Valea Sebeșului

VALEA SEBEŞULUI

De un farmec aparte, Valea Sebeşului sau a Frumoasei, cum a denumit-o marele prozator Mihail Sadoveanu, a fost din vremuri străvechi vatră de aşezări umane. Renumită prin frumuseţile sale naturale, prin bogăţia şi varietatea florei şi faunei, Valea Sebeşului reprezintă o zonă de mare atracţie turistică, aflată la confluenţa dintre zonele etnofolclorice Ţara Moţilor şi Mărginimea Sibiului. Acest lucru îşi pune amprenta asupra obiceiurilor, tradiţiilor, acestea având un specific aparte, chiar dacă nu reprezintă o zonă etnofolclorică distinctă. A „împrumutat” tradiţia transhumanţei libere (obicei păstoresc) de la zona etnofolclorică Mărginimea Sibiului, dar şi din Ţara Moţilor arhitectura caselor tradiţionale din zona montană. Acestea sunt doar două exemple, dar un cunoscător poate observa cu uşurinţă împletirea armonioasă a celor două tipuri caracteristice etnofolclorice.

Portul popular din Valea Sebeşului este caracterizat printr-o combinaţie simplă, sobră şi de o deosebită eleganţă de alb-negru, iar obiceiurile folclorice, specifice regiunile muntoase, sunt legate de modul de viaţă al oierilor. Una din formele artei populare, au trecut cu o mare largă răspândire în Valea Sebeşului, dar care în prezent a ajuns mai puţin reprezentată, este olăritul. Folosite, încă din străvechi timpuri, pentru pregătirea hranei sau păstrarea alimentelor, vasele de lut au ajuns să ocupe, cu timpul, şi un loc important ca elemente de podoabă pentru înfrumuseţarea locuinţelor.

Valea Sebeşului este acoperită cu păduri şi prelucrarea lemnului a fost din vremuri străvechi o ocupaţie de bază a locuitorilor. În zona Sebeşului se lucrează o mare gamă de obiecte de lemn legate de viaţa şi munca păstorească, cum sunt: căucele, lingurile de lemn, tiparele de caş, furcile de tors, fluierele şi bâtele ciobăneşti, frumos decorate prin încrustare. Tot aici pot fi întâlnite numeroase elemente arhitectonice ca stâlpii de poartă, cei funerari sau mobilierul ţărănesc (laviţi, lăzi de zestre, blidare, cuiere etc.).

Acestea sunt doar câteva elemente care susţin dezvoltarea turistică a Văii Sebeşului, cel mai important dintre ele fiind totuşi resursele naturale care atrag prin peisaje montane, alpine de mare pitoresc, circuri glaciare care adăpostesc lacuri spectaculoase, fond cinegetic şi piscicol reprezentativ, bioclimat tonic stimulent puternic aeroionizat negativ, rezervaţii şi monumente ale naturii cu valoare ştiinţifică aparte. Îmbinarea elementelor menţionate anterior pot duce la conturarea unei oferte agroturistice reale în localităţile din Valea Sebeşului (municipiul Sebeş, comunele Săsciori, Şugag şi Jina), comparabilă din punct de vedere competitiv cu alte zone cu tradiţie îndelungată.

Cadrul natural

Râul Sebeş formează una dintre cele mai atrăgătoare şi pitoreşti văi carpatine din România având o lungime de aproape 100 km şi o suprafaţă a bazinului de 1289 kmp. Străbate partea centrală a Carpaţilor Meridionali, în porţiunea unde aceştia prezintă cea mai mare lăţime.

În zona superioară, Sebeşul poartă denumirea de „Frumoasa”. Punctul de izvor se consideră a fi la o altitudine de circa 2000 m pe versantul sudic al Vârfului Cindrel (2244 m). De la caracterul său năvalnic, Sebeşul şi-a primit numele actual, care are semnificaţia de „Râul Repede” şi provine de la cuvântul maghiar sebeş („repede”), denumire dată în evul mediu de populaţia şi administraţia maghiară.

În drumul său de la izvoare şi până la vărsarea în râul Mureş, Sebeşul străbate trei forme de relief distincte şi anume: munţi, dealuri piemontane şi culoare depresionare cu terase. Formele de relief respective influenţează pregnant ceilalţi factori naturali şi antropici, determinând o etajare clară a climei, vegetaţiei, faunei cât şi a modului de dispunere a aşezărilor omeneşti şi a utilizării diferite a terenurilor.

Relieful

- Unităţile montane

Cea mai mare suprafaţă a bazinului Văii Sebeşului, respectiv cursul superior numit Frumoasa şi cel mijlociu, cuprinde partea de vest a MunţilorCindrel (vf.Cindrel – 2244 m), estul Munţilor Şureanu (vf. Şureanu – 2059 m) şi o mică porţiune din vestul Munţilor Lotrului (vf. Ştefleşti – 2242 m). În acest spaţiu larg, relieful este reprezentat printr-o succesiune de culmi prelungi ce coboară treptat din vârfurile situate la peste 2000 m altitudine până la aproximativ 650 – 700 m. Acestea sunt separate de o reţea numeroasă de văi, ce au dat naştere unor versanţi slab ori puternic înclinaţi. Marea majoritate a culmilor fac parte dintr-o serie de trepte largi, ce coboară lin de la sud spre nord, reprezentând resturi din cele trei platforme de eroziune bine conservate în tot lanţul carpatic: Borăscu, Gornoviţa şi Râul Şes.

În partea centrală a culmilor principale din cele trei masive muntoase, la înălţimi de peste 1900 m, au fost sculptate de gheţari 15 circuri glaciare. Condiţiile de relief şi de altitudine au fost mai puţin favorabile dezvoltării fenomenelor glaciare de felul celor lăsate de gheţarii cuaternari în Munţii Făgăraş, Parâng şi Retezat. Ca urmare, pe versantul nordic şi estic al culmii Şerbota – Frumoasa – Cindrel s-au format patru circuri glaciare: Gropata, Iezerul Mic, Iezerul Mare şi Iujblea, dintre care două adăpostesc lacuri glaciare, de la care le provine şi numele.

În Munţii Lotrului există opt circuri glaciare, dintre care trei sunt pe latura nordică sub vârful Ştefleşti şi cinci pe latura sudică sub vârfurile Piatra Albă, Cristeşti şi Conţu Mare.

În Munţii Şureanu se află doar trei circuri şi anume Auşelu, Şureanu şi Cârpa, ultimele două având şi lacuri glaciare de dimensiuni restrânse.

În partea de nord a Munţilor Şureanu şi Cindrel, între văile Pianului şi Gârbovei, la sud de localitatăţile Loman, Căpâlna şi Cărpiniş, apare în masa şisturilor cristaline un strat îngust de calcare şi dolomite calcaroase. Acest strat este diferenţiat în peisaj sub forme de eroziune, stânci solitare şi ruiniforme numite sugestiv „Masa Jidovului” (cu semnificaţia de „Masa Uriaşului”) şi „La Grumaji” (cu sensul de „stânci înguste şi proieminente”).

Forma de relief predominantă în cuprinsul celor trei masive muntoase o constituie însă văile, care sunt foarte numeroase şi ale căror versanţi prezintă o gamă variată de înclinări şi de expoziţii. La înălţimi de peste 1750 m se întâlnesc văi glaciare, cu profil transversal în formă de U, ce coboară în prelungirea circurilor glaciare Gropata, Iezerul Mic, Iezerul Mare, Iujblea, Auşelu, Şureanu şi Cârpa, precum şi a celor de sub vârfurile Ştefleşti, Cristeşti, Piatra Albă, Balindru şi Conţu Mare.

În contrast cu acestea, văile fluviatile au profilul în formă de V, foarte pronunţat la izvoare şi la ieşirea râurilor din munte. Fiind adânc sculptate în masa şisturilor cristaline, multe din ele au caracterul unor defilee şi chiar de chei însoţite de versanţi abrupţi şi de stânci golaşe. Unele porţiuni au de-a dreptul forme curioase şi atrag atenţia, aşa cum este masa Jidovului, La Grumaji, Pintenii din Coasta Jinei, acestea fiind totodată declarate monumente ale naturii.

În acelaşi timp văile principale – cum sunt Sebeşul, Frumoasa, Bistra, Dobra, Prigoana, Cugirul, Miraşul, Mărtinia şi Pianul – prezintă numeroase lărgiri, adevărate bazinete intramontane, alternând cu defileuri datorită eroziunii.

Tot în cuprinsul spaţiului montan, între localităţile Dobra şi Căpâlna, Valea Sebeşului se lărgeşte puţin părăsind aspectul de defileu, creând un număr de 25 de terase. Pe acestea sunt raspândite gospodăriile izolate ale localităţilor Şugag, Mărtinie şi Căpâlna, înconjurate de grădini sau semănături de porumb ori livezi şi fâneţe.

Dealurile piemontane şi podişurile

La nord de localităţile Pianu de Sus, Sebeşel, Săsciori, Deal şi Cărpiniş, situate la contactul dintre Munţii Şureanu şi Cindrel şi culoarele depresionare al Orăştiei la vest şi al Apoldului la est, se desfăşoară o treaptă de tranziţie constituită din

dealuri piemontane.