Sinteză - dreptul mediului

Capitolul I. CADRUL GENERAL

1. Dreptul mediului – ramură distinctă a Dreptului

Interacţiunea dintre om şi natură s-a produs din copilăria omenirii, cu mult

înainte de înfiinţarea statelor şi de apariţia primelor reglementări care ar fi putut

pune sub protecţie natura. Evoluţia societăţii a impus considerarea, în plan

legislativ, a unei sume de norme care au avut ca scop protecţia florei, faunei şi

ulterior stoparea crizei ecologice care ameninţă planeta.

Fiind o ramură distinctă a Dreptului are o definiţie, un obiect şi izvoare

proprii.

Dreptul mediului se defineşte ca un ansamblu de reguli şi instituţii stabilite în

vederea protecţiei, conservării şi ameliorării mediului, conform obiectivelor de

dezvoltare durabilă a societăţii; normele şi regulile juridice sunt caracteristice şi nu

se regăsesc în alte ramuri ale Dreptului. Protecţia mediului se realizează prin

utilizarea raţională a resurselor naturale şi prin prevenirea şi combaterea poluării.

Conservarea naturii presupune instituirea unor măsuri speciale de ocrotire şi

conservare pentru menţinerea şi reproducerea calităţii factorilor naturali.

Dezvoltarea mediului conţine două aspecte: ameliorarea calităţii factorilor naturali

şi asigurarea unor condiţii de viaţă mi bune generaţiilor actuale şi viitoare.

Dreptul mediului are ca obiect de reglementare relaţiile sociale privind

protecţia, conservarea şi dezvoltarea mediului, relaţii care se stabilesc între

persoane (fizice şi juridice).

Izvoarele dreptului mediului sunt acele forme de exprimare a regulilor

interpersonale de conduită, generale, cu aplicabilitate repetată, care privesc

persoanele participante la raporturile de drept al mediului. Principalul izvor al

dreptului mediului este Legea fundamentală, respectiv Constituţia României. Are

cea mai mare forţă juridică şi stabileşte cadrul general care constituie baza altor

reglementări. Tot izvoare de drept sunt considerate şi ordonanţele emise de

Guvernul României. În acest sens se poate menţiona Ordonanţa de Urgenţă privind

protevcţia mediului nr. 195/2005. Decretele cu putere de lege constituie şi ele

izvoare ale dreptului mediului (de exemplu Decretul 221 din 11 mai 1990, privind

funcţionarea şi atribuţiile Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor

Nucleare). Tot izvoare ale dreptului mediului se pot considera actele normative

guvernamentale, respectiv ordonanţe, hotărâri şi ordine emise de diferite ministere

(de exemplu, Ordonanţa de urgenţă 16/26 ianuarie 2001, privind gestionarea

deşeurilor reciclabile, sau HG 568 din 14 iunie 2001 privind stabilirea cerinţelor

tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din

depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminalele şi la

staţiile de benzină; Ordinul 756/1997 emis de MAPPM, pentru aprobarea

Regulamentului privind evaluarea poluării mediului). Actele autorităţilor publice

locale, cutuma şi jurisprudenţa, uzanţele internaţionale, doctrina pot, în anumite

condiţii, să devină izvoare ale dreptului mediului.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI MEDIULUI

Pentru îndeplinirea funcţiilor specifice dreptului mediului (asigurarea unui

mediu curat şi sănătos, promovarea obiectivelor dezvoltării durabile pe termen

lung, organizarea şi instituţionalizarea acţiunilor sociale în scopul ocrotirii şi

ameliorării factorilor naturali şi antropici, promovarea cooperării internaţionale în

rezolvarea problemelor de mediu), s-au conturat o serie de principii care reflectă

conţinutul şi semnificaţia normelor de dreptul mediului. În OUG nr. 195/2005

principiile şi elementele strategice care stau la baza înfăptuirii politicii de mediu

sunt consacrate de art. 3 şi se pot enunţa astfel:

1. Principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale ca o

garanţie a îndeplinirii strategiei de protecţie şi de prezervare a mediului în vederea

unei dezvoltări durabile a societăţii.

2. Principiul precauţiei în luarea deciziei

3. principiul acţiunii preventive cu privire la riscurile ecologice şi

producerea pagubelor

4. Principiul reţinerii poluanţilor la sursă ca o premiză a reducerii riscului

unui nivel depăşit al poluanţilor dincolo de valorile considerate acceptabile

5. Principiul „poluatorul plăteşte” cu evidente discuţii colaterale prvind

situaţii în care beneficiarul suportă costul poluării.

6. principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului

biogeografic natural

7. Utilizarea durabilă a resurselor naturale pentru a asigura şi generaţiilor

viitoare acces la astfel de resurse

8. Informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi

accesul la justiţie în probleme de mediu având în vedere că noul Cod Penal

consacră un capitol separat infracţiunilor ce privesc poluarea mediului şi

posibilitatea de a deveni răspunzătoare şi persoane juridice.

9. Dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului la care

ar trebui ataşate şi o serie de principii ce guvernează relaţiile internaţionale între

state cu privire la protecţia mediului (de exemplu principiul sic utere tuo - prevede

obligaţia statelor de a se asigura ca prin activităţile exercitate pe teritoriul lor să nu

cauzeze daune mediului altor state - principiul protejării patrimoniului comun

natural şi cultural).

Pe plan extern, la aceste principii se mai adaugă o serie de principii cu un

caracter restrâns cum ar fi:

- principiul interzicerii poluării

- principiul nediscriminării

- principiul poluatorul plăteşte