Asigurarea a fost utilizata pentru prima data de catre comerciantii din nordul Italiei, la începutul secolului al XIV-lea. Urmasii acestora au introdus asigurarea maritima în Marea Britanie, în secolul al XV-lea. La acea vreme , majoritatea transporturilor de persoane, comerciale sau de orice alt fel erau efectuate pe mare. Cea mai mare problema o puneau însa încarcaturile din transporturile comerciale, care reprezentau o mare pierdere (financiara în special) daca nu ajungeau la destinatie. De exemplu,chinezi, pentru a minimiza pierderile care puteau aparea în timpul transportului, distribuiau încarcatura pe mai multe nave, în loc sa o încarce pe o singura nava. În acest fel, fiecare nava transporta marfa mai multor comercianti. Daca se scufunda o nava înainte ca ea sa ajunga la destinatie, piederea se împartea la mai multi comercianti, aceasta fiind mult mai mica în raport cu cea suportata anterior de unul singur. Împartind încarcatura pe mai multe vase, acesti comercianti au fost capabili sa transfere o parte din riscul de dauna.
În zilele noastre , asigurarea este perceputa ca o industrie complexa, o retea regulata care ofera o mare varietate de produse si servicii care vin în sprijinul indivizilor, familiilor si organizatiilor în problemele de risc. Totusi, asigurarile nu au fost mereu complicate. Metode incipiente de asigurare au fost utilizate de-a lungul mai multor secole. În timp, tehnicile de distributie a riscului s-au dezvoltat treptat pâna la forma lor actuala.
Evolutia asigurarilor s-a produs în paralel cu cea a legislatiei, a contabilitatii si a formelor de comert. Oamenii de afaceri au învatat sa foloseasca tehnicile de asigurare pentru a micsora riscurile inerente în activitatea lor, asa cum au invatat sa foloseasca contractele pentru a stabili responsabilitatile financiare ale partilor. În trecut, oamenii erau dispusi sa accepte mare parte din riscurile pe care le întâmpinau, bazându-se la nevoie pe sprijinul financiar al familiei, sau al comunitatii religioase. Cresterea gradului de complexitate al vieti moderne i-a determinat sa caute protectie împotriva riscului în rândul mecanismelor de asigurare formala.
Tehnicile de asigurare au aparut în civilizatiile din Asia si Orientul Mijlociu Islamic, dar si în Europa Medievala. În cele din urma comertul european s-a extins spre America de Nord si restul lumii si, odata cu acesta, s-a extins si asigurarea. Metodele de asigurare s-au extins în functie de nevoile existente la un moment dat.
Piata internationala - piata europeana a asigurarilor
În anul 1994, piata asigurarilor era dominata de numai câteva tari dezvoltate economic. Astfel, 69,4% din totalul mondial al primelor la asigurarile de viata reveneau Statelor Unite, Japoniei si Germaniei. Aceste tari, la care se adauga Marea Britanie, Franta, Italia si Canada, adica cele sapte mari puteri industrializate ale lumii, realizau împreuna 83% din primele mondiale la asigurarile de viata.
În anul 1998, pe piata internationala a asigurarilor monopolul era detinut tot cam de aceleasi tari (SUA, Germania, Franta Elvetia, Italia), primele încasate provenind în cea mai mare parte din asigurarile de bunuri si de raspundere civila. Piata americana genereaza în continuare, mai mult de jumatate din primele de asigurare încasate în întreaga lume. În prezent cele mai mari regiuni ale lumii: America de Sud si de Nord, Europa, Asia, genereaza fiecare o treime din volumul total de prime încasate la nivel mondial. Daca în Europa de Vest, SUA, Japonia, primale de asigurare detin o pondere de 7 – 12% din PIB, în Asia de Sud-Est,America Latina sau Europa de Est acestea nu ating nici 5% din PIB. În anul 1999, Europa Centrala si de Est a generat un volum total de prime de 15,2 miliarde USD (aproximativ acelasi ca pentru Belgia sau Brazilia).
La 1 ianuarie 1958 a intrat în vigoare a Tratatului de la Roma, iar piata asigurarilor din fiecare tara membra a CEE functiona în conformitate cu reglementarile nationale juridice si administrative referitoare la contractul de asigurare.
Tratatul prin care se instituia Comunitatea Economica Europeana consacra patru libertati fundamentale menite sa asigure buna functionare a Pietei Comune, si anume: libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor. Altfel spus, cadrul legislativ comunitar se bazeaza pe o structura formata din doua niveluri:
a. Tratatul de la Roma, care stabileste principiile generale ale Pietei Unice;
b. Directivele adresate statelor membre UE, care le obliga pe acestea sa îsi actualizeze legislatia în conformitate cu cea comunitara.
proiectul a fost prezentat in cadrul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor Iasi si a primit nota maxima
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
