Învățătura de Credință a Sfântul loan Damaschin

Previzualizare seminar:

Cuprins seminar:

1. Viata Sfantului Ioan Damaschin p.3
2. Opera Sfantului Ioan Damaschin . .p.3
a)Lucrari polemice si dogmatice
b)Opere moral-ascetice
3. Doctrina p.5
a) Cinstirea Sfintelor Icoane . p.5
b) Icoana- Inchinaciune . P.5
c) Rolul icoanelor . P.7
4. Hristologie p. 8
5. Jertfa p.9
Bibliografie p.10

Extras din seminar:

Învățătura de Credință a Sfântul loan Damaschin

Viața.

S-a născut în jurul anului 675 în Damasc, dintr-o familie nobilă. Împreună cu fratele său Cosma, viitorul episcop de Maiuma, Sfântul loan a primit o educație aleasă.

După anul 726 a început să scrie pentru apărarea sfintelor icoane. La anul 732 era la lavra Sfântul Sava, la lerusalim. A fost toată viața preot și monah. In anul 754 a fost anatematizat, împreună cu Gherman, fostul patriarh al Constantinopolului, dar a fost reabilitat de Sinodul VIl ecumenic.

A murit la anul 749.

Opera.

Cuprinde lucrări polemice, dogmatice, moral-ascetice, oratorice, exegetice și poetice.

Dintre lucrările polemice și dogmatice amintim: 1)Cuvântări (trei) contra celor care resping sfintele icoane; 2)Contra maniheilor; 3)Contra nestorienilor; 4)Contra iacobiților; 5)Dialog între un saracen și un creștin; 6)Despre Sfânta Treime. 7)Despre firea compusă; 8)Introducere elementara in dogme.

Cea mai cunoscută lucrare a sa se numește „Izvorul cunoștinței”, alcătuită din trei părți și dedicată fratelui său, Cosma de Maiuma. Prima parte, „Dialectica”, cuprinde definitii ale diferitelor noțiuni, luate din operele filosofilor și ale Sfinților Părinți. Partea a doua este o istorie a ereziilor, insistând asupra mahomedanismului, iconoclasmului și pavlicianismului. Partea a treia se numește „Expunerea exactă a credinței ortodoxe”, sau „Dogmatica” și are următorul cuprins, pe scurt: 1)Despre Dumnezeu; 2)Despre creațiune, îngeri, demoni, lumea văzută, rai, om etc.; 3)Despre Hristos; 4)Desre Hristos,Sfintele Taine, venerarea sfințelor și a moaștelor, canonul Sfintei Scripturi, eshatologie.

Dintre operele moral-ascetice menționăm: 1)„Sfintele Paralele” (un manual de morală, cuprinzând un florilegiu de texte scripturistice și patristice, mai ales din lucrări ale Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului loan Gură de Aur; se faceo paralelă între virtuți și vicii); 2) „Despre sfintele posturi”; 3) „Despre virtuți și vicii.”

A scris și un Comentariu al Epistolelor Sfântului Apostol Pavel. Tot Sfântului loan Damaschin i se atribuie elementele de bază ale Octoihului, cu precădere canoanele Invierii pe cele opt glasuri, stihirile Invierii la vecernie și laudele duminicale și antifoanele pe cele opt glasuri la utrenia duminicală. A scris și alte poezii metrice si ritmice.

Dintre operele sale oratorice se pot aminti cel puțin 9 omilii. Susține înălțarea trupească a Sfintei Fecioare la cer. Pentru a înțelege modul cum scrie Sfântul Părinte, iată ca exemplu un fragment din „Cuvântul la Bunavestire”, Reprezintă una dintre cele mai frumoase pagini ale literaturii patristice, cel puțin la această temă:

Bibliografie:

Traduceri:

Cultul Sfintelor lcoane (Cele 3 tratate contra iconoclaștilor), traducere și studiu introductiv de Pr. Prof. D. Fecioru, București, 1937;

Cuvânt la Bunavestire, traducere de Pr. D. Fecioru, în ,Mitropolia Olteniei", an XVI, nr. 3-4/1964, martie aprilie, pg. 213- 219;

Cuvânt la Nașterea Preasfântei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, al Smeritului leromonah loan Damaschinul, traducere de Pr. Prof. Dr. N. C. Buzescu, în rev. „Mitropolia Olteniei", an XXXII, nr. 7-9/1980, iulie septembrie, pg. 616-623.

Despre cele două voințe în Hristos, traducere de Pr. Dr. Olimp N. Căciulă, București 1938;

Omilia Preasfântului nostru Părinte loan Damaschin, la Buna Vestire a îngerului despre Întruparea lul Hristos, către neprihănita noastră stăpână Maria, traducere și note de lerom. Constantin Chirilă, în rev. ,Teologie și Viață“, seria nouă, an I (LXVII), nr. 1-3/1991, ianuarie - martie, pg. 103-105.

Studii:

Alexe, Pr. Prof. Stefan, Contribuția Sfântului învățăturii ortodoxe, în rev. „Ortodoxia", an XXXVI, nr. 1/1984, pg. 120-134; Idem, Sensul Icoanei la Sfântul loan Damaschin și Sinodul VII ecumenic (Niceea 787), în rev. ,,Ortodoxia", nr. 4/1987, octombrie - decembrie, an XXXIX, pg. 22-30;

Braniște, Pr. Prof. Ene, Teologia icoanelor, în rev. ,Studii Teologice", nr. 3-4/1952, pg. 175-201;

Buzescu, Pr. Prof. N. C., Hristologia Sfântului loan Damaschin, în rev. ,„Studii Teologice", seria a ll-a, an XXVII, nr. 9-10/1975, noiembrie - decembrie, pg. 687- 700;

Chițescu, N., A doua persoană a Sfintei Treimi în octrina loan Damaschin la sistematizarea Sfântului loan Damaschin, rev. „Ortodoxia", an XXVIII, nr. 2/1976, aprilie - iunie, pg. 305-349;

Coman, Pr. Prof. loan G., Patrologie, manual pentru uzul studenților Institutelor Teologice, București 1956, p. 291-296;

Fecioru, Pr. Dumitru, Viața Sfântului loan Damaschin, studiu de istorie literară creștină, București 1935;

Georgescu, lerom. Învățătura despre unirea ipostatică la Sfântul loan Damaschin, în rev. ,Ortodoxia", an XXIII, nr. 2/1971, aprilie iunie, pg. 181-218;

loniță, Diac. Asist. Viorel, Sfântul loan Damaschin, apărător al cultului Sfintelor Icoane, în rev. „Studii Teologice", seria a ll-a, an XXXII, nr. 7-10/1980, iulie - decembrie, pg. 581-589;

Nicolae, Pr. Gheorghe, Sfântul loan Damaschin, apărător al cultului Sfintelor Icoane, în rev. „Mitropolia Olteniei", nr. 7-9/1978, iulie septembrie, an XX, pg. 598-606;

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Invatatura de Credinta a Sfantul loan Damaschin.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (1 voturi)
Anul redactarii:
2021
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
11 pagini
Imagini extrase:
11 imagini
Nr cuvinte:
2 827 cuvinte
Nr caractere:
14 601 caractere
Marime:
29.99KB (arhivat)
Publicat de:
Andrei Radulescu
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Alte domenii
Predat:
Facultatea de Teologie Ortodoxa , Universitatea din Bucuresti din Bucuresti
Specializare:
pastorala
Materie:
Alte domenii
An de studiu:
II
Profesorului:
Croitoru
Nota primită:
Nota 10
Sus!