Acordul de la Basel privind fondurile proprii ale bancilor, adoptat in 1988, a avut ca origine preocuparile guvernatorilor bancilor centrale din tarile membre ale grupului G10 (care reuneste in fapt 11 tari puternic industrializate: Belgia, Canada, Elvetia, Franta, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Suedia si SUA), care au constatat ca datorita cresterii concurentei intre marile banci, nivelul fondurilor proprii ale acestora atinsese un nivel scazut, considerat periculos pentru gradul lor de solvabilitate. Acordul din 1988 vizeaza o gestiune prudenta a capitalurilor de asa maniera incat acestea sa poata face fata eventualelor pierderi.
Primul Acord impune marilor banci internationale din tarile membre G 10 sa detina fonduri proprii de cel putin 8% in raport cu activele ponderate dupa gradul lor de risc. Sunt definite doua mari categorii care constituie fondurile proprii (fp):
- prima are in vedere fondurile proprii de baza (fb)numit si tier I care trebuie sa reprezinte minimum 50% din fondurile proprii cerute pentru acoperirea riscului de credit asumat.
- a doua vizeaza resursele suplimentare interne si externe de care dispune banca. Aceasta categorie include fonduri proprii complementare (fc) sau tier II si "supra"complementare (fsc).
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
