Sistemele fiscale în perspectivă istorică

Fiscalitatea este o noțiune pe cât de utilizată, pe atât de complexă și de indispensabilă economiei actuale și bunei funcționări a istoriei umane. Acest concept a stârnit numeroase controverse de-a lungul timpului, a incitat multe minți, a produs multe efecte și a provocat multe capete înalte, mai ales atunci când a venit vorba de găsirea celor mai bune variante prin care fiscalitatea să ajute la dezvoltarea economică în ansamblu, fără să fie asociată cu noțiunea de povară și respingere. Întotdeauna, de-a lungul perioadelor istorice, s-a încercat găsirea celor mai bune combinații și a variantelor și prevederilor optime prin care sistemele fiscale să fie juste, corecte, să respecte principiile fiscalității, să reflecte puterea economică a unui stat sau a unei regiuni, iar termenul de fiscalitate să poată fi digerat atât de către agenții economici cât și de către populație. Este într-adevăr greu, mai ales în prezent (dar n-a fost ușor nici în trecut) să se poată acorda acestui concept al sistemului fiscal atribute pozitive, să poată fi utilizat în combinație cu alți termeni iluștri, cum ar fi “ideal” – sistem fiscal ideal, “unic” – sistem fiscal unic, “optim” – sistem fiscal optim.

Deși economia este o știință exactă, totuși, când vine vorba despre sistemele fiscale, subiectivismul își are locul lui de cinste. Rar au fost opiniile economiștilor mai multe și mai diverse decât în privința oportunității anumitor sisteme fiscale de-a lungul timpului sau mai ales în perioada ultimelor decade. Poate doar despre bani se poate vorbi mai mult decât despre sistem fiscal, dar, pe de altă parte, sistemul fiscal exact acest element îl are în centru: banul, colectarea sa, circuitul său și finalitatea sa. În acest context, cu privire la sistemele fiscale, avem atâtea abordări câte perioade istorice (fiscale) există, cu opiniile pro și contra pentru fiecare perioadă, cu reformarea mult mai frecventă în teorie decât în practică, cu posibilitățile de optimizare de la un deceniu la altul, dacă nu chiar de la un an la altul.

Apreciem că abordarea sistemelor fiscale trebuie să ia în considerare dublul rol al impozitelor si taxelor în economia şi societatea contemporană: resursă financiară şi pârghie fiscală. Importanța sistemelor fiscale putea să derive numai dintr-unul din aceste două elemente fie doar ca resursă, fie ca și pârghie. Combinația celor două roluri ale sistemelor fiscale le sporește mult mai mult importanța și rolul lor în economiile din toate timpurile și mai ales în economia contemporană. Așadar, impozitele nu mai reprezintă doar modalităţi de procurare a resurselor financiare la dispoziţia autorităţilor publice, ci şi instrumente de influenţare a vieţii economico-sociale în sensul dorit.

Apreciem că sistemul fiscal poate fi privit ca un ansamblu de (inter)relaţii economice în formă bănească generate de constituirea şi utilizarea resurselor fiscale, prin intermediul unui sistem de instituţii financiare specializate în administrarea fondurilor financiare (de natură fiscală) şi în planificarea financiară specifică (inclusiv incidenţa şi finalitatea acestor relaţii).

După principiul că fiecare loc are propriile sale reguli de funcționare și fiecare sistem economic propriile norme de desfășurare, este normal ca fiecare perioadă istorică și fiecare regiune de pe glob să poarte a anumită amprentă a sistemului fiscal care a caracterizat-o. Mai mult decât atât, sistemele fiscale au ținut pasul nu numai cu expansiunea economică, dar și cu evoluția doctrinară, astfel încât unele descoperiri la nivel de fiscalitate în teorie au adus importante modificări în bine și în practica fiscală (de exmplu, cercetările în materie de fiscalitate ale lui Adam Smith).

În antichitate, nu au existat sisteme fiscale de sine stătătoare. Formele de impozite practicate nu vizau decât procurarea de resurse financiare necesare anumitor nevoi punctuale, deseori generate de conflictele armate.

După cum și mărfurile asociate banilor aveau diverse forme în perioada antichității, și taxele din vechime erau dintre cele mai ciudate (ca de exemplu, taxa pe uleiul de gătit din Egiptul antic, taxa plătită de cei care doreau să scape de regimul militar în Anglia etc).

Contextul fiscal amintit este valabil în antichitate deoarece nici sistemul financiar în ansamblul său nu era deosebit de dezvoltat, banii existau sub diverse alte forme și aveau o importanță și o putere diferită de cea din prezent. Imediat ce sistemul financiar a evoluat, sistemul fiscal i-a urmat îndeaproape.

Din antichitate şi până în secolul al XVI-lea, perioadă denumită de unii autori etapa veche, sistemele fiscale au cunoscut o dezvoltare deosebit de lentă în acord cu evoluţia relaţiilor economice.

Apreciem că în această perioadă sunt destul de clare neregulile sistemelor fiscale incipiente, care permiteau abuzul unor persoane asupra altora fără drept de apel (privilegii acordate claselor conducătoare, arendaşi fiscali). Diferența între clasele sociale începe să prindă contur, iar acest lucru este clar reflectat și în sistemul de impozitare. Nu este însă total neadevărat faptul că, dacă atunci acești arendași fiscali abuzau de cei mai săraci, de la care percepeau impozite în raport cu judecata lor proprie, astăzi nu putem vorbi de alte forme de abuz, de această dată direct din partea statului, care sunt însă “legale” prin autoritatea care le permite.

Următoarea perioadă, etapa liberală (secolul al XVI-lea – a doua jumătate a secolului al XIX-lea) a cunoscut primele elemente de aşezare a sistemelor fiscale pe baze fundamentate ştiinţific.

Apreciem că, în această perioadă, dezvoltarea fără precedent a comerţului, revoluţia industrială, apariţia unor noi clase sociale (burghezia) au fost factori ce au generat schimbări profunde în aşezarea şi perceperea impozitelor şi taxelor.