Stabilizatoarele de Tensiune

Pentru functionarea normala a dispozitivelor electrice este nevoie ca ultimele sa fie asigurate cu U de alimentare stabile. Factorii care duc la aparitia oscilatiilor U de alimentare sunt :

1. Varierea U de alimentare din reteaua industriala.

2. Schimbarea frecventei U de alimentere.

3. Schimbarea temperaturii.

4. Varierea rezistentei sarcinii.

Dispozitivele ce mentin U neschimbata la iesirea sa (sau curentul) se numesc stabilizatoare de U sau I.

Stabilizatoarele de U se impart in 2 grupe mari :

1) Stabilizatoare parametrice.

2) Stabilizatoare de compensare.

1. Stabilizatoarele parametrice - sunt construite pe baza elementelor nelineare parametrii carora depend de factorii de stabilizare.

2. Stabilizatoare de compensare – sunt cuprinse de reactie dupa U datorita caruia rezistenta de iesire a stabilizatorului se micsoreaza iar U de iesire ramine practice neschimbata .

Stabilizatoare parametrice.

Fig 1

1) Stabilizatoarele parametrice se caracterizeaza prin simplitate, randament unic, coieficient unic de stabilizare.

Stabilizatorul parametric este alcatuit dintr-o VD – stabilizatoare polarizata indirect si un resistor. |Pentru stabilizarea U in asemenea circuit este utilizata regiunea caracteristicei volt – amperice cu U indirecta polarizata in cadrul varierei I indirect. Limitarea curentului de stabilizare in circuitul dat este efectuata de catre rezistoul Rb. Pe acest resistor cade surplusul U si anume Uint-Uies.

Coieficientul de stabilizare a stabilizatorului prezentat in fig.1 poate fi gasit aproximativ ca raportul valorii rezistentei rezistorului Rb catre rezistenta diferentiala a diodei stabilizatoare. Unul din dezavantajele acestui circuit care a fost spus anterior este dependenta U de iesire de temperature.

Fig.2 Fig.3

In fig.2 este prezentata schema unui stabilizator parametric cu termocompensare.

Diodele VD2÷VD4 sunt utilizate pentru termocompensarea U pe dioda VD1. Tensiunea de iesire a circuitului va fi = cu ∑ U pe fiecare VD unde U pe dioda VD1 este tensiunea indirecta pe dioda stabilizatoare. Iar U pe dioda VD2 ÷VD4 este U directa a acestor diode. Nr. diodelor de termocompensare conectate in serie se calculeaza de tipul si nr. diodelor stabilizatoare. La conectarea diodelor de termocompensare coieficientul de stabilizare se micsoreaza de 2-4 ori. Diodele utilizate pentru termocompensare maresc rezistenta de iesire a circuitului. Pentru a mari coieficientul de termostabilizare este utilizata schema din fig.3. Coieficientul de stabilizare resultant a circuitului dat este = cu produsul tuturor coieficientilor de stabilizare. Rezistenta de iesire este determinate de rezistenta etajului nr.2. Termostabilizarea este efectuata numai in etajul 2 iar in etajul 2 obtinem coieficient maxim de stabilizare.

Fig.4

Rezistenta de iesire a circuitului poate fi micsorata marind curentul ce va curge prin diodele de termocompensare ceea ce este aratat in circuitul din fig.4.

In circuitul dat prin dioda VD4, VD5, VD6 va curge un curent adaugator ce curge de asemenea prin rezistorul R. In cazul dat rezistenta dinamica a diodelor de termocompensare se va micsora, respectiv se va micsora si rezistenta de iesire a circuitului. Plus la toate in circuitul din fig.4 putem regla lent termocompensarea cu ajutorul schimbarii valorii rezistentei rezistorului R.

Dezavantajul circuitului dat este randamentul mic care poate fi explicat prin faptul ca curentul ce curge prin diodele cu compensare sa marit.