Datoria Externă a României

Una din problemele globale cu care se confruntă economia mondială în ultimii 20-30 de ani este reprezentată de creşterea permanentă a nivelului datoriei externe a ţărilor în dezvoltare. Problema preocupă în egală măsură - deşi, evident, de pe poziţii diferite - guvernele ţărilor debitoare, guvernele ţărilor creditoare, instituţiile financiare internaţionale şi băncile comerciale creditoare şi specialiştii care studiază fenomenele mondo-economice contemporane.

O delimitare conceptuală importantă ce trebuie făcută este între datoria externă şi datoria publică.

Astfel, datoria publică reprezintă ansamblul sumelor datorate de către stat, ca urmare a politicii sale de a contracta împrumuturi. Datoria publică ia naştere pe seama împrumuturilor destinate acoperirii cheltuielilor statului şi finanţarea deficitului bugetar. Ea se crează, de regulă, prin emisiuni de titluri de credit de către stat (obligaţiuni guvernamentale, bonuri de tezaur etc.), comercializate pe piaţa internă şi/sau pe piaţa internaţională..

În privinţa datoriei externe, aceasta poate fi definită ca fiind suma în valută contractată de o ţară cu alte ţări şi/sau organisme financiare internaţionale.

O prezentare grafică a conţinutului datoriei externe poate arăta astfel:

Fig. 1 Structura datoriei externe

Pentru ţara noastră, important este ca împrumuturile externe contractate să fie destinate dezvoltării şi modernizării economiei şi infrastructurii serviciilor publice şi nu consumului, realizarea unei creşteri economice durabile, creându-se astfel resursele valutare necesare pentru onorarea ritmică a serviciului datoriei publice externe.

Plafonul de îndatorare externă reprezintă suma maximă a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat pe o perioadă de un an. În tara noastră acest plafon de îndatorare publică este trimis spre aprobare Parlamentului. La stabilirea plafonului de îndatorare publică externă sunt avute în vedere concluziile desprinse din analize privind necesitatea contractării de împrumuturi de pe pieţele externe de capital, cât şi o serie de criterii şi de indicatori.

Cauzele apariţiei datoriei externe

În cadrul echilibrului economic general – la nivel macroeconomic – un loc aparte îl ocupă echilibrul financiar şi, în cadrul acestuia, echilibrul financiar public, reprezentat de concordanţa între necesităţile financiare ale statului (cheltuielile publice) şi sursele de finanţare ale acestuia (veniturile publice). Acest echilibru nu se poate rezuma însă la o simplă comparare şi egalitate a veniturilor şi cheltuielilor, el fiind rezultatul acţiunii unui complex de factori care stau la baza constituirii şi utilizării resurselor financiare şi se realizează în anumite condiţii sociale şi economice.

Dezechilibrul financiar public este rezultatul cererii prea mari de resurse financiare publice, în comparaţie cu fondurile ce se pot constitui la nivelul statului, acest decalaj reprezentand deficitul bugetar. Deficitul bugetar public, rezultat din manifestarea dezechilibrului bugetar, apare însă asupra capacităţii investiţionale a unui stat, motiv pentru care se poate proceda la acoperirea acestuia fie prin emisiune monetară, fie pe calea creditului public. Emisiunea de monedă, însă, nu este recomandată întrucat este generatoare de inflaţie, ceea ce reduce mult aceasta posibilitatea de acţiune. Datoria publică este legată de intervenţia financiară a statului în economie, prin care se urmăresc: formarea de capital public, stimularea investiţiilor, creşterea ocupării forţei de muncă, etc.

Datoria externă apare datorită mai multor caracteristici specifice ţărilor contractante. În ţările în curs de dezvoltare, în general investiţiile sunt superioare economiilor, întrucât nevoia de echipament tehnologic este foarte mare, în timp ce economiile diferiţilor agenţi economici (populaţie, întreprinderi, stat) nu se dovedesc pe măsura acesteia. Întrucât creditul public presupune apelarea la economiile interne (ale particularilor şi ale întreprinderilor) sau contractarea de datorii externe, iar de multe ori economiile populaţiei şi ale agenţilor economici interni – datorită condiţiilor prezentate mai sus – nu sunt suficiente pentru susţinerea unor proiecte publice de anvergură se recurge la solutia contractării de datorii externe.

Nevoia de contractare a creditelor externe în condiţiile unei insuficienţe a fondurilor financiare interne, este generată de necesitatea susţinerii unor programe de dezvoltare, de investiţii, prin intermediul cărora se realizează dezvoltarea economiei naţionale, creşterea economică, îmbunătăţirea condiţiilor de trai a populaţiei.

Soldul balanţei de plăti are o semnificaţie deosebită pentru economia unei ţări. Dacă acest sold este negativ, se evidenţiază faptul că economia respectivă consumă şi investeşte mai mult decât produce. Pentru a finanţa consumul şi investiţiile suplimentare este necesar apelul la creditele externe. Acestea nu contribuie la creşterea economică în condiţiile în care sunt utilizate pentru finanţarea activiţătilor neproductive sau pentru contrabalansarea exporturilor excesive de capital. De fapt, în acest caz, imprumuturile respective ar putea chiar agrava presiunile ce se exercită asupra operaţiunilor bugetare de administrare publică şi asupra balanţei de plăţi. De aceea o utilizare ineficientă a intrărilor de capital străin poate provoca în final criza datoriei.

Din punct de vedere economic este foarte important ca imprumuturile externe să fie folosite, în majoritatea lor, pentru finanţarea cheltuielilor de investiţii, întrucat pe această cale se realizează progresul şi creşterea economică.