Capitolul 1.
Instrumente de plată utilizate în tranzacţiile comerciale.
Prin instrumente de plată noi înţelegem instrumentele pe care se sprijină toate sistemele de plăţi:
- viramentul;
- cecul;
- cardul bancar;
- efectul de comerţ;
- avizul de prelevare.
Aceste instrumente se aplică pe pieţele interne ca şi pe pieţele externe. Fiecare din instrumentele menţionate are unele avantaje (mai mult sau mai puţin costisitoare, mai mult sau mai puţin rapide, relative la iniţiativa de emisie, relative la recunoaşterea datoriilor ) precum şi unele inconveniente (iniţiativa de emisie, riscul de pierdere sau furt ).
Sistemul de plăţi şi compensări reprezintă - componentă importantă a sistemului monetar şi prin acesta a infrastructurii financiare a economiei, asigurând circulaţia banilor şi transferul de active monetare.
Descărcarea de obligaţie pentru schimbul mărfii, serviciului sau altui activ, se face de persoana care devine noul proprietar prin cedarea către fostul proprietar a unui activ convenabil acestuia. Dacă activul transmis este sub formă de monedă, obligaţia este pecuniară şi se consideră îndeplinită printr-un act de plată. Relaţiile din cadrul sistemului de plăţi sunt relaţii pecuniare şi acestea trebuie să se finalizeze prin plata definitivă şi irevocabilă pentru ca tranzacţia să se încheie şi să înceapă un nou ciclu. În economiile de piaţă moderne agenţii economici dispun de - varietate de metode pentru a face plăţi. Astfel, de regulă, ei aleg instrumentul de plată pe care îl consideră adecvat necesităţilor lor, din perspectiva vitezei de execuţie, a costurilor de tranzacţie, acaracteristicilor locale, precum şi a cadrului legal care reglementează obligaţiile de plată.
De exemplu plăţile de detaliu (retail payments) pot fi decontate fie prin utilizarea numerarului, a cecurilor, a cardurilor de credit, a cardurilor de debit sau a ordinelor de transfer credit, fiecare dintre ele putând implica operaţii manuale, telefonice, poştale sau pe suport magnetic.
Pentru plăţile cu valoare mare şi/sau urgente, în general corelate cu schimbul instrumentelor financiare, de regulă sunt utilizate sisteme electronice de transfer de fonduri mult mai dezvoltate din punct de vedere tehnologic. Astfel, cele mai utilizate mijloace, instrumente şi tehnici de plată în tranzacţiile economice internaţionale sunt: valutele, monedele internaţionale, cambia (trata), biletul la ordin, cecul, în ultima perioadă de timp a luat amploare şi cardul.
1.1.Cecul
Cecul este un ordin scris dat de - persoană unei bănci la care persoana respectivă are un disponibil în cont de a plăti - sumă de bani determinată unui terţ, beneficarul cecului.
În acest sens, ordonatorul foloseşte un formular tipizat, pus la dispoziţie de către bănci pentru titularii de conturi de cecuri.
Principala funcţie a cecului este cea de mijloc de plată. Debitorul unei plăţi trage un cec în favoarea creditorului, acesta din urmă putând încasa contravaloarea cecului de la banca emitentului. În acest caz, cecul poate fi nominativ (se indică numele beneficiarului şi se face menţiune ''nu la ordin'', caz în care va fi plătit numai persoanei indicate pe cec), "la ordin" (se transmite prin andosare şi este plătit ultimului beneficiar indicat pe cec) sau purtător (fără includerea numelui beneficiarului, cel care-l deţine putându-l încasa).
Cecul poate fi utilizat şi pentru obţinerea de numerar de la bănci (atunci emitentul trage un cec pe numele său), ca şi pentru amânarea plăţii (credit pe termen scurt din momentul naşterii obligaţiei de plată până când cecul este efectiv încasat).
Gheorghe Ciobanu; Metode şi tehnici de comeţ exterior; anul 1996
Georgescu Goloşoiu, L.; Mijloace, modalităţi şi instrumente de plată, Editura ASE, Bucureşti, 2003
Ioan Popa; Tranzacţii comerciale internaţionale; Editura Economică
Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir
Management Turistic şi Comercial
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.