Principiile de drept de organizare a justiției

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Principiile de drept de organizare a justitiei

Pentru a se putea vorbi despre un serviciu public de justitie trebuie sa avem in vedere o serie de principii cu caracter general pe care trebuie sa le respecte orice serviciu furnizat cetatenilor.

Principiul eficientei: conform caruia liniile de activitate trebuiesc elaborate astfel incat san u raspunda unor nevoi obiective iar aplicarea lor sa se faca pe baza unei obiective bine definite, ierarhizate si a unor evaluari institutionale prealabile. Aceste linii de activitate trebuie aplicate in termenul planificat astfel cum acesta a fost stabilit pe baza evaluarilor prealabile pentru a se obtine o proportionalitate intre cost si eficienta.

Principiul eficacitatii: aplicarea lui este strans legata de cea a principiului eficientei si presupune utilizarea eficienta a resurselor precum si identificarea si gestionarea nevoilor. La nivelul instantei de judecata precum si a parchetelor acesta implica asigurarea unui grad de indeplinire a scopurilor propuse si de solutionare a problemelor publice care le-au fost atribuite spre solutionare. Putem vorbi deci despre o activitate eficace atunci, cand obiectivele programate au fost indeplinite astfel cum au fost concepute, prin utilizarea resurselor la termenul anticipat. Orice diferenta in plus sau in minus duce la schimbarea raportului si la scaderea eficacitatii, fie ca urmare a supradimensionarii obiectivelor si angajarea unor resurse care nu erau necesare, fie ca urmare a subdimensionarii acestora, ceea ce duce la imposibilitatea atingerii rezultatului propus.

Principiul economicitatii: Are ca fundament cele doua principii anterioare si presupune minimalizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate unei anume activitati cu mentinerea calitatii corespunzatoare.

Principiul independentei: presupune doua directii, respective independenta instantelor de judecata si independenta magistratului.

a) Independenta judecatorilor: este reflectata in art 124 alin 2 din Constitutia Romaniei, care preved ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Aceasta independenta este de natura sa asigure calitatea si obiectivitatea hotararilor judecatoresti, sa inspire incredere partilor in activitatea instantelor, si sa asigure in final prestigiul justitiei. Aceasta presupune ca nici un organ al administratiei de stat, inclusive cele de conducere judiciare, si nici un judecator de la o instanta superioara nu este indriduit sa oblige, sau sa dea sugestii judecatorului atunci cand acesta trebuie sa pronunte hotararea judecatoreasca, sau sa se pronunte in dosarul cauzei. Aprecierea faptelor cat si incadrarea juridica a faptei in drept este opera convingerii intime a judecatorului care este aparat de orice imixtiune externa constiintei sale.

Pe de alta parte exista obligatia judecatorului de a se supune numai legislatiei, ceea ce presupune ca nu-si poate motive hotararea si nici sa invoce circumstante pentru o hotarare gresita, care sa exceada vointei legiuitorului. Tot in acelasi sens judecatorul este cel care poarta exclusive raspunderea hotararilor sale.

O alta garantie a independentei judecatorului o reprezinta secretul deliberarii. Independenta judecatorilor nu trebuie insa sa fie desprinsa de cadrul general al legislatiei.

Judecatorul este independent fata de parti, deoarece nu este remunerate de catre acesta, cum este cazul altor auxiliari ai justitiei: avocat, executor, notar.

b) Independenta instantelor au in vedere ca sistemul instantelor prin care se organizeaza justitia nu face parte si nu este subordonat puterii executive sau legislative; aspect relevant de catre art 126 alin 1 din Constitutia Romaniei, care dispune justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. (OCurte de Apel, Tribunal, Judecatorie).

Tot in aceeasi directie alin 3 stabileste ca normele de competenta si de procedura sunt stabilite tot prin lege. (Cod procedura civila, Cod procedura penala in principal).

Principiul poate fi analizat si sub aspectul autonomiei instantelor judecatoresti, ce decurge din autonomia functiei jurisdictionale si care presupune o delimitare de competenta si de atributii a autoritatilor si instantelor publice. Astfel conform Legii 304/2004 puterea judecatoreasca este separate de celelalte puteri ale statului. Aceasta autonomie a instantelor judiciare este garantata nu numai prin independenta si inamovibilitate, dar si prin delimitarea atributiilor ce revin legislativului si executivului.

Pentru a exista aceasta autonomie reala trebuie ca instantele judecatoresti sa beneficieze de structuri organizatorice si functionale inclusive de organe proprii de conducere administrative, precum si de un buget distinct pentru a nu depinde in nici un mod de celelalte autoritati ale statului. Putem spune ca autonomia financiara este o garantie a justitiei democratice “si in aceasta privinta nici un effort nu poate fi considerat inutil doar cu autonomie efectiva se poate promova forta dreptului si inlatura tendintele de ignorare si subminare a statului de drept.”

Independenta astfel inteleasa nu exclude totusi interventia instantelor de controlcare intervine in urma exercitarii cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti.

In acelasi timp nici controlul exercitat de catre Curtea Suprema a Magistraturii sau de conducerea instantelor nu afecteaza independenta, aceste forme de control nu vizeaza activitatea proprie de judecat, ci numai aspecte de ordin administrative sau manageriale.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Principiile de Drept de Organizare a Justitiei.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
2 352 cuvinte
Nr caractere:
14 957 caractere
Marime:
14.79KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Profesorului:
Sabau Pop Olimpiu
Sus!