Garanţia principală a creditorului este consacrată în legislaţie sub denumirea de drept de gaj general asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile ale debitorului. Dreptul de gaj general nu presupune indisponibilizarea bunurilor ce constituie patrimoniul debitorului.
Pentru bancă, garanţia principală a creditorului presupune, cel puţin două riscuri:
• primul risc, derivă din dreptul de gaj de care se bucură toţi creditorii unui debitor. Astfel în cazul în care obligaţiile de plată asumate de debitori sunt de valori mari şi faţă de mai mulţi debitori (ex. debitorul băncii a luat credite şi din alte părţi) patrimoniul poate deveni insuficient pentru a acoperi toate sumele datorate.
• al doilea risc, derivă din faptul că debitorul poate oricând înstrăina o parte, sau întregul său patrimoniu, iar banca (creditorul) nu mai poate să-şi recupereze creanţele.
La aceste dezavantaje se mai poate adăuga şi faptul că în cazul în care debitorul refuză să plătească, este necesară acţionarea sa în judecată. Acest demers poate presupune cheltuieli însemnate şi perioadă îndelungată până la recuperarea banilor de către creditor; în acest timp, debitorul dispune în continuare de patrimoniul său.
Garanţia principală a creditorului poate fi luată în considerare de către creditori numai în cazul clienţilor cu integritate şi situaţie financiară foarte bună şi cunoscută de aceştia.
Riscurile insolvabilităţii debitorului pot fi evitate prin sistemul garanţiilor, care cuprinde: depozitul bancar, ipoteca, gajul.
Depozitul bancar la prima vedere, este o garanţie ideală. Cu toate acestea clienţii care oferă drept garanţie un depozit bancar, nu sunt debitorii doriţi de creditori.
Depozitul bancar îndeplineşte cele mai multe din cerinţele unei garanţii:
• este accesibil oricând
• se constituie sub forma unei sume fixe, cunoscute de bancă
• în cazul în care depozitul este constituit în altă monedă decât cea în care s-a dat împrumutul, la stabilirea nivelului depozitului drept garanţie, creditorul trebuie să aibă în vedere riscurile rezultate din fluctuaţiile cursului de schimb ale celor două monede.
Dezavantajul depozitului bancar este legat de faptul că o bancă nu poate lua ca angajament de plată, în favoarea unui terţ, propriile sale pasive. Aceasta ar putea părea o afirmaţie care nu are legătură cu problema constituirii unui depozit bancar drept garanţie, dar trebuie reamintit faptul că numerarul depozitat în bancă este reflectat din punct de vedere contabil în pasivul bilanţului său. Acest neajuns poate fi evitat dacă depozitul este constituit la altă bancă. Banca la care există acel depozit poate emite o garanţie în favoarea băncii care acorda împrumutul. Acest proces este dificil şi costisitor.
Avantaje:
În cazul în care depozitul se constituie la o altă bancă în vederea emiterii de către aceasta a unui angajament de plată în favoarea băncii creditoare sunt utilizate de fapt două garanţii:
1. garanţia reală, depozitul bancar constituit la o terţă bancă în vederea asumării angajamentului de plată faţă de banca creditoare
2. garanţia personală, respectiv garanţia de plată, documentul prin care banca depozitară se angajează să plătească băncii creditoare în cazul în care debitorul respectiv nu va rambursa creditul. Această garanţie de plată se regăseşte sub forma scrisorii de garanţie bancară de rambursare a creditului.
Dezavantaje:
În evaluarea cheltuielilor bancare asociate constituirii depozitului şi emiterii garanţiei, pot apare dificultăţi care conduc la creşterea costurilor creditului.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
