Politica Agricolă

Politica Agricolă Comună (PAC) este una dintre primele politici comunitare, creată cu obiectivul asigurării necesarului de alimente în cadrul Comunităţii. PAC reprezintă un set de reguli şi mecanisme care reglementează producerea, procesarea şi comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană şi care acordă o atenţie crescândă dezvoltării rurale.

Istoricul Politicii agricole comune (PAC)

Istoricul PAC începe în 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea Comunităţii Economice Europene de către aceleaşi şase state (Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) care, în 1952, înfiinţaseră CECO (Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului).

Politica agricola comuna s-a creat in anii '70, in momentul in care Europa era deficitara in majoritatea produselor alimentare. Mecanismele sale s-au modelat pentru a rezolva aceasta situatie, functia sa principala fiind cea de a sprijini preturile si veniturile interne prin intermediul operatiilor de interventie si sistemelor de protectie frontaliere.

Aceasta politica a contribuit pozitiv la cresterea economica si a reusit sa garanteze aprovizionarea consumatorului european cu o gama ampla de produse alimentare calitative la preturi rationale. Pana la jumatatea decadei anilor '90, PAC a fost, la mare distanta, politica comunitara cea mai importanta, in special din punctul de vedere al bugetului. Uniunea Europeana s-a convertit in primul importator si al doilea exportator de produse agricole la nivel mondial.

Totusi, sistemul, care raspundea cert la o situatie de deficit, a manifestat o serie de deficiente cand Comunitatea a inceput sa produca mari excedente la majoritatea produselor sale agricole. Munti de unt, lacuri de lapte si vin care trebuiau sa fie distruse pentru a nu intalni cererea interna sau externa. Au aparut tensiuni in relatiile cu terte tari, in special SUA, nelinisti pentru efectele pe care le aveau exporturile subventionate ale UE in pretul mondial si in prezenta proprie pe piata internationala. Costurile acestei politici au ajuns sa fie inacceptabile.

Astfel, la sfarsitul anilor '80 exista deja un acord generalizat din nevoia unei reforme. In iunie 1992 Consiliul de Ministrii de Agricultura ai Uniunii Europene a adoptat formal reforma PAC, cea mai radicala din istoria sa.

Trasături distincte ale Politicii agricole comune (PAC)

Politica agricolă comuna este nu numai una dintre primele politici comune, dar este si printre cele mai importante. Importanta ei deosebita in cadrul constructiei comunitare este reflectata prin câteva trasaturi distincte:

a) Este o politica prin excelenta integrationista, in mai mare masura chiar decât Piata Interna,

unde standardele armonizate le-au Inlocuit doar in proportie de circa 10% pe cele nationale. In ce priveste PAC, politicile agricole nationale au fost inlocuite, pentru marea majoritate a productiei agricole, de reglementari comune de functionare a pietelor si comercializare a produselor

b) Este o politica mare consumatoare de resurse financiare. Politica agricola consuma, prin sistemul complex de subventii si alte stimulente financiare, circa jumatate din bugetul comun.

c ) Manifesta un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying, considerente altele decât cele economice prevalând adesea in luarea deciziei de politica agricola.

Obiectivele politicii agriculturii comune

PAC a fost politică comună cea mai importantă și unul din elementele esențiale ale sistemului instituțional al Uniunii Europene. Reglementările de politică agricolă sunt cuprinse în articolele 38-46 ale Tratatului de la Roma (In prezent, articolele 32-38, dupa modificările aduse de Tratatul de la Amsterdam). Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileste ca: „piața comună se va extinde și asupra sectorului agricol și comerțului cu produse agricole” și ca „operarea și dezvoltarea pieței comune pentru produsele agricole vor fi însotite de crearea unei politici agricole comune”, iar articolul 39 (articolul 33 din varianta consolidata a Tratatului) fixează obiectivele politicii agricole comune:

a) Creșterea productivității agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării raționale a producției agricole, și prin utilizarea optimă a 6 factorilor de producție, în special a forței de muncă

b) Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin creșterea veniturilor individuale ale lucrătorilor agricoli

c) Stabilizarea pietelor

d) Asigurarea siguranței aprovizionărilor

e) Asigurarea unor prețuri rezonabile pentru consumatori

Tratatul de la Roma nu explică însă concret cum aveau sa fie realizate aceste obiective. De aceea, în 1958, miniștrii agriculturii din cele șase state semnatare ale Tratatului s-au intâlnit la Stresa (Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere în practică a politicii agricole. Ei au stabilit trei principii care sa guverneze PAC:

1) Principiul pietei unice: în interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circulă fara restricții

2) Principiul preferinței comunitare: este favorizat consumul produselor originare din Uniunea Europeana, prin impunerea de prețuri mai mari la produsele din import față de producția internă

3) Principiul solidarității financiare: măsurile comune sunt finanțate dintr-un buget comun.