Aspecte noi privind obligațiile civile - transmiterea și transformarea obligațiilor în actuala lege civilă

Previzualizare seminar:

Cuprins seminar:

Capitolul I.3
Sensurile cuvântului obligație.3
Definiții ale obligației.3
Criterii de clasificare a obligațiilor.5
Transmiterea și transformarea obligațiilor.8
Cesiunea de creanță.8
Subrogația în drepturile creditorului.10
Novația.11
Delegația.11
Capitolul II.13
Concluzii și păreri.13
Bibliografie.15

Extras din seminar:

Aspecte noi privind obligațiile civile: transmiterea și transformarea obligațiilor în actuala lege civilă

Capitolul I

Sensurile cuvântului obligație

Termenul de obligație are mai multe sensuri. Astfel, prin obligație se înțelege raportul juridic civil intemeiul căruia una dintre părți, numit creditor, pretinde celeilalte părți, numită debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva. Obligația mai poate desemna datoria pe care o are debitorul, în cadrul unui raport juridic de obligații,de a săvârși față de creditor o prestație determinată (a da, a face, a nu face), prestație care constituie obiectul dreptului de creanță al creditorului. Prin obligație înțelegem și titlul de valoare emis de stat sau de o societate comercială, care conferă titularului sau posesorului calitatea de creditor al emitentului pentru suma de bani pe care i-a împrumutat-o.

Prin obligație se mai înțelege înscrisul constatator al existenței conținutului unui raport juridico-obligațional, destinat a servi ca mijloc de dovadă al acestuia. Ca titlu de valoare, obligația poate fi nominală (când în ea se menționează creditorul beneficiar), la ordin (când creditorul înscris în obligație o poate transmite prin gir altei persoane) și la purtător (calitatea de creditor este recunoscută oricărei alte persoane care se află în posesia titlului). Cuvântul obligație mai desemnează însă și alte obligații decât cele de natură civilă (obligații morale, obligația de a satisface serviciul militar etc.). În continuare, se folosește noțiunea de obligație, în sensul de raport de obligație, dar mai cu seamă cel de latură pasivă a raportului de obligație.

Definiții ale obligației

„ Obligaţia este raportul juridic în temeiul căruia o persoană numită debitor este ţinută faţă de alta, numită creditor, la datoria de a da, de a face sau de a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bună voie.”

„ Obligaţia este acel raport juridic în temeiul căruia o persoană – numită creditor – poate să pretindă unei alte persoane – numită debitor – să-i facă o prestaţie pozitivă sau negativă, iar în caz de neîndeplinire s-o poată obţine în mod forţat.”

Teoria generală a obligațiilor definește termenul de obligație atât în sens larg, cât și în sens restrâns.

În sens larg, prin obligație se înțelege raportul juridic în conținutul căruia intră dreptul creditorului de a cere debitorului să dea, să facă sau să nu facă ceva, în caz de neexecutare de bunăvoie, având posibilitatea de a apela la forță de constrângere a statului. Definită astfel, obligația are în vedere latura sa activă, ceea ce face raportul juridic să fie denumit drept de creanță sau pur și simplu creanță.

Elementele raportului juridic obligațional sunt:

- subiectele;

- conținutul;

- obiectul.

Subiecte ale raportului de obligație sunt persoanele fizice și persoanele juridice. În anumite situații și statul poate fi subiect în cadrul unui raport de obligație. Sub acest aspect, în calitatea să de dobânditor al succesiunii vacante, statul va primi pasivul succesoral după deducerea pasivului, fără a putea fi obligat la plata datoriilor ce ar întrece activul. Într-un raport de obligație, subiectul activ este creditorul, iar subiectul pasiv debitorul. Denumirea lor diferă în funcție de natura raporturilor juridice (ex: vânzător și cumpărător la contractul de vânzare cumpărare; locator și locatar la contractul de locatiune; donator și donatar la contractul de donație; autor și victimă în cazul savarsirii unei fapte ilicite etc.)

În cazul contractelor sinalagmatice, părțile au o dublă calitate, de creditor și debitor (de exemplu, la contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul este creditorul prețului și debitorul bunului vandut, iar cumpărătorul este debitorul prețului datorat și creditorul bunului cumpărat). De regulă, creditorul se determină în momentul în care ia naștere raportul juridic. Uneori, determinarea subiectelor are loc la data executării obligației (ex: oferta de recompensă; titlurile la purtător).

Conținutul raportului juridic de obligație este alcătuit din dreptul la creanță al creditorului și obligația corespunzătoare acestui drept și care aparține debitorului. De exemplu, într-un contract de vânzare-cumpărare, dreptul de creanță al vânzătorului este dreptul de a primi prețul, iar dreptul de creanță al cumpărătorului este dreptul de a primi bunul cumpărat. Pentru a le distinge de drepturile reale, drepturile de creanță mai sunt cunoscute și sub denumirea de drepturi personale. Sub aspect procesual, acțiunea care sancționează drepturile personale este denumită acțiune personală. Obiectul raportului de obligație constă într-o acțiune (prestație pozitivă - de a da, de a face) sau inacțiune, abținere (de a nu face).

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Aspecte Noi Privind Obligatiile Civile - Transmiterea si Transformarea Obligatiilor in Actuala Lege Civila.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
15 pagini
Imagini extrase:
15 imagini
Nr cuvinte:
4 686 cuvinte
Nr caractere:
24 792 caractere
Marime:
53.36KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Drept Civil
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Civil
Sus!