Rolul unui întreruptor este cel de a stabili circulaţia liberă a curentului electric într-o latura a unei reţele, în condiţii de funcţionare normale – adică este aparat de comutaţie şi de a întrerupe curentul, atunci când intensitatea sa devine excesivă într-o reţea ce conţine un defect – aparat de protecţie.
El mai poate fi necesar pentru întreruperea curenţilor de sarcină sau pentru a realiza o secvenţă „declanşat-anclanşat-declanşat” (D-A-D), numită reanclanşare automată, în eventuala prezenţă a unui defect. În timpul secvenţei de închidere şi deschidere a contactului întreruptoarelor apare arcul electric.
În cazul reţelelor electrice de înaltă tensiune alternativele folosite pentru transportul economic al energiei electrice, sporirea inevitabilă a puterilor tranzitate a va fi însoţită în viitor – de creşterea tensiunii de transport, după cum rezultă din figura 1.1. în plus, creşterea puterilor instalate în centralele electrice şi a densităţii reţelelor electrice, conduc împreună la creşterea nivelurilor curenţilor de scurtcircuit (fig.1.2.). În aceste condiţii, echipamentul de comutaţie, în principal întreruptoarele de înaltă tensiune, trebuie să facă faţă atât unor solicitări corespunzătoare sporite, precum şi unor restricţii impuse de noile sisteme de protecţie.
Fig.1.1. Evoluţia tensiunilor nominale ale reţelelor de transport
Fig.1.2. Evoluţia curenţilor de scurtcircuit maximali
Un întreruptor trebuie să îndeplinească funcţia de control al curentului ce parcurge circuitul din care face parte, în condiţii de funcţionare normale sau anormale.
El reprezintă două stări stabile: „anclanşat” – când prezintă o impedanţă teoretic nulă practic foarte mică şi „declanşat” – când impedanţa pe care o prezintă este teoretic infinită, practic are o valoare extrem de mare. Pentru contactul principal al întreruptorului, termenii ce trebuie folosiţi sunt „închis” şi respectiv „deschis”.
1.2. Parametrii întreruptoarelor
Întreruptoarele de înaltă tensiune sunt cele destinate să funcţioneze în instalaţii cu tensiuni nominale superioare valorii de 1000 V.
Dintre parametrii fundamentali ai acestui echipament, trebuie menţionaţi următorii:
Tensiunea nominală Un – tensiunea maximă de serviciu a reţelei în care este destinat să lucreze întrerupătorul.
Curentul nominal In al întreruptorului este cel mai mare curent standardizat, în valori efective, sub care întreruptorul poate funcţiona în regim permanent, fără ca limitele admisibile de încălzire să fie depăşite, pentru anumite condiţii de funcţionare şi de încercare specifice.
Curentul nominal de rupere lrn este parametrul cel mai important al întreruptorului de înaltă tensiune, reprezentând cel mai mare curent pe care îl poate întrerupe în mod sigur, într-un circuit în care:
- tensiunea de frecvenţă industrială corespunde tensiunii nominale a întreruptorului;
- TTR corespunde valorilor nominale standardizate
- respectând un anumit ciclu de funcţionare;
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
