Grile Dreptul Muncii

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

1. În materia răspunderii patrimoniale, reglementată de Codul muncii:

a)este posibilă punerea în întârzâiere, prin aplicarea normelor de drept comun;

b) recuperarea prejudiciului se realizează prin emiterea unei decizii de imputare;

c)urmărirea silită, în condiţiile Codului de procedură civilă, este admisibilă cu titlu de excepţie.

2. Răspunderea patrimonială a salariaţilor:

a)este o varietate a răspunderii civile delictuale, având anumite particularităţi legale care izvorăsc din specifiul raporturilor juridice de muncă;

b)poate avea ca obiect, de regulă, repararea atât a prejudiciilor materiale, cât a celor morale;

c)se stabileşte, în absenţa acordului părţilor, prin procedura soluţionării conflictelor de drepturi, în condiţiile Legii nr.168/1999;

d)presupune, de regulă, repararea prejudiciului prin echivalent bănesc.

3. Conflictele de drepturi:

a)pot avea caracter individual sau colectiv;

b)au ca obiect drepturi şi obligaţii ce decurg exclusiv din contractul individual sau colectiv de muncă;

c)nu pot interveni pe parcursul sau în legătură cu negocierea contractului colectiv de muncă;

d)pot fi soluţionate, dacă părţile convin, prin arbitraj.

4. Greva propriu-zisă:

a)se poate declanşa exclusiv pe parcursul unui conflict colectiv de muncă (de drepturi sau de interese);

b)este exclusă dacă părţile conflictului de muncă au recurs la procedura arbitajului;

c)are întotdeauna caracter ilegal dacă este declanşată spontan;

d)se poate declanşa chiar dacă în prealabil nu a avut loc o grevă de avertisment.

5. Cererea prin care se solicită constatarea nulităţii contractului individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestora poate fi introdusă:

a)în termen de 3 ani de al data naşterii dreptului la acţiune;

b)pe întreaga perioadă de timp în care contractul respectiv este în fiinţă;

c)nici un răspuns nu este corect.

Observații:

variantele subliniate sunt cele corecte

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Grile Dreptul Muncii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (8 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
2 pagini
Imagini extrase:
2 imagini
Nr cuvinte:
579 cuvinte
Nr caractere:
3 183 caractere
Marime:
5.24KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!