Eficiența Piețelor Internaționale de Capital

1.Introducere

O economie sănătoasă depinde, în mod vital, de transferurile eficiente de fonduri de la cei ce economisesc către firme şi persoane ce au nevoie de capital – deci economia depinde de pieţe financiare eficiente.

1.1.Definire

Pietele de capital sunt pieţe în care oamenii, companiile şi guvernele cu fonduri mai mult decât au nevoie (pentru că a salva o parte din veniturile lor), transfer de aceste fonduri pentru oameni, companii sau guverne care au un deficit de fonduri (deoarece ei petrec mai mult decât venitul lor ).

Piata capitalului sau piata activelor financiare o definim ca loc de intilnire intre nevoile de resurse banesti ale intreprinderilor si disponibilitatile banesti ale menajelor, ale gospodariilor de familie. Piata capitalului se refera la achizitiile si vinzarile de titluri de valori cu o scadenta mai mare de un an. Aceste deplasari de capitaluri financiare de pe o piata nationala catre alta piata a condus practic la crearea si functionarea in afara pietelor interne de capital a unei piete internationale de capital.

Pietele de capital sint formate din doua segmente distincte si interdepedente: piata primara si cea secundara. Piata primara serveste la prima plasare a emisiunilor de valori mobiliare pentru atragerea capitlurilor financiare disponibile pe termen mediu si lung atit pe pietele interne cit si pe pietele internationale de capital. Piata secundara reprezinta titluri mobiliare care au fost deja puse in circulatie. Ea ofera pe de o parte posibilitatea valorificarii actiunilor si obligatiunilor inainte ca acestea sa aduca dividende sau dobinzi, iar pe de alta parte garantia ca titlurile mobiliare au valoarea si pot fi reintroduse oricind in circuitul financiar.

1.2 Pieţele financiare internaţionale

În secolul al XIX-lea piaţa financiară internaţională s-a confundat cu piaţa financiară din Londra, la care s-a adăugat, între anii 1895 şi 1914, piaţa financiară din Paris. Aceste două pieţe financiare redistribuiau economiile provenite din străinătate şi de la populaţie. După primul război mondial, a apărut piaţa financiară din New Zork, iar căderea ei în 1929 a marcat începutul marii crize economice. Cea mai mare parte a exporturilor de fonduri pe termen lung se efectua, cu toate acestea, în afara pieţei: donaţii, ajutoare multilaterale, investiţii directe, credite.

Dezvoltarea pieţei financiare internaţionale constituie o consecinţă a necesităţilor manifestate de investitori şi de cei care doresc să-şi plaseze capitalul financiar. Băncile internaţionale au un rol important în dezvoltarea acesteia şi a procedeelor de emisiune.

Pieţele financiare internaţionale cuprind două componente:

a) ansamblul pieţelor financiare ale ţărilor care aprobă, sub rezerva unor reglementări, emisiuni de titluri financiare străine, ca şi tranzactii cu titluri financiare străine;

b) piaţa eurocapitalului, pe care împrumuturile pe termen mijlociu şi lung sunt eliberate într-o monedă care nu este obligatoriu cea a împrumutătorului şi nici a celui care se împrumută şi, deci, plasamentul este efectuat în funcţie de economiile provenind din mai multe ţări, intermediate de un sindicat bancar internaţional. Autonomiei ei rezulta din natura operaţiile şi din modul de funcţionare.

Participarea pieţelor financiare naţionale la operaţiilr internaţionale depinde de:

- stabilitatea monedei naţionale;

- spijinirea pe o economie în creştere, cu un potenţial comercial şi industrial puternic;

- importante capacităţi de finanţare disponibile;

- o largă reţea de filiale;

- ligbera convertibilitate şi liberul transfer al titlutilor financiare;

- fiscalitate preferenţială pentru operaţiile financiare internaţionale.