Negustori și Comercianți

In ultimele doua capitole, au fost discutate formele cele mai cunoscute ale socialismului, identificate ca atare, si care sunt derivate in cea mai mare parte, intr-adevar, din aceleasi surse ideologice: socialismul de tip rus, reprezentat prin excelenta de tarile comuniste ale blocului estic, si socialismul de tip social-democrat, avand cele mai tipice reprezentari in partidele socialiste si social-democrate ale Europei Occidentale, si intr-o mai mica masura in << liberalii >> din Statele Unite. Au fost analizate regulile privitoare la proprietate subiacente politicilor acestora, si a fost prezentata ideea ca principiile privitoare la proprietate ale socialismului de tip rus sau social-democrat pot fi aplicate in grade diferite : pot fi socializate toate mijloacele de productie sau doar unele, se pot percepe impozite si se pot opera redistribuiri pentru intregul venit, si pentru aproape toate tipurile de venit, sau aceste politici pot afecta doar o mica parte a doar catorva tipuri de venit. Dar, asa cum am demonstrat prin mijloace teoretice si, mai putin constrangator, prin cateva dovezi empirice ilustrative, atata vreme cat aceste principii sunt adoptate intr-o masura oricat de mica, si atata vreme cat nu se abandoneaza o data pentru totdeauna notiunea de drepturi de proprietate ale non-producatorilor (non-utilizatorilor) si non-contractantilor, rezultatul nu poate fi decat o saracire relativa.

Prezentul capitol va arata ca acelasi lucru este valabil si in cazul conservatorismului, deoarece acesta este, de asemenea, o forma de socialism. La randul sau, conservatorismul produce saracire, cu atat mai dramatica, cu cat este aplicat mai hotarat. Dar, inainte de a trece la o analiza economica sistematica si detaliata a modurilor particulare in care conservatorismul produce acest efect, ar fi bine sa facem o scurta incursiune istorica, pentru a intelege mai corect de ce conservatorismul este intr-adevar o forma de socialism si cum este el corelat celor doua forme egalitariste ale socialismului, dicutate anterior.

In general, inaintea secolului al optsprezecelea, in Europa si in restul lumii a existat un sistem social <<feudal>> sau <<absolutist>> (care era de fapt un feudalism la scara mai larga). [1] In termeni abstracti, ordinea sociala feudala se caracteriza printr-un nobil regional, ce-si revendica proprietatea asupra unui teritoriu (incluzand aici toate resursele si bunurile aferente acestuia), si destul de des asupra oamenilor care-l locuiau, fara a-si fi apropriat originar aceste lucruri prin utilizare sau prin munca, si fara sa aiba o revendicare contractuala asupra lor. Din contra, teritoriul sau, mai bine zis, diversele sale parti si bunurile aferente, fusesera inainte ocupate activ, utilizate si produse de alti oameni (" proprietarii naturali"). Prin urmare, revendicarile privitoare la proprietate ale nobililor feudali nu se bazau pe nimic. De aceea, practica (fondata pe aceste pretinse drepturi de proprietate) de a inchiria proprietarilor naturali pamantul si alti factori de productie in schimbul unor bunuri si servicii unilateral fixate de stapanul feudal, trebuia sa fie impusa impotriva vointei acestor proprietari, prin forta bruta si violenta armata, cu ajutorul unei caste nobile de militari care erau recompensati de stapanul feudal pentru serviciile aduse permitandu-li-se sa participe la metodele si procedeele sale de exploatare si sa beneficieze de pe urma lor . Pentru omul obisnuit, supus acestei ordini, viata insemna tiranie, exploatare, stagnare economica, saracie, foamete si disperare. [2]

Asa cum era de asteptat, sistemului i s-a opus rezistenta. Totusi, fapt destul de interesant (dintr-o perspectiva contemporana), Negustori i si comerciantii au fost cei care au devenit opozantii principali ai sistemului feudal, si nu populatia taraneasca, care avea cel mai mult de suferit din cauza ordinii existente.

Cumparand bunuri la un pret mai mic intr-un loc, calatorind si apoi vanzandu-le la un pret mai mare in alt loc, subordonarea primilor fata de vreun stapan feudal era relativ slaba. Ei erau esentialmente o clasa de oameni "internationali", traversand constant granitele diferitelor teritorii feudale. De aceea, pentru a-si putea desfasura afacerile, ei cereau un sistem legal stabil, cu validitate internationala: un sistem de reguli, valabil indiferent de timp si loc, care sa defineasca proprietatea si contractul, si care ar fi facilitat evolutia institutiilor de credit, bancare si de asigurari, esentiale pentru orice activitate comerciala pe scara mare. In mod natural, acest lucru a creat frictiuni intre Negustori si stapanii feudali, reprezentanti ai diferitelor sisteme legale regionale si arbitrare. Negustorii au devenit clasa proscrisa a feudalismului, permanent amenintati si hartuiti de casta de nobili militari ce incerca sa-i aduca sub control. [3]

Pentru a face fata acestei amenintari, Negustorii au fost nevoiti sa se organizeze si sa ajute la infiintarea unor mici centre comerciale fortificate, chiar in vecinatatea centrelor puterii feudale. Ca arii de partiala extra-teritorialitate, si bucurandu-se cel putin de o libertate limitata, ele au atras in curand o parte tot mai mare a taranimii care incerca sa fuga de exploatarea feudala si de mizeria economica, si au crescut pana la a ajunge mici orase, provocand dezvoltarea unor meserii si ocupatii productive ce nu ar fi putut sa apara in mediul de exploatare si instabilitate legala caracteristic ordinii feudale. Acest proces a fost mai pronuntat acolo unde puterile feudale erau relativ slabe si unde puterea era dispersata intre mai multi nobili rivali (care apartineau adesea micii nobilimi). Spiritul capitalismului a inflorit pentru intaia oara, iar comertul si productia au atins cele mai mari nivele, in orasele din nordul Italiei, in orasele Ligii Hanseatice si in cele ale Flandrei. [4]

Dar aceasta emancipare partiala fata de restrictiile si de stagnarea feudalismului nu a fost decat temporara, si a fost urmata de reactii si de declin. Acest lucru s-a datorat in parte chiar slabiciunilor din interiorul noii clase a Negustorilor. Modul feudal de a gandi in termenii diferitelor ranguri atribuite oamenilor, in termeni de subordonare si putere, si de ordine ce trebuie impusa prin coercitie, era inca mult prea inradacinat in mintile oamenilor. De aceea, in aceste nou aparute centre comerciale a fost stabilit curand un nou set de reglementari si restrictii non-contractuale (de asta data de origine "burgheza"), s-au format bresle care restrangeau libera concurenta si a aparut o noua oligarhie comerciala. [5] Mai important, totusi, pentru acest proces reactionar, a fost un alt fapt. In tentativa lor de a se elibera de interventiile exploatatoare ale diferitilor stapani