Drept Internațional Umanitar

S 1 Dreptul international umanitar al conflictelor armate : definitie , sensuri, subramuri

Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate reprezintă ansamblul normelor de drept internaţional, de sorginte cutumiară sau convenţională, destinate a reglementa în mod special problemele survenite în situaţii de conflict armat internaţional şi fără caracter internaţional.

Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate , în înţelesul prezentat anterior, se divide în două ramuri de bază:

a) Dreptul conflictelor armate (dreptul războiului propriu-zis). Se mai numeşte şi Dreptul de la Haga, datorită faptului că principalele reguli sunt cuprinse în convenţiile adoptate la conferinţele de pace de la Haga din 1899 şi 1907 şi în Convenţia privind protecţia bunurilor culturale din 1954, adoptată tot la Haga (însoţită de un regulament de aplicare şi un protocol) . La aceste instrumente se mai adaugă şi:

Protocol referitor la prohibiţia întrebuinţării în război a gazelor asfixiante, toxice sau similar şi a mijloacelor bacteriologice – Geneva, 17 iunie 1925;

Convenţia privind neutralitatea maritimă – Havana, 20 februarie 1928;

Tratat privind protecţia instituţiilor artistice şi ştiinţifice şi a monumentelor istorice (Pactul Roerich) – Washington, 15 aprilie 1935;

Tratatul de la Londra, partea a IV-a (proces verbal privind regulile războiului submarin, 22 aprilie 1930) – Londra, 6 noiembrie 1936;

Tratat cu privire la interzicerea amplasării de arme nucleare şi alte arme de distrugere în masă pe fundul mărilor şi oceanelor şi în subsolul lor – 11 februarie 1971;

Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, producerii şi stocării armelor bacteriologice (biologice) sau a toxinelor şi asupra distrugerii lor – 10 aprilie 1972;

Convenţia asupra interzicerii tehnicilor de modificare a mediului în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile – 10 octombrie 1976;

Convenţie asupra interzicerii sau limitării utilizării anumitor arme clasice care pot fi considerate ca producând efecte traumatizante excesive sau ca lovind fără discriminare, însoţită de patru protocoale şi o rezoluţie , 10 octombrie 1980;

Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, stocării şi utilizării armelor chimice şi distrugerea acestora, 13 septembrie 1992 (în vigoare din 29 aprilie 1997); Convenţia pentru interzicerea folosirii, stocării, producţiei şi transferului de mine antipersonal şi pentru distrugerea lor, Ottawa, 1997 (în vigoare din 01 martie 1999).

b) Dreptul internaţional umanitar (dreptul umanitar propriu-zis). Se mai numeşte şi Dreptul de la Geneva datorită adoptării principalelor izvoare ale acestuia în capitala Elveţiei, respectiv cele patru convenţii din 1949 şi cele două protocoale adiţionale din 1977. Cuprinde regulile prin care se urmăreşte realizarea protecţiei victimelor conflictelor armate: răniţi, bolnavi, naufragiaţi, prizonieri, persoane civile, populaţie civilă, etc. Pot fi incluse aici şi alte instrumente juridice cu acelaşi obiect de reglementare, precum Tratatul pentru protecţia personalului ONU şi a celui asociat destinat operaţiunilor pentru pace, adoptat în cadrul ONU în 1997.

S 2 Izvoarele dreptului conflictelor armate:evolutii, identificare si scurta caracterizare

Dreptul conflictelor armate (dreptul războiului propriu-zis). Se mai numeşte şi Dreptul de la Haga, datorită faptului că principalele reguli sunt cuprinse în convenţiile adoptate la conferinţele de pace de la Haga din 1899 şi 1907 şi în Convenţia privind protecţia bunurilor culturale din 1954, adoptată tot la Haga (însoţită de un regulament de aplicare şi un protocol). La aceste instrumente se mai adaugă şi:

• Protocol referitor la prohibiţia întrebuinţării în război a gazelor asfixiante, toxice sau similar şi a mijloacelor bacteriologice – Geneva, 17 iunie 1925;

• Convenţia privind neutralitatea maritimă – Havana, 20 februarie 1928;

• Tratat privind protecţia instituţiilor artistice şi ştiinţifice şi a monumentelor istorice (Pactul Roerich) – Washington, 15 aprilie 1935;

• Tratatul de la Londra, partea a IV-a (proces verbal privind regulile războiului submarin, 22 aprilie 1930) – Londra, 6 noiembrie 1936;

• Tratat cu privire la interzicerea amplasării de arme nucleare şi alte arme de distrugere în masă pe fundul mărilor şi oceanelor şi în subsolul lor – 11 februarie 1971;

• Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, producerii şi stocării armelor bacteriologice (biologice) sau a toxinelor şi asupra distrugerii lor – 10 aprilie 1972;

• Convenţia asupra interzicerii tehnicilor de modificare a mediului în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile – 10 octombrie 1976;

• Convenţie asupra interzicerii sau limitării utilizării anumitor arme clasice care pot fi considerate ca producând efecte traumatizante excesive sau ca lovind fără discriminare, însoţită de patru protocoale şi o rezoluţie, 10 octombrie 1980;

• Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, stocării şi utilizării armelor chimice şi distrugerea acestora, 13 septembrie 1992 (în vigoare din 29 aprilie 1997);

• Convenţia pentru interzicerea folosirii, stocării, producţiei şi transferului de mine antipersonal şi pentru distrugerea lor, Ottawa, 1997 (în vigoare din 01 martie 1999).