Acțiuni antopice asupra Văii Dâmboviței în București

Harta consemnează Dâmboviţa "Dombovitza Fluss" şi .Schonzu bach" -canalul care a

fost deviat de la Dâmboviţa spre Argeş. Pe stânga Dâmboviţei, paralel cu râul curge un pârâu,

fără nume, care aprovizionează lacul din apropiere de Rudeni, a cărui ape se varsă În aval de

Roşu.

În Bucureşti, Dâmboviţa apare puternic meandrată iar pe dreapta râului sunt

cartografiaţi mai mulţi afluenţi: Dâmbovicioara -ce izvora din mahalaua Postăvarilor, de sub Dealul Spirel şi se vărsa, printr-un braţ al Dâmboviţei, cam pe la biserica Domniţa Bălaşa, cursdoar intuit după podurile marcate, probabil aflat într-o stare avansată de colmatare(Mihăilescu, 1977), după unele surse "secase în 1663". Gârliţa Lânăriei se vărsa în apele Dâmboviţei În aval de Mănăstirea Radu Vodă. Privalul Cociocului se vărsa în Dâmboviţa, lacapătul străzii Abator de astăzi. Bucureştioara se poate deduce prin semnele cartografice lavărsare în Dâmboviţa, la Radu Vodă.

Hărţile topografice editate după 1900 indică o reţea hidrografică complet şi corect

reprezentată. Cea mai importantă, din punct de vedere al toponim iei este planul director de

tragere (1:20000, 1898L datorită cantităţii foarte mari de hidronime care pot fi extrase de aici.

Planul director de tragere indică canalul colector al oraşului Bucureşti În care se scurg apele

menajere şi ploile. Până la realizarea acestui sector canalizat la apele mari, apele Dâmboviţei

se descărcau direct În curs, la Ciorogârla la 40 de km amonte de oraş. Lajumătatea distanţei, la

Joiţa -Arcuda, Dâmboviţa este captată pentru alimentarea cu apă a oraşului.

Preocupări pentru canalizarea Dâmboviţei existau Încă din secolul XVIII,. Pentru

lucrările de amenajare Începute În 1880 şi terminate În 1883 s-a realizat "Planul General al

Canalisarei Dâmboviţei În interiorul oraşului Bucuresci, desemnat dupe projectul adoptat de

onor Consiliu Comunal de P. Sesquieres, sub direcţia O-lui Gr. Cerkez, Inginer Şef al Oraşului". EI

indică modificările apărute pe cursul Dâmboviţei şi anume: adâncirea albiei şi Îndreptarea

acesteia, dispariţia meandrelor râului, a celor două ostroave etc., lucrările de amenajare a

- Dâmboviţei au continuat decenii la rând, În mai multe etape.

Planul Institutului Geografic al Armatei (1899) la scara 1:10000 şi 1:5000, indică pentru

prima dată lacuri le de pe partea dreaptă a Dâmboviţei cu extensiunea apropiată de cea

actuală, fără a prezenta vechile areale mlăştinoase, dispărute odată cu rectificarea cursului.

Planul oraşului Bucureşti, editat În 1911 la scara 1:10000 indică o reţea hidrografică

amănunţit reprezentată, cu lacurile şi mlaştinile din lunea Dâmboviţei, de la Grozăveşti,

Grădina Botanică etc. Dar şi Planul lui Pântea (1914) "Noul Plan al Oraşului Bucureşti, ediţia

oficială de Căpitan Mihail C. It Pântea din Marele Stat Major General al Armatei", la scara

1:10000 redă Dâmboviţa cu vechile albii, lacurile din Parcul Carol şi cea ce a rămas din cel de la

Belu, după ce a fost transformat În groapă de gunoi. Extinderea oraşului spre nord determină

autorul să prezinte, parţial, lacurile Colentinei (trasate parţial Floreasca şi Teiul).

Planurile realizate de Direcţia Topografică Militară şi I.G.F.C.O.T. sunt cele mai

valoroase din toate punctele de vedere.

Dâmboviţa, străbate partea centrală a Câmpiei VIăsiei pe direcţia nord vest-sud est şi

confluează cu Argeşul la Budeşti. Vâlsan (1915) consideră că "rătăcttoarea Dâmboviţă, pe care

o cunoaştem la Bucureşti nu poate să-şi plimbe apele de cât Într-o luncă largă de 1-2 km la 15-

20 m. Această situaţie coborâtă a talvegului a provocatformarea vâlcele/ar".

Despre intervenţia omului În hidrografia regiuni există numeroase menţiuni care atestă

modificări ale albiei Încă din perioada domnitorul Alex. Ipsilante. Acesta a Încercat diminuarea

inundaţiilor asupra Bucureştiului prin devierea apelor Dâmboviţei, printr-un canal ("şanţ"). Nu

se cunoaşte data exactă când a avut loc acestă canalizare (după unele surse 1774), Însă În hărta lui Specht acest canal apare sub numele de 115chanzu bach", ca un curs natural ce porneşte din dreptul localităţi Schanzu după ce face un cot spre vest se uneşte cu Răstoaca În aval de .Draqanesty", este posibil ca acest canal să fi fost trasat pe un vechi curs, poate părăsit.

Documentele vremii menţionează Încercările autorităţilor de a protaja oraşul Bucureşti prin modificarea cursului, Caragea (1812-19) fiind printre primii care încercă o serie de lucrări edilitare de Întreţinerea cursului Dâmboviţei, lucrări de adâncire şi curăţarea de gunoaie a Dâmboviţei, primele măsuri concrete fiind Întreprinse În 1815 când se trece la adâncirea albiei râului În oraş şi lărgirea lui la 6 stânjeni de la Roşu până la Vitan.

În 1816 se pune problema săpări unei a doua alibi În Bucureşti, cu scopul de a proteja oraşul la apele mari. Inginerul G. Freiwald {1815}, a constatat că inundaţiile proveneau În mare parte şi de la zăgazurile morilor de pe Dâmboviţa şi întocmeşte un plan (1815) pentru ca acestea să fie mutate În 1816 se pune problema săpări unei a doua alibi În Bucureşti, cu scopul de a proteja oraşul la apele mari. Inginerul G. Freiwald {1815}, a constatat că inundaţiile proveneau În mare parte şi de la zăgazurile morilor de pe Dâmboviţa şi întocmeşte un plan (1815) pentru ca acestea să fie mutate. zăgazurilor de pe Dâmboviţa, ele modificând _.

cursul prin Îndiguirile mari instalate de-a lungul său. Pentru a întări aceste decizii Alex. 1. Cuza dă În 1865 "Legea pentru desfiinţarea marilor de pe râul Dâmboviţa care are ca efect dispariţia a numeroase mori. Conform hărţii lui 1.Teofilm din 1862, de-a lungul Dâmboviţei existau 48 mori care s-au Înjumătăţit după 1865 (Fig. 45). O altă statistică indică, În timpul inundaţiile din

1862 şi 1864, pe Dâmboviţa 14 mori iar pe Argeş 16.

După inundaţiile din anul 1864, când s-a dovedit că, canalul de la Şanţuri nu

corespunde pe deplin scopului dorit şi a apărut idea de a săpa canalul de la Brezoaiele -Arcuda

(construcţia s-a desfăşurat Între 1882-1889) şi de la Bâcu-Popeşti, Modificările continuă, astfel

că În 1859 apare primul proiect de aducere a Dâmboviţei În stare navigabilă precum şi lucrările

de amenajare a Lacului Cişmigiu.

Amenajările făcute În albia Dâmboviţei, terminate În anul 1885, au determinat ridicarea

şi adâncirea În medie cu 6 m, după profilul transversal, cu panta longitudinală de 1%. Conform

specialiştilor, toate schimbările s-au axat pe modificarea sau eradicarea aspectului inestetic al

peisajului edilitar şi Înbunătăţirea calităţii apei, excesiv de poluate cu apele din canalizarea

oraşului, În continuă extindere.

Actiuni antopice asupra vaii Dambovitei in Bucuresti din sec. XVIII pana in prezent.