Operațiuni de Swap și Switch

Operaţiunile comerciale combinate sunt afaceri internaţionale care îmbină operaţiunile de export, import, prestări de servicii etc într-un mecanism tranzacţional unic, conceput şi pus în aplicare de compartimentele de comerţ exterior sau de firme specializate în acest domeniu.

Operaţiunile combinate s-au dezvoltat în comerţul internaţional în special în deceniile opt şi nouă şi se menţin şi în prezent ca o formă de tranzacţii adaptată condiţiilor specifice care caracterizează anumite direcţii ale relaţiilor economice internaţionale.

Dezvoltarea acestui gen de operaţiuni are la bază mai mulţi factori:

-migraţia comercială – preocuparea firmelor de comerţ exterior de a oferi noi modalităţi de promovare a tranzacţiilor şi sporire a profiturilor;

-diferenţele de nivel şi performanţă între ţările participante la comerţul mondial;

-amplasarea geografică în raport cu partenerii comerciali;

-deosebiri şi imperfecţiuni în mecanismele de piaţă dintre diferite ţări;

-regimul juridic general şi cel al comerţului în diferite ţări;

-politica comercială şi valutară a diferitelor state.

Operaţiunile combinate se particularizează prin următoarele aspecte:

-baza juridică a operaţiunilor este creată, de regulă, prin două sau mai multe contracte, între care există o anumită legătură;

-tranzacţia prezintă un grad mai ridicat de risc;

-realizarea tranzacţiilor presupune un grad mai înalt de profesionalism.

Principalele tipuri de operaţiuni comerciale combinate sunt: contrapartida, reexportul operaţiunile switch şi operaţiunile de swap.

Switch

Pe măsura dezvoltării clearing-ului şi, mai ales, în condiţiile clearing-ului multilateral, determinat şi de lipsa de lichidităţi în valute forte, a apărut şi s-a individualizat treptat o tehnică complexă de comerţ exterior, anume tehnica de switch. Unii autori consideră că tehnica de switch are suficiente caracteristici proprii, pentru a fi analizată distinct de cea de contrapartidă, care a generat-o iniţial. Punând accent pe latura financiar-valutară şi pe posibilităţile oferite de această operaţiune ca aport de devize, o parte din specialişti separă complet switch-ul de contrapartidă. Alţi autori apreciază însă că tehnica de switch rămâne doar o formă a contrapartidei şi priveşte doar unele modalităţi de lichidare a unor solduri persistente în cadrul acordurilor de clearing. Aceştia consideră că switch-ul face parte integral din contrapartidă şi, că până la individualizarea sa ca tehnică distinctă, va mai fi necesar mult timp.

Practic, tehnica de switch s-a afirmat la începutul anilor 1940-1950 şi s-a dezvoltat şi consolidat în perioada 1960-1970, când dezechilibrele frecvente rezultate în unele conturi de clearing au obligat, pentru lichidare:

–fie la transformarea soldului disponibil din contul de clearing al unei ţări (faţă de alta ) în valută forte, şi lichidarea în acest fel a datoriei;

–fie, invers, la transformare unor fonduri în valută în disponibilităţi de clearing, pe o anumită relaţie, şi apelarea la reexport pentru a stinge datoria.

Oricum am încadra tehnica de switch, în cadrul acestui proces de lichidare succesivă a unor solduri ale contului de clearing (şi de aport valutar), interesează faptul că această tehnică este extrem de complexă, greu de negociat şi de găsit parteneri

Universitatea “Petru Maior”

Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Specializarea Management

Anul III