Public Finance Act( PFA) din Noua Zeelanda a cerut din 2004 Trezoreriei sa publice la cel putin patru ani un raport privind pozitia fiscala pe termen lung considerand cel putin 40 ani.
Perspectivele acestei lucrari stabileste judecatile cheie de care este nevoie pentru redactarea raportului.
Aceasta lucrare foloseste previziunile oficiale privind anul 2010.
S-a adoptat o abordare din 3 perspective la previzionarea pe termen lung a pozitiei fiscale.
Mai întâi, s-a folosit Statistics New Zealand's National Population Projections pentru a
prognoza o serie de proiectãri ale structurii viitoare a populatiei.
Pe baza acestor prognozari privind populatia se vor genera proiectãrile de produs intern brut (PIB)
În cele din urmã, se adauga proiectãrile privind cheltuielile si veniturile guvernamentale.
Rezultatele finale ale acestui Raport vor fi deasemenea sensibile la micile schimbari in prezumptii, în timp ce alti factori vor avea un efect minor. Se vor demonstra si efectele schimbãrilor intevenite în unele dintre prezumptiile cheie demografice si economice.
Pozitia fiscalã la oricare punct din timp este rezultatul unor serii de alegeri politice fãcute de guverne pe o perioadã lungã. Acele alegeri sunt conduse cu un set complex de influente inter-conectate.
Guvernul a dorit ( incluzând situatia economicã si socialã, din trecut, prezent si din viitor) efectele
si eficacitatea sau altfel de rezultate special selectate astfel incat sã realizeze rezultatele dorite, combinate pentru a obtine efectul fiscal.
Alte tãri care pregãtesc un raport pe termen lung folosesc o varietate fiscalã de abordari pentru a obtine rezultatele pe termen lung. În timp ce existã diferente în detalii, cele mai importante doua abordari folosite le putem numi top-down si bottom-up.
Abordarea top-down porneste cu setul curent de obiective privind agregatele fiscale( cele mai importante fiind: ponderea cheltuielilor in PIB, ponderea impozitelor in PIB si ponderea veniturilor in PIB) si determina ce cheltuieli sau venituri vor fi necesare pentru atingerea in continuare a acestor obiective, date fiind schimbãrile demografice.
Abordarea bottom-up implicã modelul efectului pe rezultatele agregate fiscale din politica curentã în programele individuale privind cheltuielile.
Diferenþa între cele doua abordari nu este exageratã. Amândua implicã proiectul in sine înaintea elementelor individuale ale cheltuielilor si veniturilor.
Diferenta este cã în abordarea bottom-up, sunt permise programe individuale pentru a dezvolta izolat obiectivele fiscale ale guvernului. Cu o abordare top-down , unele mãsuri ale obiectivelor totale se comporta ca si cum ar fi constranse. În realitate, o abordare top-down de obicei implicã permiterea unor programe pentru a se dezvolta singure si apoi folosirea rezultatelor agregate pentru a obtine o constragere care se va aplica celorlalte programe. Un avantaj special al abordarii bottom-up este cã el admite detalii mai bogate privind cheltuielile si veniturile individuale. Dezavantajul este cã in construirea abordarii bottom-up aceasta priveste cheltuielile individuale si impozitarea în izolare de tot ce face guvernul pe când abordarea top-down le considera ca o piedica in calea comertului interior.
O parte interesanta a abordarii top-douwn este cã porneste de la afirmatia conform careia guvernele vor functiona din punct de vedere fiscal in stilul prudent.
Trei recente exemple de tãri ce realizeaza proiectãri fiscale pe termen lung sunt Australia, Marea Britanie si SUA. Guvernul grupului de state australiene a creat un “Raport Intergeneral” în 2002. Acesta foloseste o abordare “bottom-up” .Trezoreria din UK creeazã annual un raport pe termen lung privind finantele publice, raport ce contine un mix de abordari bottom-up si top-down. Rezultatul pe termen lung privind bugetul in SUA foloseste o abordare bottom-up pentru a modela efectele diferitelor scenarii de a cheltui si a obtine venit de catre guvernele federale.
În plus,Comisia Europeana si OECD în mod periodic fac proiectii in abordarea bottom-up a pozitiilor fiscale ale membrilor . EC a publicat un set de astfel de proiectãri privind cheltuielile pentru cele 25 de state memebre ale sale la 25 în Februarie 2006.
În timp ce in Noua Zeelanda vor fi întotdeauna presiuni demografice (si nu numai) asupra guvernului pentru a spori cresterea cheltuielilor mai rapid decât cea a impozitelor, existã limite.
Aceasta se stie în economie drept legea lui Stein: dacã ceva nu poate sã creasca la infinit, va fi un moment cand se va opri. Abordarea top-down arata cã legea lui Stein se aplica cu succes.
A fost prezentat in cadrul facultatii de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori in anul 2008
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
