Formarea Istorică a Dreptului Mediului

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Apariţia şi dezvoltarea reglementărilor juridice privind mediul

Se afirmă pe bună dreptate că ecologia nu este numai o ştiinţă, o doctrină sau o mişcare. Ea reprezintă, de asemenea, un izvor de drept şi un drept tot atât de vechi precum lumea, întrucât este dreptul care guvernează raporturile omului cu mediul său.

Interacţiunea dintre om şi mediul natural a existat din cele mai vechi timpuri, cu mult înainte chiar de apariţia statului şi dreptului. Într-o asemenea perspectivă, este de presupus că primele norme de conduită socială s-au referit la vânat, pescuit, protecţia focului şi apărarea colectivă împotriva fenomenelor naturale ori atacurilor animalelor sălbatice etc., astfel că însuşi dreptul s-a născut ca o necesitate privind raporturile omului cu mediul.

Numai că istoria consemnează destul de târziu aderenţa directă a dreptului la ocrotirea naturii. Primele elemente de reglementare a mediului căutau să ocrotească sănătatea omului prin combaterea poluării resurselor locale esenţiale, precum apa potabilă, aerul, fauna şi flora. Preocupările dreptului în raport cu mediul nu au luat un avânt semnificativ decât după anul 1000, îngrijorarea faţă de degradarea naturii vizând de altfel şi în acea perioadă numai pădurea şi fauna sălbatică. Abia începând din secolul al XIII-lea ţările europene au elaborat unele reglementări privind protejarea mediului natural, mai ales pădurile. În Franţa de pildă, o administraţie a apelor şi pădurilor a fost pusă la punct la sfârşitul secolului al XIII-lea.

Protecţia mediului prezenta, potrivit vechiului drept (medieval), două caracte¬ristici, care făceau sistemul juridic elaborat puţin apt pentru asimilarea problemelor ecologice. În primul rând, el proteja întotdeauna individul-victimă a vătămării, nu grupul. Or, formele moderne de poluare, în special prin amploarea efectelor lor – în unele cazuri – aduceau prejudicii la un mare număr de victime, care erau susceptibile de a se regrupa pentru a acţiona în justiţie. În al doilea rând, vechiul drept nu stabilea o protecţie a mediului decât în privinţa speciilor ori dacă drepturile unui proprietar erau ameninţate prin poluare.

La sfârşitul anilor 1960, marea majoritate a statelor industrializate au adoptat reglementări naţionale adecvate. Un impuls deosebit l-a avut asupra reglementărilor juridice şi instituţionalizării acţiunii de protecţie a mediului extinderea la nivel mondial a preocupărilor ecologice prin organizarea primei Conferinţe a ONU privind mediul uman (iunie 1972, Stockholm), urmată în 1992 de summit-ul de la Rio, şi în 2002 de cel de la Johannesburg. La începutul secolului al XXI-lea şi al mileniului al III-lea toate ţările lumii sunt dotate cu o legislaţie mai mult sau mai puţin perfectă asupra mediului. Conform unor estimări, numărul actelor normative naţionale în materie este de ordinul zecilor de mii, o mare parte dintre ele fondându-se pe modelele europene sau americane.

În strânsă legătură cu aceste preocupări, tehnicile juridice au cunoscut evoluţii semnificative. Pornind de la teza că este mai bine să se prevină prejudiciile ecologice decât să se repare pagubele deja cauzate, a apărut şi s-a afirmat instituţia studiului de impact ecologic al activităţilor economice şi sociale ca bază a autorizării şi controlul acestora, precum şi participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul, recunoaşterea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic, construirea unui sistem special al răspunderii civile pentru prejudiciul ecologic, folosirea pârghiilor economico-fiscale ca măsuri stimulative sau disuasive etc.

În paralel, evoluţii deosebite s-au înregistrat şi în planul cooperării internaţionale şi al reglementării interstatale, care au dus în cele din urmă la constituirea şi afirmarea ca disciplină ştiinţifică şi sector juridic a dreptului internaţional al mediului. Totodată, la nivelul Uniunii Europene se afirmă din ce în ce mai mult o politică sectorială ecologică şi dreptul comunitar al mediului.

Dreptul mediului se prezintă astăzi ca un ansamblu mai mult sau mai puţin coerent de reglementări, dintre care circa 900 de tratate internaţionale, numeroase acte ale organizaţiilor internaţionale (interguvernamentale sau neguvernamentale), aproximativ 300 de reglementări comunitare şi zeci de mii de acte normative de drept intern. Caracterul relativ dispersat, dificultăţile de „cuplare“ şi comunicare între cele trei ordini juridice de exprimare fac necesară o acţiune permanentă de sistematizare, de codificare.

Perspective

Aproximarea legislaţiilor naţionale ale ţărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană, cu Acquis-ul comunitar de mediu, în cadrul procesului de pregătire pentru un asemenea act major, a contribuit masiv la modernizarea şi uniformizarea, în sens european, a reglementărilor privind protecţia mediului

După cum este cunoscut, din iniţiativa Comisiei Europene şi în baza deciziei Consiliului European de la Dublin (28 aprilie 1990), începând din decembrie 1991 s-a trecut la încheierea de acorduri de asociere cu ţările candidate.

Acest fapt a făcut să se declanşeze o operaţiune instituţional-legislativă amplă, de preluare a acquis-ului comunitar, implementare a sa şi, în acest context, de difuzare a principiilor aferente dezvoltării durabile, de tip vest-european.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Formarea Istorica a Dreptului Mediului.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
19 pagini
Imagini extrase:
19 imagini
Nr cuvinte:
9 901 cuvinte
Nr caractere:
54 684 caractere
Marime:
44.51KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!