Filosofia Dreptului

I. Obiectul, problematica si metoda filosofiei dreptului

Filosofia este o manifestare specializată a spiritului uman. Este cunoaştere a temeiului existenţelor, a realităţilor ultime, originare, necondiţionate, de ordinul esenţei, prin care se legitimează tot ce este sau poate să fie. Este un ansamblu coerent de enunţuri formulate prin categorii, teze şi principii despre lume ca totalitate. Este studiul universalului, al primelor principii care stau la baza alcătuirii lumii. Este o reflecţie asupra experienţelor reale ale conştiinţei umane, căutare a sensului acestor experienţe şi a unităţii spiritului uman.

Problematica şi domeniile filosofiei.

Problematica filosofiei este sugestiv prezentată de Immanuel Kant, în “Logica”, folosind patru întrebări fundamentale care preocupă omul, la nivel filosofic:

Ce pot să ştiu? Ce trebuie să fac? Ce-mi este îngăduit să sper? Ce este omul?

Potrivit răspunsurilor pe care filosofia le dă celor patru întrebări, aceasta îşi fixează problematica în mai multe discipline filosofice. Giorgio del Vecchio grupează disciplinele filosofice după răspun surile la primele două întrebări kantiene, astfel:

Filosofia teoretică. Răspunzând la prima întrebare kantiană, aceasta studiază primele principii ale existenţei şi ale cunoaşterii şi cuprinde următoarele ramuri ale filosofiei: “Ontologie sau Metafizică (aceasta cuprinde şi Filosofia religiei şi Filosofia istoriei), Gnoseologie sau Teoria cunoaşterii, Logică, Psihologie, şi Estetică”

Filosofia practică. Aceasta răspunde la cea de-a doua întrebare a lui Kant şi cuprinde, după Giorgio del Vecchio, următoarele ramuri ale filosofiei: “Filosofie morală şi Filosofia dreptului.” Autorul observă utilizarea, uneori, a termenului de Etică, fie cu sensul de Filosofie morală, fie cu sensul de Filosofie practică, în genere, caz în care este eludată existenţa de sine stătătoare a Filosofiei dreptului. În acelaşi timp, autorul nu aminteşte, în diviziunea sa, ramuri ale filosofiei fără de care însăşi filosofia dreptului ar fi greu de înţeles, aşa cum sunt Axiologia şi Filosofia culturii, circumscrise, probabil, în Filosofia istoriei, sau Antropologia, în cadrul primului gen, ori Praxiologia în cadrul celui de-al doilea. Rămâne discutabilă prezenţa în cadrul disciplinelor filosofice a Psihologiei, azi o disciplină care-şi revendică obiectul mai degrabă în rândul ştiinţelor empirice

Obiectul filosofiei dreptului

Obiectul Filosofiei dreptului se determină pornind de la identificarea acestei ramuri a filosofiei în cadrul Filosofiei practice. Filosofia dreptului studiază “conceptul universal al dreptului” (Giorgio del Vecchio), studiază “ideea dreptului, conceptul dreptului şi realizarea acestuia” (Hegel), cercetează “rostul omenesc al dreptului” (P.M. Cosmovici).

Giorgio del Vecchioconsidera ca: “Filosofia dreptului este disciplina care defineşte dreptul în universalitatea sa logică, cercetează originile şi caracterele generale ale dezvoltării sale interne şi îl preţuieşte după idealul de justiţie afirmat de raţiunea pură”. Acelaşi autor evidenţiază cele trei direcţii de cercetare proprii filosofiei dreptului: logică, fenomenologică şi deontologică. Prima fixează noţiunea ca atare (dreptul), ca obiect al oricărei cercetări ulterioare. A doua cercetează originea şi evoluţia dreptului, în timp ce a treia fixează idealul de justiţie, prin compararea kantiană a “ceea ce este” (Sein) cu “ceea ce trebuie să fie” (Sollen).

Raporturile filosofiei dreptului cu alte ştiinţe

Filosofia dreptului este strâns legată de alte ştiinţe. Giorgio del Vecchio enumeră opt ştiinţe înrudite cu Filosofia dreptului: Jurisprudenţa, Filosofia teoretică, Psihologia, Filosofia practică, Sociologia, Demografia şi Statistica, Economia politică şi Ştiinţa politică.

Cea mai interesantă şi, totodată, cea mai durabilă relaţie este cea dintre Filosofia dreptului şi Jurisprudenţă (Dreptul pozitiv) . Dacă Filosofia dreptului studiază dreptul în esenţa sa universală, Jurisprudenţa studiază aspectele particulare ale dreptului: domeniile aplicării dreptului, diferitele sisteme de drept, practica juridică etc. Fiecare dintre cele două domenii de cercetare este bază de plecare pentru cercetarea propriului domeniu.

La polul opus se situează relaţia cu Filosofia teoretică. Aceasta oferă Filosofiei dreptului universul conceptual propriu filosofiei, precum şi o metodologie specifică de cercetare. Putem aprecia, deci, că Filosofia dreptului este o aplicaţie a filosofiei, în genere, în timp ce Jurisprudenţa este o aplicaţie a Filosofiei dreptului.