Conceptul de Securitate în Studiile Contemporane

II.Conceptul de securitate în studiile contemporane

Analizele ‘’mai largi’’ sau ‘’mai restrânse’’ asupra securităţii internaţionale au evidenţiat limitele abordărilor specifice perioadei Războiului Rece dominate de problematica nucleară şi militară. Afirmarea dimensiunilor economice şi de mediu în anii ’70 şi a celor legate de infracţiunile transnaţionale şi confruntările etnice au inclus noi elemente pe agenda securităţii internaţionale demonstrând caracterul restrâns al acelor interpretări care puneau accent mai mult pe factorul militar şi economic. Ca urmare, o serie de politologi au arătat necesitatea lărgirii cadrului de analiză pentru a include noile sfidări la adresa securităţii. In acest context, două orientări fundamentale s-au impus în câmpul teoriilor asupra securităţii.

Orientarea tradiţionalistă pune accentul pe elementul militar în principal şi pe cel tehnologic-economic în secundar. Caracteristica esenţială pentru problematica securităţii este conflictul militar. ‘’Elementul structurant al analizei strategice trebuie să fie posibila utilizare a forţei….–afirmă Chipman- Aspectele non-militare ale securităţii pot ocupa mai mult din timpul unui strateg, dar nevoia popoarelor, naţiunilor, statelor ori alianţelor de a asigura, desfăşura, angaja ori de a retrage forţele militare trebuie să rămână scopul primordial al analizelor …’’ . Stephen Walt exprimă în modul cel mai clasic specificitatea orientării tradiţionale în domeniul studiilor de securitate. El afirmă că acestea se ocupă cu fenomenul războiului, cu studiul ameninţării, utilizării şi controlul forţei militare. În opoziţie cu cei care consideră că problematica studiilor de securitate ar trebui lărgită, Stephen Walt evidenţiază impactul negativ al lărgirii domeniului cu probleme cum ar fi, poluarea, bolile sau recesiunea economică asupra coerenţei intelectuale şi capacităţii de a oferi soluţii acestor probleme importante.

În analiza tradiţională asupra securităţii, componenta economică este luată în considerare doar prin relaţia cu factorul militar şi nu ca un element de sine stătător.

Cea de-a doua orientare păstrează agenda securităţii deschisă în faţa numeroaselor sfidări la adresa acesteia. Problema care se pune este aceea de a conceptualiza securitatea într-o formă care să semnifice mai mult decât orice altă ameninţare specifică. În diferite domenii pot apărea ameninţări sau vulnerabilităţi, militare sau non-militare, dar pentru a îndeplini condiţia unei ameninţări fundamentale semnificative din perspectiva securităţii trebuiau să fie evaluate ca ameninţări existenţiale faţă de un obiect referenţial.

Spaţiul securităţii, ca de altfel şi cel al relaţiilor internaţionale, trebuie privit şi interpretat în funcţie de nivelul de analiză. In studiul relaţiilor internaţionale, cele mai folosite nivele de analiză sunt sistemele internaţionale, subsistemele internaţionale, unităţile, subunităţile şi indivizii.

Nivelul sistemelor internaţionale cuprinde întreaga lume, cele mai mari complexe de unităţi interdependente care nu au alt nivel deasupra lor. Subsistemele internaţionale pot fi grupuri de unităţi în interiorul sistemului internaţional care se disting printr-o anumită trăsătură sau prin intensitatea interacţiunii dintre ele. Ele pot fi organizate dintr-o perspectivă teritorială - Asociaţia Statelor din Asia de Sud-Est, Organizaţia Unităţii Africane – sau din aceea a tipului specific de cooperare pe care îl presupune acest nivel – Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol ori Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - . Unităţile sunt reprezentate de diferite subgrupuri, organizaţii ori comunităţi care diferă semnificativ unele faţă de celelalte – state, naţiuni, companii transnaţionale - . Subunităţile sunt reprezentate de grupuri din interiorul unor unităţi care care pot schimba funcţionarea acestora, iar indivizii constituie elementul de la care pornesc majoritatea analizelor din ştiinţele sociale. Nivelele de analiză facilitează explicaţia fenomenelor, astfel că neorealismul identifică explicaţia la nivelul sistemului, politicul organizaţional la nivelul subunităţilor. De asemenea, nivelele de analiză permit evidenţierea multor actori, forum-uri precum şi a altor elemente care joacă un rol important în relaţiile internaţionale.