Dreptul Mediului

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

I.ELEMENTE DE DR MEDIULUI

Comunitatea internaţională a decis să trateze problemele mediului prin măsuri colective la nivel global, pe care a căutat să le definească şi să le aplice prin intermediul unu cadrulu internaţional adecvat.

Dr mediului este expresia epistemologică a unei noi ramuri de dr, cu două dimensiuni:

- naţională şi

- internaţională,

aflate într-o unitate conceptuală şi sistemică. Unitatea celor două dimensiuni îşi are originea în unicitatea şi indivizibilitatea ecologică a mediului global, chiar dacă acesta, din perspectiva suveranităţii statelor, este protejat fragmentat, la nivel naţional şi internaţional.

Dr mediului = ansamblul complex al normelor juridice care reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţă de mediu, ca element vital şi suport al vieţii, în procesul folosirii în scopuri economice, sociale şi culturale a componentelor sale – naturale şi artificiale – precum şi relaţiile legate de protecţia, conservarea şi dezvoltarea lor durabilă.

Dr mediului face referire la patrimoniul natural şi cultural, la patrimoniul biologic, la cel construit, la patrimoniul arhitectural şi urban, la cel rural.

Sfera de cuprindere a drui mediului se poate stabili în funcţie de trei criterii cu caracter convenţional:

- criteriul instituţional, bazat pe structurile politice şi administrative cu putere de decizie în domeniu;

- criteriul material, fundamentat pe definiţia dată mediului

- criteriul finalităţii, fundamentat pe conţinutul şi scopul normelor stabilite.

Particularităţi:

- are un caracter orizontal, acoperind diferite ramuri de dr;

- repr un dr de interacţiuni, tinzând să penetreze în toate ramurile de dr pt a introd dimensiunea ecologică.

Obiectul drui mediului= rap specifice dintre om, societate şi mediul său, rap referitoare la protecţia, conservarea, ameliorarea şi dezvoltarea resurselor naturale şi a celorlalte componente ale mediului.

Raportul juridic de dr al mediului este reglementat prin norme juridice specifice (de dr al mediului) a cărui realizare în caz de nevoie este asigurată prin forţa de constrângere a statului.

Obiectul raportului juridic constă în acţiunile sau inacţiunile la care părţile sunt îndrituite, sau mai precis în conduita pe care individul sau indivizii trebuie să o aibă faţă de componentele naturale şi antropice ale mediului

Cei trei piloni ai obiectului de reglementare a drui mediului sunt:

- protecţia mediului;

- conservarea mediului

- dezvoltarea calităţii mediului.

Subiectele raportului juridic sunt persoanele fizice şi juridice, publice sau private, statul şi entităţile administrativ-teritoriale.

Normele juridice în dr mediului au caracter:

- imperativ ;

- în majoritate tehnic, urmărind optimizarea acţiunii umane/sociale în raport cu mediul, pt obţinerea unui maxim de rezultat tehnicoeconomic, în condiţiile dezvoltării calităţilor naturale ale mediului. O particularitate deosebit de importantă a drui mediului este aceea că stabileşte: dr şi oblig pt toţi.

Normele tehnice pot fi:

- norme de calitate a mediului: stabilesc niveluri maxim admisibile de poluare în mediile receptoare: aer, apă, sol;

- norme de emisie: stabilesc cantitatea sau concentraţiile de poluanţi care pot fi evacuaţi de o sursă dată. Impun obligaţii de rezultat: cantitatea sau concentraţia fixe de poluanţi.

- norme de procedeu: prevăd un anumit număr de specificaţii Stabilesc obligaţii de mijloace: alegerea unui anumit proces de producţie mai puţin poluant;

- norme de produs: definesc fie proprietăţi fizice şi chimice pt un anumit produs, fie reguli privind condiţiile, ambalajul ori prezentarea produsului, în special pt produsele toxice.

4) Dezvoltarea durabila(premise juridice) = dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi”.

După raportul Comisiei Brundtland (1987), veritabil bilanţ universal al politicilor privind mediul înconjurător, apare evidentă necesitatea de a combina dezvoltarea cu protecţia mediului înconjurător, în vederea realizării noului principiu al “dezvoltării durabile”. Acest principiu a fost proclamat şi în cadrul “Declaraţiei de la Rio”(iunie 1992, la Rio de Janeiro) semnată de majoritatea statelor lumii(au participat 115 de conducători ai statelor lumii ), printre care şi România, în cadrul Conferinţei ONU pt protecţia mediului şi dezvoltare din iunie 1992. Conform Ppui 3 al Declaraţiei

privind mediul înconjurător şi dezvoltarea, “dr la dezvoltare trebuie realizat astfel încât să satisfacă echitabil nevoile privind dezvoltarea şi mediul înconjurător ale generaţiilor prezente şi viitoare”.

Punând problema reîntoarcerii la etică în relaţia sa cu dezvoltarea şi cu mediul înconjurător şi recunoaşterea unei duble crize a mediului şi a dezvoltării; spre a găsi o soluţie pt ieşirea din criză, este necesară, deci, o nouă etică. Pt aceasta, este necesară o modificare a structurilor instituţionale

pt integrarea problemelor mediului în toate deciziile.

Tot astfel, noi forme de dialog trebuie instaurate între puterea publică la nivel naţional şi local, mediul industrial şi ştiinţific, grupuri ecologice şi populaţie. Aceasta cere noi forme de participare a publicului interesat în procesul decizional la toate nivelele şi, deci, un acces total la informaţie. De asemenea, statul trebuie să adopte o strategie naţională de dezvoltare durabilă, influenţând planurile şi politicile sectoriale. Dr mediului şi dr dezvoltării trebuie să-şi perfecţioneze conţinutul, dar mai ales, trebuie perfecţionate mecanismele instituţionale de punere în aplicare a procedurilor administrative şi judiciare, larg deschise particularilor, asociaţiilor, marelui public.

Inventare critice ale normelor legale existente trebuie organizate cu scopul de a furniza guvernului (executivului) şi legislativului info şi propuneri combinând informaţia j specializată şi opiniile experţilor.

II. Principiile dr mediului = constau într-un set de reguli esenţiale, de maximă generalitate, care stau la baza acestei ramuri de dr.

a) In dr international

1. Pp cooperării

În cadrul obligaţiei generale a statelor de a coopera, sunt incluse o serie de alte obligaţii cu caracter specific, care vizează:

A) Schimbul de informaţii reprezintă un aspect fundamental al protecţiei mediului. Prin componenta programului care vizează evaluarea mediului global (Earthwatch) Planul de Acţiune al Conferinţei de la

Stockholm (Com intern reunita pt prima oara 1972 ) a urmărit instituţionalizarea schimbului de

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Dreptul Mediului.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
5 683 cuvinte
Nr caractere:
31 195 caractere
Marime:
30.87KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Profesorului:
Ungureanu Ciprian
Sus!