Subiecte Rezolvate pentru Examen la Audit

1. Ce cuprinde cadrul de referinţă al auditului intern?

Cadrul de referinţă al auditului intern cuprinde:

• conceptul de audit intern, care precizează câteva elemente indispensabile:

- auditul intern efectuează misiuni de asigurare şi consiliere;

- domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern şi administrarea entităţii;

- finalitatea auditului intern este aceea de a adăuga valoare organizaţiilor.

• codul deontologic, care furnizează auditorilor interni principiile şi valorile ce le permit să-şi orienteze practica profesională în funcţie de contextul specific;

• normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern, care îi ghidează pe auditori în vederea îndeplinirii misiunilor şi în gestionarea activităţilor;

• modalităţile practice de aplicare, care comentează şi explică normele (standardele) şi recomandă cele mai bune practici;

• sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări şi articole de doctrină, din documente ale colocviilor, conferinţelor şi seminariilor.

2. Care este relaţia între compartimentul de audit şi comitetul de audit?

Activitatea compartimentului de audit intern se află într-o relaţie de complementaritate cu comitetul de audit, astfel:

• auditul intern oferă comitetului de audit o analiză imparţială şi profesionistă a riscurilor organizaţie şi contribuie la îmbunătăţirea informării sale şi a consiliului de administraţie în ceea ce priveşte securitatea acesteia;

• comitetul de audit garantează şi consacră independeţa auditului intern.

3. Cum este organizată activitatea de audit extern în România?

Auditul extern în România a fost organizat şi restructurat în mai multe rânduri, în prezent fiind realizat de următoarele structuri:

• expertize contabile, asigurate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - CECCAR;

• auditul financiar, oferit de Camera Auditorilor Financiari din România - CAFR;

• auditul performanţei, realizat de Curtea de Conturi a României, concomitent cu controalele efectuate în sectorul public;

• auditul financiar-fiscal, efectuat de firmele de consultanţă româneşti şi internaţionale recunoscute în domeniu.

4. Funcţiile activităţii de audit intern. Caracterizaţi una dintre acestea.

Din analiza evoluţiei funcţiei auditului intern până în prezent putem aprecia următoarele elemente de implicare în viaţa entităţii auditate:

- consilierea acordată managerului;

- ajutorul acordat salariaţilor tară a-i judeca;

- independenţa şi obiectivitatea totală a auditorilor.

a) Consilierea acordată managerului

Auditul intern reprezintă o funcţie de asistenţă a managerului, pentru a-i permite să-şi administreze mai bine activităţile. Componenta de asistenţă, deconsiliere ataşată auditului intern îl distinge categoric de orice acţiune de control sau inspecţie şi este unanim recunoscută ca având tendinţe de evoluţie în continuare.

Auditul intern este aproape de fiecare responsabil, precum agentul fiscal care consiliază şi rezolvă problemele legate de impozite şi taxe. Responsabilul, managerul este consiliat de auditorul intern pentru a găsi soluţii la problemele sale într-o cu totul altă manieră, în sensul că, prin dispoziţiile luate, să asigure un control mai bun al activităţilor, programelor şi acţiunilor sale.

Rolul auditorului intern este acela de a-l consilia pe manager pentru abordările practice succesive deja elaborate prin analize şi evaluări, de a da asigurări privind funcţionalitatea sistemului de control intern.

În consecinţă se acceptă unanim că auditorul intern consiliază, asistă, recomandă, dar nu decide,obligaţia lui fiind de a reprezenta un mijloc care să contribuie la îmbunătăţirea controlului pe care fiecare manager îl are asupra activităţilor sale şi asupra celor în coordonare, în vederea atingerii obiectivelor controlului intern.

Pentru realizarea acestor atribuţii, auditorul intern dispune de o serie de atuuri faţă de management, şi anume:

- standarde profesionale internaţionale;

- buna practică recunoscută în domeniu, care îi dă autoritate;

- tehnici şi instrumente care-i garantează eficacitatea;

- independenţa de spirit, care îi asigură autonomia în conceperea de ipoteze şi formularea de recomandări;

- cercetarea şi gândirea lui sunt detaşate de constrângerile şi obligaţiile unei activităţi permanente de gestionare zilnică a unui serviciu.

b) Ajutorul acordat salariaţilor fără a-i judeca

Într-o entitate în care auditul intern face parte din cultura organizaţiei, acesta este acceptat cu interes, dar într-o entitate care se confruntă cu riscuri potenţiale importante, cu absenţa conformităţii cu reglementările de bază, cu o eficacitate scăzută şi o fragilitate externă a acesteia, din cauza deturnărilor de fonduri, dispariţiei activelor sau fraudei, este evident că managerul respectiv va fi judecat, apreciat,considerat în funcţie de constatările auditorului intern.

Într-un caz standard, misiunea de audit intern poate să evidenţieze ineficacitate, redundantă în sistem sau posibilităţi de îmbunătăţire a activităţilor ori acţiunilor, dar există mai multe motive pentru care managementul nu trebuie să fie pus direct în discuţie:

• Obiectivele auditului intern au în vedere un control asupra activităţilor care să conducă la îmbunătăţirea performanţei existente, şi nu la judecarea acestuia, aşa cum specialistul în fiscalitate ajută la o mai bună aplicare a regimului fiscal.

• Realizările auditului intern nu trebuie puse în discuţie de cel auditat, iar dacă totuşi acest lucru este făcut, să se efectueze într-o manieră pozitivă.

• Responsabilităţile auditorului intern trebuie să aibă în vedere faptul că, adesea, analiza cauzelor unei nereguli scoate la iveală existenţa unor puncte slabe care îşi au originea în insuficienţe asupra cărora responsabilul nu are un bun control.

c) Independenţa totală a auditorilor interni

Funcţia de audit intern nu trebuie să suporte influenţe şi presiuni care ar putea fi contrare obiectivelor fixate. Standardele profesionale de audit intern definesc principiul independenţei sub două aspecte:

- independenţa compartimentului în cadrul organizaţiei, de aceea el trebuie să funcţioneze subordonat celui mai înalt nivel ierarhic;

- independenţa auditorilor interni, ceea ce le va asigura obiectivitatea în activitatea pe care o vor desfăşura.

Respectarea standardului privind independenţa presupune unele reguli:

• auditul intern nu trebuie să aibă în subordine vreun serviciu operaţional;

• auditorul intern trebuie să poată avea acces în orice moment la persoanele de la toate nivelurile ierarhice, la bunuri, la informaţii, la sistemele electronice de calcul;

• recomandările pe care le formulează trebuie să nu constituie în nici un caz măsuri obligatorii pentru management.

Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă, care dă unei organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control deţinut asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare.

Auditul intern ajută această organizaţie să-şi atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare sistematică şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control şi de conducere a întreprinderii şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

5. Trăsăturile auditului intern.

Organizarea funcţiei de audit intern în cadrul entităţilor impune luarea în consideraţie a următoarelor trăsături:

- universalitatea;

- independenţa;

- periodicitatea.

a) Universalitatea funcţiei de audit intern trebuie înţeleasă în raport cu aria de aplicabilitate, scopul, rolul şi profesionismul persoanelor implicate în realizarea acestei funcţii.

Auditul financiar are ca obiect activităţile din domeniul financiar şi contabil, pe când auditul intern are o arie mai extinsă, cuprinde toate activităţile desfăşurate în cadrul entităţii, de aici universalitatea funcţiei de audit intern. Din practică a rezultat că activităţile financiar-contabile reprezintă 20-25% din activităţile care fac obiectul auditului intern.

b) Independenţa auditorului intern semnifică faptul că acesta trebuie să aibă o gândire neîncorsetată, fără idei preconcepute, ca de exemplu „totul merge foarte bine sau totul merge foarte prost".

Auditorul intern nu poate fi controlor, inspector, respectiv manager au o persoana care realizeaza procesul de achizitii.

Auditul intern este o activitate independentă, de asigurare a îndeplinirii obiectivelor şi de consultanţă, concepută în scopul de a adăuga valoare şi de a îmbunătăţi activităţile unei organizaţii.

c) Periodicitatea auditului intern este o funcţie stabilă în cadrul entităţii şi este şi o funcţie ciclică pentru cei auditaţi. Frecvenţa auditurilor va fi determinată de activitatea de evaluare a riscurilor. Astfel auditorii interni pot audita o entitate 8-12 săptămâni şi apoi să revină după o perioadă de 2-3 ani, în funcţie de evoluţia riscurilor.

Auditul intern e o fct periodica pt k se realizeaza cf. Unui plan si pe baza unor programe de activitate comunicate si aprobate anticipat.

Procesul de audit intern trebuie sa se efectueze periodic,pas cu pas si sa aiba in vedere toate activitatile sau programele din cadrul entitatii, nu numai cele mai agreabile.