Drept

Reglementare generala actuala : art.482 Cod Civil : ,,proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra a tot ce produce lucrul şi asupra tot ce se uneşte ca accesoriu, cu lucrul, în mod natural sau artificial”; art.488 Cod civil adaugă că ,,tot ce se uneşte şi se incorporează cu bunul se cuvine proprietarului”.

Textul articolului 488 C.civ: “ Tot ce se uneste si se încorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului,potrivit regulilor statornicite mai jos” pune in evidență faptul material al unirii sau al incorporarii ca fapt juridic in sens restrâns care produce anumite efecte juridice.

Notiunea de unire nu se referă la simpla alipire a două lucruri. Este nevoie,in plus,ca intre cele doua lucruri să existe un raport de la accesoriu la principal.

Notiunea de încorporare,care este avuta in vedere in cele mai multe cazuri de accesiune,presupune că,pe lângă relatia de la accesoriu la principal,se creeaza o legătură materială atât de puternica,încat despartirea lucrurilor n-ar mai fi posibilă sau ar genera anumite daune unuia sau altuia sau ambelor lucruri.

Dacă ar exista o simpla alipire,fara a se crea o relatie de la accesoriu la principal,iar lucrurile apartin unor proprietari diferiti ,fiecare dintre ei ar putea să ceara separarea bunurilor.

Prin unire sau încorporare,lucrul accesoriu si lucrul principal formează,de cele mai multe ori,un lucru nou sau,în mod exceptional,formeaza un ansamblu de lucruri pe baza unor legături materiale si juridice specifice. Unirea sau încorporarea se poate produce in mod natural sau prin interventia omului.Pe aceasta bază se distinge intre accesiunea naturală si cea artificială.

Calificarea unui lucru ca fiind principal sau accesoriu se face,in principal,în functie de criteriul destinatiei[(un lucru este accesoriu in măsura in care este destinat sa serveasca utilizarii sau ornarii(decorarii) unui bun principal)],iar,in subsidiar,fie in functie de criteriul valorii economice(bunul principal fiind cel a carui valoare este mai mare sau în mod semnificativ mai mare decat aceea a bunului accesoriu),fie în functie de un criteriu cantitativ,fie în functie de adagiul superficies solo cedit, ca formă particulară de exprimare a adagiului accesorium sequitur principale( prin exceptie,în cazul dreptului de superficie si al dreptului real de folosinta constituit asupra terenurilor din domeniul privat,dreptul de proprietate asupra constructiei nu mai este privit ca un accesoriu al dreptului de proprietate asupra terenului).

Tipologia accesiunii ca unire a doua lucruri sau ca incorporare a lucrului accesoriu in lucrul principal

Accesiunea in ipoteza in care lucrul accesoriu face parte din categoria res nullius.In aceasta ipoteza accesiunea este un mod originar de dobandire stricto sensu In masura in care sunt indeplinite conditiile pentru a opera accesiunea,nu mai e necesar sa se faca apel in ideea de ocupatiune ,intrucat momentul dobandirii proprietatii este chiar momentul incorporarii,iar nu momentul manifestarii de vointa specifice ocupatiunii.Dobandirea in proprietate a lucrului accesoriu,ca res nullius nu mai presupune exercitarea unui drept de accesiune ,ci se produce in mod direct,pe temeiul faptului juridic in sens restrans,care este incorporarea.

Accesiunea in ipoteza in care bunul accesoriu si bunul principal au apartinut ,initial,aceluiasi proprietar.Din formularea art.488 C civil ar parea sa rezulte ca accesiunea opereaza numai in situatiile in care lucrul accesoriu nu a apartinut initial proprietarului lucrului principal, indiferent daca lucrul accesoriu este un res nullius sau are un proprietar diferit de cel al lucrului principal.Pe cale de consecinta nu s-ar putea vorbi de accesiune cand atat lucrul principal,cat si lucrul accesoriu apartin aceleiasi persoane.In realitate ,o asemenea concluzie este infirmata de prevederile art.490-492 C civil.In aceste texte este reglementata tocmai situatia in care bunul accesoriu si bunul principal apartin aceleiasi persoane,chiar daca numai cu referire speciala la terenuri si constructii ,plantatii sau alte lucrari,in urma accesiunii rezultand un ansamblu de bunuri,fiecare bun pastrandu-si insa individualitatea.

In aceasta ipoteza generala,se poate distinge intre accesiunea care opereaza prin modificarea obiectului dreptului de proprietate si accesiunea prin care se creeaza un ansamblu de bunuri.In ambele situatii,unirea sau incorporarea nu determina o modificare cu privire la titularul dreptului de proprietate,acesta ramanand intotdeauna acelasi,astfel incat ,desi este vorba de accesiune,aceasta nu are un efect achizitiv.