Microsoft Excel

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Obiective:

1. Crearea, redenumirea, utilizarea şi ştergerea foilor de calcul tabelar;

2. Definirea şi formatarea celulelor;

3. Definirea adreselor absolute şi a celor relative;

4. Avantajele utilizarii formulelor;

5. Copierea funcţiilor, formulelor;

6. Utilizarea funcţiilor: MIN, MAX, AVERAGE, SUM

MICROSOFT EXCEL este un program de calcul tabelar, component al pachetului Microsoft Office şi oferă posibilitatea efectuării calculelor cu ajutorul formulelor sau cel al funcţiilor (financiare, logice, de tip dată, statistice, ) specifice programului. Elementul de bază al unui program de calcul tabelar îl reprezintă celula. O celulă reprezintă intersecţia dintre o coloană şi o linie, de exemplu celula de la intersecţia coloanei F, cu linia 6, se numeşte F6. Într-o celulă pot fi introduse texte, cifre, formule şi funcţii. Pentru formule, respectiv funcţii trebuie să introducem obligatoriu semnul =. Acesta atenţionează sistemul de calcul că urmează să se efectueze calcule. În cadrul funcţiilor şi formulelor vor fi introduse adresele relative ale celulelor, ex: D6, respectiv adresele absolute, ex.: $C$12. O adresă absoltă rămâne nemodificată indiferent de zona în care este copiată formula, ceea ce pemite refolosirea formulei, indiferent de zona în care o copiem. După introducerea formulei sau funcţiei, în celula respectivă va fi afişat rezultatul, iar dacă dorim să aflăm ce conţine acea celulă, putem vedea în formula Bar (vezi fig.1)

Un fişier Excel, poartă denumirea implicită Book1, şi include mai multe foi de calcul, denumite Sheet-uri sau foi de calcul. Putem schimba numele unui sheet prin selectarea numelui iniţial, de ex. Sheet1, după care, alegem din meniul contextual (clic dreapta mouse) opţiunea Rename şi precizăm noul nume - Factura. Pentru adăugarea unui nou sheet selectăm din meniu principal opţiunea Insert şi după aceea Workheet.

Tema1: Deschideţi fişierul cu numele Seminar 1 Excel.xls. Redenumiţi primele 3 Sheet-uri cu numele: Factura, Vanzari, Cheltuieli. Introduceţi funcţiile, formulele în fiecare sheet în parte, după modelele de mai jos.

Formula bar Celula F6

În cadrul sheet-ului Vânzări, au fost utilizate următoarele funcţii EXCEL:

= MIN (number 1; number 2; ) – returnează valoarea minimă dintr-un set de valori sau dintr-un interval

Ex: B7=MIN (B4; B5; B6) sau B7=MIN (B4:B6)

= MAX (number 1; number 2; ) – returnează valoarea maximă dintr-un set de valori sau dintr-un interval

Ex: B7=MAX (B4; B5; B6) sau B7=MAX (B4:B6)

= AVERAGE (number 1; number 2; ) – returnează media aritmetică a unui set de valori sau a valorilor dintr-un interval

Ex: B7= AVERAGE (B4; B5; B6) sau B7= AVERAGE (B4:B6)

=SUM (number 1; number 2; ) - returnează suma unui set de valori sau a valorilor dintr-un interval

În sheet-ul Cheltuieli utilizăm atât funcţiile de mai sus cât şi formule, de exemplu în celula

C4: = B4/ $B$8*100. Formula poate fi copiată şi în celulele următoare (din C4 până în C7), dar trebuie să utilizăm adresa asolută $B$8, în caz contrar rezultatele vor fi eronate.

Tema 2: Rezolvaţi temele din ultimele 2 sheet-uri, introducând formulele corespunzătare şi folosind funcţiile învăţate în acest seminar.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Microsoft Excel
    • seminar 1 excel 2012.doc
    • seminar 2 excel 2012.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
2 fisiere
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
1 217 cuvinte
Nr caractere:
6 757 caractere
Marime:
844.67KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Calculatoare
Predat:
la facultate
Materie:
Calculatoare
Profesorului:
Valcu Anca
Sus!