situându-se printre cele mai dezvoltate din Vrancea. După naţionalizare, activităţile de mică industrie au fost preluate de unităţile corporatiste sau de unităţile socialiste de stat.

Exploatarea forestieră constitue una dintre activităţile tradiţionale iar în perioada dinainte de 1989 aceasta a fost foarte intensă, ajungându-se la un adevărat jaf al pădurilor, fondul forestier reducându-se semnificativ.

- Restructurarea economiei şi modificările intervenite după 1990

Activităţile industriale din această perioadă sunt reprezentate de exploatarea materialelor de construcţie, în special pietriş şi nisip, care se face prin intermediul balastierelor, situate în apropierea cursurilor de apă principale.

Industria energetică este prezentă în regiune dar slab reprezentată, potenţialul hidroenergetic al apelor fiind slab valorificat.

Neagu Ştefan, 2008, Tulnici „Centrul Vrancei istorice”, Ed. Terra, Focşani

Tătaru Alexandra, 2008, Organizarea spaţiulul rural în bazinul Putnei, Ed. Transversal, Bucureşti

Alexandru Mureşan, 2012, Ţara Vrancei. Studiu de geografie regională, Cluj Napoca

http://www.cjvrancea.ro

http://www.ziare.com/

http://www.insse.ro/

http://www.1asig.ro/