Dezvoltări recente ale controlului intern - modelele COSO și CoCo

Dincolo de multitudinea definiţiilor, cu caracter istoric, controlul intern se găseşte în centrul preocupărilor manageriale de toate apartenenţele. Această amplificare a interesului faţă de controlul intern îşi are originea într-un ansamblu de fenomene, din care pot fi amintite două: complexitatea crescândă a întreprinderilor şi dispersarea centrelor de activitate, care au dus la creşterea şi dezvoltarea delegării competenţei, singurul mijloc care permite responsabilului să-şi exercite prerogativele de la distanţă şi în totalitate, reunind componentele necesare prin delegaţii săi; domeniul normativ, care nu a încetat să se extindă: legi, regulamente, norme, constrângeri profesionale, bugetare şi sociale - toate acestea limitează tot mai mult gestionarul, printr-o reţea de reguli ce trebuie respectată. În consecinţă, ce se poate face pentru a fi la adăpost de orice sancţiune şi a veghea constant asupra esenţialului-

Pentru a răspunde la aceste întrebări, dar şi la multe altele, specialiştii în domeniu au luat iniţiative care au permis definirea cu precizie a specificului controlului intern şi stabilirea obiectivelor acestuia, elaborând celebrele modele: COSO şi CoCo.

1.1. Modelul COSO

În anii ’80 ai secolului trecut, senatorul american TREADWAY a iniţiat o importantă cercetare asupra controlului intern şi rolului său în viaţa organizaţiilor, creând în SUA „comisia Treadway”, la recomandarea căreia a fost creat comitetul intitulat Comitetul de Sponsorizare al Organizaţiilor, cunoscut mai apoi peste tot în lume sub numele de COSO, care a reunit competenţele unor profesionişti ai auditului extern, auditului intern şi mari întreprinderi americane şi care au elaborat împreună o lucrare intitulată „Codul controlului intern”, lucrare care defineşte ceea ce ar trebui să se înţeleagă prin controlul intern, concluzionând faptul că acesta nu are nicio legătură directă cu sistemele de inspecţie şi verificare, recunoscute.

Aşa cum am mai amintit, definirea conceptului de control intern este o problemă care încă mai comportă controverse, dar care tinde să accepte pe plan internaţional acelaşi sens al termenului din engleză, „control intern”, care înseamnă în primul rând „a deţine controlul” şi apoi „a verifica”, şi nu sensul din franceză, care înseamnă „a verifica” şi apoi a „inspecta”.

În ansamblul complex de mijloace şi practici pe care orice entitate le utilizează pentru a-şi administra cât mai bine activităţile, în vederea atingerii obiectivelor prestabilite, COSO, prin cadrul de control elaborat, a indus o oarecare ordine în domeniu. Aşadar, poate fi reţinută definiţia controlului intern dată de COSO în anul 1992, care este încă de actualitate.

Controlul intern este un proces implementat de Consiliul de Administraţie, conducere şi personalul unei entităţi destinat să ofere o asigurare rezonabilă în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor.

Această definiţie ne propune o serie de elemente cheie: controlul intern este un proces, un mijloc pentru a atinge un scop, şi nu un scop în sine; controlul intern este efectuat de toată lumea şi înseamnă nu numai manuale de politici, formulare şi documente, ci şi oamenii de la fiecare nivel al organizaţiei; controlul intern implică relativitate în organizare şi nu este o magie care va conduce la efectuarea lucrărilor perfect; de la controlul intern managementul are o serie de aşteptări privind furnizarea unei asigurări rezonabile şi nu a unei asigurări absolute; controlul intern se referă la toate categoriile de entităţi şi activităţi şi nu numai la organizaţii sau întreprinderi.

Tot în anul 1992, Comisia Tradeway de pe lângă COSO a elaborat şi un model al controlului intern de evaluare a riscurilor, reprezentat în mod simbolic printr-o piramidă care conţine elementele esenţiale, şi anume: mediul de control; evaluarea riscurilor; activităţile de control; informaţii şi comunicare; monitorizare.

Figura 1.1. Modelul COSO

A. Mediul de control

Reprezintă atitudinea generală, integritatea, valorile etice şi comportamentele angajaţilor, filozofia şi stilul de operare al managementului, modul de atribuire a autorităţii, şi responsabilităţii şi sistemul de organizare şi dezvoltare a consiliului de administraţie.

Mediul de control face parte din cultura instituţională, care este influenţată de stilul conducerii, sistemul de valori însuşite de salariaţi, competenţa profesională şi integritatea oamenilor, descrierea activităţilor şi procedurilor, structura organizatorică, separarea sarcinilor, I.T. etc. şi oferă cadrul în care se desfăşoară diferitele forme de control intern. Practica a demonstrat faptul că schimbarea culturii organizaţionale se realizează în timp şi din această cauză factorii de management trebuie să supervizeze şi să monitorizeze permanent evoluţia acesteia. Mediul de control este unul din elementele importante de care au nevoie întreprinderile pentru a-şi organiza un sistem de control intern eficient. Astfel, ne putem confrunta cu:

- un mediu de control favorabil, care presupune existenţa unui climat în care valorile de etică sunt privilegiate, care utilizează, acceptă şi apreciază controlul; ceea ce înseamnă că regulamentele interioare şi codurile de conduită etică există şi sunt luate în consideraţie de toţi factorii, inclusiv de către managementul general;

- un mediu de control adecvat, în care se respectă legile, regulile, procedurile, terţii-parteneri, salariaţii, contractele încheiate şi astfel activităţile entităţii sunt stăpânite;

- un mediu de control deteriorat, în care nu există proceduri formalizate, se evită controalele, există încălcări ale normelor de conduită şi reglementărilor de funcţionare sau chiar nerespectări ale cadrului legislativ - toate acestea prejudiciind controlul intern