Teoria comunicării

Teoria proceselor de comunicare

Comunicarea – definiţii

Ca şi cea mai mare parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica şi substantivul

comunicare sunt ambele polisemantice.

Dicţionarul enciclopedic oferă termenului „comunicare“ o definiţie deosebit de

complexă, acoperind aproape toate domeniile în care acest termen este folosit:

– Înştiinţare, ştire, veste. (DR) Aducere la cunoştiinţa părţilor dintr-un proces a

unor acte de procedură (acţiune, întâmpinare, hotărâre) în vederea exercitării drepturilor

şi executării obligaţiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita unor termene

care curg obişnuit de la data comunicării.

– Prezentare într-un cerc de specialişti a unei lucrări ştiinţifice.

– „Mod fundamental de interacţiune psiho-socială a persoanelor, realizată în

limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informaţii, a

obţinerii stabilităţii sau a unor modificări de comportament individual sau de

grup.“

Ce este comunicarea? Este o întrebare la care au încercat să ofere răspuns toţi

autorii literaturii de specialitate. Definiţiile sunt numeroase şi diferite. În cele ce urmează

vom prezenta două dintre acestea, mai largi ca sferă de cuprindere.

„În sensul cel mai general, se vorbeşte de comunicare de fiecare dată când un

sistem, respectiv o sursă influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlocirea

unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă.“

(Charles E. Osgood, A vocabulary for Talking about Communication)

„Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin

care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul

scris sau vorbit, ci şi muzica, artele vizuale, teatrul, baletul şi, în fapt, toate comportamentele

umane. În anumite cazuri, este poate de dorit a lărgi şi mai mult definiţia

comunicării pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu,

echipamentul automat de reperaj al unui avion şi de calcul al traiectoriei acestuia)

afectează un alt mecanism (spre exemplu, o rachetă teleghidată în urmărirea acestui

avion).“ (Shannon şi Weaver).