Chestionar Audit Intern

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

În contextul unui mediu concurenţial din ce în ce mai dinamic, organizaţia se confruntă cu probleme tot mai complexe, iar managerul în vederea soluţionării acestor noi probleme, îşi pune întrebarea „Cum trebuie să acţioneze pentru a-şi atinge obiectivele? Se conturează, astfel, tot mai distinct rolul şi însemnătatea unui nou domeniu, al auditului intern. Prin funcţia de audit intern se urmăreşte obţinerea unei siguranţe rezonabile că operaţiunile desfăşurate sunt sub control, auditul intern constituindu-se într-un suport de nădejde al întreprinderii (implicit şi al managerului acesteia) în atingerea obiectivelor sale.

Din dorinţa de evaluare a stadiului în care se află în acest moment dezvoltarea şi implementarea funcţiei de audit intern în România, dată fiind însemnătatea acesteia, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a răspunde întrebărilor din acest sondaj de opinie, având certitudinea că rezultatele obţinute în urma prelucrării răspunsurilor obţinute, ne vor ajuta să depistăm acele domenii cărora auditorii interni trebuie să le acorde o atenţie sporită, contribuind astfel la progresul auditului intern.

Chestionarul este anonim şi respectă confidenţialitatea strictă a informaţiei.

1. Va rugam sa ne furnizaţi următoarele detalii despre dumneavoastră(opţional):

denumirea organizaţiei în cadrul căreia profesaţi:

funcţia pe care o deţineţi:

2. De cat timp este implementat auditul intern in cadrul organizaţiei d-voastră?

in curs de implementare

de câteva luni

de cel puţin un an de zile

de cel puţin doi ani de zile

de peste doi ani de zile

3. Direcţia de Audit Intern din cadrul organizaţiei d-voastră dispune de o normă si o procedură interna de lucru?

da, dispune de o normă si procedură de lucru bine fundamentate.

da, dar sunt destul de incomplete.

nu, dar sunt in curs de realizare.

nu.

4. Din câţi membrii este compusa echipa de audit intern din cadrul căreia faceţi parte?

doar un singur membru

intre 2-5 membri

peste 5 membri

5. Consideraţi că numărul membrilor echipei de auditori este suficient pentru realizarea misiunilor de audit intern?

da, este suficient

nu este suficient, din aceste motive nu reuşim să respectam totdeauna calendarul misiunii de audit

6. Dispuneţi de un ghid metodologic după care să vă ghidaţi în realizarea misiunilor de audit?

da, este cel prevăzut de norma şi procedura interna de lucru din cadrul organizaţiei.

nu, ne ghidam după cele prevăzute conform legislaţiei care reglementează auditul intern pentru instituţiile publice

7. Vă rugăm să specificaţi în ce măsură:

(Vă rugăm să folosiţi semnificaţiile următoare: (5)- într-o foarte mare măsură, (4)- într-o mare măsură, (3)- într-o oarecare măsură, (2)- într-o măsură mică, (1)- într-o măsură foarte mică.)

(5) (4) (3) (2) (1)

...este reglementată identificarea riscului aferent fiecărei activităţi auditabile din cadrul organizaţiei?

...este reglementată analiza şi gestionarea riscului la nivelul fiecărei activităţi auditabile?

...planul de audit care conţine calendarul misiunilor de audit intern, este realizat pe baza acestei analize preliminare a riscului aferent fiecărei activităţi auditabile?

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Chestionar Audit Intern.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
3 pagini
Imagini extrase:
3 imagini
Nr cuvinte:
1 256 cuvinte
Nr caractere:
6 808 caractere
Marime:
13.41KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Contabilitate
Predat:
la facultate
Materie:
Contabilitate
Profesorului:
Horia Cristea
Sus!