Spețe drept internațional public

Curtea Internaţională de Justiţie

Cazul privind dreptul de trecere prin teritoriul indian

Portugalia c. India

(1960)

Începând cu 1954, guvernul indian interzisese Portugaliei să tranziteze pe teritoriul său mărfuri, persoane, forţe armate, arme şi muniţii, între posesiunile coloniale portugheze (între Daman şi enclavele Dadra şi Nagar-Aveli). Portugalia s-a adresat Curţii solicitând recunoaşterea dreptului de trecere între aceste teritorii a persoanelor, mărfurilor, armelor, muniţiilor şi forţelor armate, specificând că nu este vorba de un drept de acces pe teritoriul indian, ci de un drept de tranzit.

Portugalia a invocat ca temei juridic pentru dreptul de trecere un tratat din 1779 între conducătorii din dinastia Maratha ai Indiei şi Portugalia, precum şi două decrete din 1783 şi 1785, care acordau Portugaliei „venitul” a două sate, situate în enclavele menţionate. Tratatul respectiv nu menţiona însă că este vorba despre un transfer de suveranitate.

Totodată, Portugalia a invocat faptul că Marea Britanie a recunoscut în mod repetat suveranitatea asupra celor două enclave. Totodată, s-a arătat că Marea Britanie a permis constant trecerea către enclave a funcţionarilor oficiali, persoanelor sau bunurilor, aspect reflectat şi într-un tratat britanico-portughez din 1878. Documentele prezentate evidenţiau însă că, în ceea ce priveşte forţele armate, poliţia, armele şi muniţiile, Portugalia a solicitat întotdeauna autorizarea Marii Britanii, ulterior Indiei, pentru tranzitul acestora.

Argumentele Indiei au constat, în principal, în lipsa oricărui temei juridic pentru recunoaşterea dreptului de trecere (menţionăm că tratatul dintre Marea Britanie şi Portugalia din 1878 nu mai era în vigoare între India şi Portugalia).

Ce va decide Curtea cu privire la pretenţiile Indiei?

Cercetând în mod distinct practica referitoare la trecerea prin teritoriul indian a persoanelor private şi a funcţionarilor civili, în cazul căreia există o practică constantă între părţi, iar acestea nu contestă libertatea de trecere de-a lungul timpului, şi tranzitul forţelor armate, a poliţiei, armelor şi muniţiilor portugheze între Daman şi enclavele Dadra şi Nagar-Aveli, în cazul cărora practica stabilită între cele două părţi nu permitea trecerea decât cu permisiunea autorităţilor indiene, Curtea îşi fondează decizia sa pe cutumele formate între cele două părţi.

Curtea recunoaşte astfel expres existenţa unor cutume locale, formată prin practica existentă între două state: „Nu există nici un motiv pentru care numărul statelor între care se poate constitui o cutumă locală, pe baza unei practici îndelungate trebuie să fie mai mare de două. O practică continuă între două state, acceptată de acestea ca mijloc de reglementare a raporturilor dintre ele constituie în opinia Curţii baza unor drepturi şi obligaţii reciproce între aceste două state.” Observăm aici cele două elemente constitutive ale cutumei.

În cazul tranzitării teritoriului indian de către persoane private, funcţionari civili sau mărfuri, Curtea constată că dreptul de trecere a fost recunoscut Portugaliei pe o perioadă mai mare de un secol, fără să fie afectat de schimbările de regim, drept pentru care rezultă că această practică a fost acceptată de către părţi ca o regulă juridică, din care derivă drepturi şi obligaţii ale părţilor. În cazul persoanelor private şi mărfurilor, Curtea recunoaşte deci dreptul de trecere în profitul Portugaliei. Pentru aceleaşi motive, lipsa unei asemenea cutume locale în cazul forţelor armate, poliţiei, armelor şi muniţiilor determină respingerea cererii Portugaliei pentru acestea din urmă.