Dispunerea Expertizei Judiciare

1. Consideraţii introductive.

În rezolvarea unei cauze penale organul de urmărire penală se foloseşte de pregătirea sa profesională, de pregătirea concretă pe care o face în funcţie de specificul fiecărei cauze şi de experienţa proprie sau a altor anchete sau anchetatori. Cu ocazia desfăşurării urmăririi penale anchetatorul intră în posesia unei foarte mari diversităţi de urme şi mijloace materiale de probă, care, în general, nu au valoare pentru cauză atâta timp cât nu au fost analizate, interpretate şi apoi valorificate pentru obţinerea unui maximum de date menit să contribuie la clarificarea tuturor aspectelor cauzei. În multe cazuri, pentru valorificarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă sunt necesare cunoştinţele unor specialişti din cadrul organului de urmărire penală sau din cadrul altor instituţii.

Astfel, ori de câte ori pentru lămurirea unor împrejurări concrete ale cauzei organul de urmărire penală are nevoie de cunoştinţele unui specialist, se adresează acestuia prin dispunerea unei expertize.

În literatura juridică din ţara noastră, dar şi din alte ţări, s-au formulat diferite definiţii ale expertizei ca mijloc de probă. Dar, în ultima analiză, expertiza poate fi denumită ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt necesare stabilirii adevărului în cauza supusă soluţionării de către un specialist (expert), prin cunoştinţe specifice fiecărei specialităţi, activitate desfăşurată la cererea organului judiciar în situaţia în care acesta nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare de fapt

În ţara noastră documentele atestă preocupări pentru folosirea expertizei încă din secolul al XVII-lea. Astfel, în cazurile de otrăvire pravilele lui Matei Basarab si Vasile Lupu prevedeau că expertize vor fi făcute numai de către vraci iar în caz de deflorare numai de moaşe sau de femei „învăţate bine în acest meşteşug”. Ca şi în alte ţări, începuturile folosirii expertizei sunt legate de expertiză medico-legală. Prima expertiză oficială datează din anul 1832, fiind vorba despre o expertiză medico-legală care privea un caz de moarte suspectă

Instituţia expertizei era tratată în documentele din fostul drept românesc: Codul lui Ipsilanti, Legiurea lui Caragea, Codul Calimach. Din aceste „legiuiri” rezultă că în vechiul drept românesc experţii şi părerile lor aveau o putere de convingere mai mare decât alte probe.

Codul de Procedura Penala, intrat în vigoare in 12.06.2003, reglementează atât procedura de dispunere cât şi de efectuare a expertizelor, fiind reglementată în art.142 – 156 din Codul de procedură penală.

Conform disp.art.142, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând din oficiu sau la cerere efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice

Expertizele sunt reglementate in C.P.P. şi se dispun atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert şi se dispune din oficiu sau la cerere.

Expertizele contribuie la aflarea adevarului, cu privire la existenţa sau inexistenţa infracţiunii, la persoana care a săvîrsit-o, precum şi la alte împrejurări necesare pentru corecta soluţionare a cauzei. Pentru a dispune efectuare unei expertize, organul de urmărire penala sau instanţa de judecata trebuie sa constate prezenţa cumulativa a unor fapte sau stări de fapt care nu sunt valorificate îndeanjuns si împrejurarea că pentru lamurirea lor este necesară folosirea cunostinţelor unor specialişti.

În situaţia in care sunt întrunite cele două cerinţe exprese ale legii, organul judiciar dispune efectuarea expertizei chiar dacă judecătorii sau persoanele care efectuează urmarirea au unele cunostinte in specialitatea resprctivă. În alt mod s-ar aduce o grava încalcare a garanţiilor procesuale ale parţilor,deoarece aceasta nu ar putea discuta liber şi critic concluziile de specialitate, cînd ele ar aparţine persoanei care efectueaza urmarirea penala sau participă la judecată.

Organul de urmarire penală sau instanţa de judecată, constînd existenta condiţiilor aratate, sînt obligate sa dispună efectuarea expertizei chiar dacă nu întrevad posibilitatea unor concluzii certe în raport cu materialele documentar care poate fi pus la dispoziţia expertilor or în raport cu nivelul dezvoltarii ştiinţei şi a posibilitaţilor tehnice existente în domeniul respectiv.