Comerțul Electronic

„Cine deţine informaţia - stăpâneşte situaţia”

Medierea informatică a afacerilor a început, în ţările economic dezvoltate, încă la sfârşitul anilor 70’. Odată cu crearea în 1994 a primelor locaţii Web pentru comerţul electronic, popularitatea ciberspaţiului ca mediu de desfăşurare a afacerilor a înregistrat o creştere considerabilă. Deja la sfârşitul anilor 90’ s-a înrădăcinat părerea (Andy Grove, Preşedintele Intel, 1999) că acele firme, care către 2004-2005 nu vor deveni companii Internet, nu vor mai exista în general.

Dezvoltarea rapidă a reţelelor informatice de arie largă, deschiderea Internet spre comercializare, implementarea unor tehnologii informatice reuşite au accelerat şi procesele de integrare informaţională globală. Se reduce influenţa factorului geografic (a distanţelor „măsurate în timp, costuri etc.”), se înlătură, treptat, dificultăţile transfrontaliere, facilitând globalizarea economică, îndeosebi cea de afaceri.

Conform [1], peste 30 de ani barierele geografice vor cădea, distribuirea electronică o va depăşi pe cea fizică, capacităţile instalate se vor devaloriza cu mult înainte de uzura lor fizică. În prezent pieţele globale produc şi consumă peste 20% din exportul mondial ($6 trln), PIB-ul global constituind $28 trln. Peste 30 de ani PIB-ul global va atinge cca. $91 trln, din care piaţa mondială va acoperi $73 trln (mai mult de 80%).

Dezvoltarea afacerilor electronice prezintă unul din factorii importanţi de impulsionare a creşterii economice şi prosperare a societăţii, inclusiv în Republica Moldova.

1. Definiţii şi concepte

Deşi folosirea intensă a mijloacelor informatice are o istorie de câteva decenii, domeniul este în continuă dezvoltare. O trecere preliminară în revistă a unor definiţii şi concepte ce ţin de afacerile electronice şi informatizare în ansamblu va permite o abordare mai concretă a tematicii în cauză.

1.1. Informatizarea societăţii

Importanţa strategică a informaţilor şi creşterea spectaculoasă a performanţelor a condus la folosirea din ce în ce mai largă a tehnologiilor şi mijloacelor informatice. Procesul dezvoltării şi implementării tehnologiilor şi mijloacelor informatice în practică este denumit informatizare.

Rolul important, în multe cazuri decisiv, al informaticii ca domeniu de operare automatizată a informaţiei a devenit, în ultimele decenii, evident. Sectorul informatic este deja unul din cele mai rentabile. Informatizarea permite creşterea productivităţii muncii în pregătirea tehnică a producţiei de circa 4 ori, în executarea lucrărilor de proiectare – de 4-5 ori, în cercetările ştiinţifice – de 3-4 ori.

În ţările economic dezvoltate, informatizarea a cuprins practic toate domeniile activităţii umane. Sectorul informaticii deţine poziţii de frunte în economie, iar producerea mijloacelor informatice atinge un ritm de creştere anuală de 6-15% şi mai mult. În SUA, de exemplu, ramura informaticii, ca pondere, ocupa în 1980 locul patru, iar de la începutul anilor ‘90 deţine primul loc.

În R. Moldova indicii de bază ai informatizării sunt de 30-100 ori mai scăzuţi, decât în ţările avansate. Dacă în 2002 la 100 locuitori în SUA revin 66 calculatoare personale, în Estonia – 21, iar în Papua Noua Guinee – 5,9, atunci în R. Moldova – 1,8 [38]. Dacă în SUA traficul sumar de date generat de cererile utilizatorilor Internet în orele de vârf constituia 1 Tbps în 2000 şi se aşteaptă 4,6 Tbps în 2005 [23], atunci aceşti indicatori pentru R. Moldova au valorile respectiv: 22 Mbps şi 120 Mbps. Dacă în 2002 în SUA 54 % din populaţie foloseşte Internet, în Estonia – 41 %, atunci în R. Moldova doar 1,4 % [38].

Nivelul redus al informatizării are consecinţe grave pentru dezvoltarea economiei naţionale. Informatizarea este posibilă şi “de la sine”, însă în acest caz decurge mult mai lent, este mai costisitoare şi are efecte reduse asupra dezvoltării economico-sociale. De aceea este acut necesară o politică activă, acţiuni radicale din partea statului orientate la intensificarea activităţilor de informatizare, pentru ca din ariergardă, unde se află acum, ramura informaticii să treacă în avangardă, ca una din forţele motrice de bază de asigurare a creşterii economice.

1.2. Noţiunile de i-afaceri, i-economie, i-etc.

Afacerile electronice sunt un domeniu relativ nou şi majoritatea noţiunilor aferente încă nu sunt universal acceptate, interpretarea lor este, uneori, diferită. În această secţiune se încearcă concretizarea atât a definiţiilor, cât şi a denumirilor unor asemenea noţiuni ca: afaceri electronice, comerţ electronic, economie electronică, infrastructură electronică, semnătură electronică ş. a.

1.2.1. Afaceri electronice

R. Clarke [25] consideră electronice orice afaceri efectuate cu ajutorul mijloacelor electronice. În acest sens la afaceri electronice se referă asemenea activităţi ca: comerţul electronic, instruirea la distanţă, bibliotecile virtuale, muzeele virtuale, excursiile virtuale ş. a.

Afacere electronică, conform Census Bureau al SUA [26], este orice proces efectuat de o organizaţie de afaceri (unitate economică forprofit, guvernamentală sau nonprofit) prin reţele mediate de calculator. La asemenea procese se referă procesele de afaceri orientate spre fabricaţie (comandă, procurare, stocare, procesare a plăţilor şi alte interacţiuni electronice cu furnizorii, gestionare a fabricaţiei), consumatori (marketing, vânzări electronice, procesare a comenzilor şi a plăţilor consumatorilor, de gestiune în domeniu) şi gestionare (serviciile automatizate privind salariaţii, instruirea etc.).

Totodată, în [26] reţea mediată de calculator se consideră ansamblul dispozitivelor interconectate electronic care comunică interactiv prin intermediul unei reţele de canale. Pot fi interconectate diverse dispozitive electronice, inclusiv: calculatoare; telefoane mobile cu facilităţi de acces la Internet, asistenţi informatici personali, web TV. Totuşi, nu se prevede (în [26]), posibilitatea folosirii în calitate de unităţi de acces a dispozitivelor neelectronice, cum ar fi aparatele de telefon ordinare ş. a. Deşi este cunoscut că în sistemele cu recunoaştere a vocii, ca dispozitive de intrare/ieşire a informaţiei pot fi folosite şi telefoanele ordinare. Mai mult ca atât, telefoanele ordinare chiar se folosesc, de exemplu, pentru procurări electronice prin sisteme telefonice interactive (sistemul 1-900 în SUA ş. a.).

Termenul „reţea mediată de calculator” este, de asemenea, nu prea reuşit, deoarece specificul activităţii constă, totuşi, în operarea automată cu informaţia. De aceea este oportună folosirea în acest scop a termenului „reţea informatică” propus în [27].

Reţea informatică se consideră ansamblul de staţii interconectate prin intermediul unei reţele de transfer date destinat deservirii automate a cererilor utilizatorilor privind operarea cu informaţia. Aceasta cuprinde, pe lângă facilităţile de operare automată cu informaţia (colectare, stocare, păstrare, regăsire, procesare, transfer şi redare a informaţiei – operaţii realizate de diverse dispozitive, inclusiv calculatoare), şi baza informaţională (de date, de cunoştinţe), aplicaţiile şi serviciile implementate pentru deservirea cererilor utilizatorilor reţelei. Staţiile servesc pentru acces şi/sau prestarea serviciilor de deservire automată a cererilor utilizatorilor privind operarea cu informaţia. Ca staţii pot fi folosite orice dispozitive de acces_la_resurse/redare_rezultate/deservire_a_cererilor utilizatorilor reţelei, inclusiv: calculatoare, diverse unităţi de intrare/ieşire a datelor etc. În cadrul staţiilor sunt implementate bazele de date şi de cunoştinţe, aplicaţiile şi serviciile oferite utilizatorilor reţelei.