Scrierea Academică

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Redactarea oricărui text nu impune anumite reguli pentru o utilizare privată sau după optimizări personale diverse. Cu totul altă situaţie întâlnim în cadrul comunităţii ştiinţifice unde forma şi conţinutul textelor nu poate fi lăsată la libera exprimare. Tocmai de aceea s-au constituit în timp un set de reguli de redactare pentru textele cu semnificaţie sau utilitate ştiinţifică, ajungându-se la delimitarea unei adevărate tehnici de redactare ştiinţifică sau cu alt nume tehnica scrierii academice. Literatura de specialitate din limba română cuprinde deja o serie de titluri de referinţă fie că e vorba de traducerea unor autori străini fie de contribuţia unor specialişti români* . Tematica fiind foarte vastă ne vom rezuma în aceste pagini la câteva reguli de redactare ştiinţifică şi la modalităţile în care programul Word poate fi de un real ajutor în acest sens : este vorba de a aplica cunoştinţele deja acumulate unor rigori impuse de mediul ştiinţific/academic.

Începând cu primii ani, studenţii de la orice profil de învăţământ sunt puşi în situaţia de redacta diferite texte fie pentru uzul personal (de exemplu fişe de lectură) fie pentru uzul didactic în general (rezumate, comunicări, articole, lucrări de licenţă sau dizertaţie). Indiferent de specificul acestora orice tip de text trebuie să întrunească o serie de condiţii fie pentru o utilizare judicioasă fie pentru accesibilitatea ştiinţifică din mediul academic. Cu alte cuvinte se cere un anumit standard calitativ al acestor texte. De altfel A. Şerbănescu (op. cit.; 16) atrăgea atenţia că orice text redactat, pentru a fi bun, trebuie să aibă o temă bine aleasă, un conţinut unitar, vocea autorului să se impună ca şi autoritate în domeniu, textul respectiv să aibă un scop clar, să fie concis etc. La rândul lor G. Ferreol şi N. Flageul (op. cit.; 121) recomandau ca orice text cu pretenţii de a fi ştiinţific trebuie să fie lizibil (fără ştersături, abrevieri incorecte etc.), să aibă o punctuaţie şi o ortografie corectă, să aibă destule alineate noi dar nu în exces, să fie precis şi sobru (fără clişee şi stereotipuri), să fie echilibrat (fără parcimonie sau prolixitate). Dacă este vorba despre un material pe care îl dorim foarte important pentru cercetarea ştiinţifică în general un număr de întrebări, printre altele, trebuie lămurite (S. Chelcea, op. cit., pp. 18-19) : este problema cercetată-semnificativă, abordarea este originală, sunt instrumentele cercetării valide, există o legătură cu variabilele din cercetare, sunt testate ipotezele, este populaţia investigată reprezentativă, respectă cercetarea standardele etice, au aplicativitate rezultatele cercetării?

În sfârşit, pentru a concluziona, vom aminti şi punctul de vedere al lui U. Eco (op. cit., pp. 35-39). Savantul italian se întreba asupra criteriilor după care un text poartă amprenta ştiinţificităţii şi trăgea concluzia că, pentru aceasta, respectiva cercetare:

-se referă la un obiect recognoscibil şi de ceilalţi ;

-spune lucruri care nu au mai fost spuse sau reinterpretează lucruri deja spuse ;

-trebuie să fie utilă celorlalţi ;

-furnizează elemente pentru verificarea ipotezelor.

Din cele spuse până acum se întrevede faptul că indiferent de lucrarea pe care o avem de alcătuit şi indiferent de etapa aflată în lucru, se cere imperios o tratare corectă a textelor cu care se intră în contact, de la simpla cercetare bibliografică iniţială până la redactarea finală a acestora. Evident că în toate aceste etape lucrul cu calculatorul şi cu disponibilităţile generate de acesta devine de fapt o necesitate în condiţiile în care majoritatea autorilor constată că astăzi este imposibil să mai redactăm ceva de mână, mai ales când se pune problema culegerii, editării, stocării unui text.

IV.I. Bibliografia

Ne vom referi în continuare la primele instrumente cu care operează studenţii debutanţi. Intrând în biblioteca universitară (de exemplu BCU “Mihai Eminescu” Iaşi) pentru început ei trebuie să-şi constituie unele bibliografii, fişiere de lectură, fişiere de idei, fişiere de citate. Chiar dacă acestea sunt în primă instanţă redactate de mână se recomandă transcrierea lor în formă computerizată şi stocarea lor în vederea lucrărilor viitoare pe care le vom finaliza (în acest scop transferul de informaţii va fi cu mult facilitat !).

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Scrierea Academica.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
5 006 cuvinte
Nr caractere:
25 971 caractere
Marime:
45.34KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Comunicare
Predat:
la facultate
Materie:
Comunicare
Profesorului:
Melentina Toma
Sus!