Transportul în Franța

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

CUPRINS:
1)Transportul auto
-Transport de pasageri
-Transport de marfuri
-Traficul rutier
2)Transportul feroviar
3)Transportul aerian

Extras din referat:

Transportul în Franţa.

Infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată cu un număr mare de kilometri de cale ferată, autostrăzi şi drumuri naţionale şi peste 400 de aeroporturi.

Reţeaua de cale ferată are peste 30.000 km cu ecartament standard de 1.435 mm din care peste 14.000 km sunt electrificaţi. Franţa este renumită pentru sistemul de trenuri TGV ce pot circula, pe linii dedicate, cu viteze comerciale de până la 320 km/h. Există conexiuni cu toţi vecinii săi, (cu excepţia Andorei care nu posedă sistem de cale ferată), inclusiv cu Regatul Unit prin intermediul Tunelului Canalului Mânecii. Numeroase oraşe dispun de sisteme de trenuri suburbane (RER şi Transilien în Paris) şi metrou, unele dintre ele fiind de tip VAL automate. De asemenea în marile oraşe tramvaiul a început să fie din ce în ce mai prezent, după ce, în anii 1960 majoritatea liniilor au fost defiinţate.

Reţeaua rutieră are peste 890.000 km drumuri publice, marea majoritate asfaltate, din care reţeaua de autostrăzi are peste 10.000 km, majoritatea fiind cu taxă şi unele sunt operate de companii private. De asemenea există o reţea bine dezvoltată de drumuri naţionale, de peste 30.000 km, care leagă principalele oraşe. Piaţa auto este dominată de producătorii interni cum ar fi Renault (27% din piaţa auto în 2003), Peugeot (20,1%) şi Citroën (13.5%).[13] De asemenea, cu 70% din maşinile nou vândute în 2004, utilizarea motoarelor de tip diesel devine alegerea preferată, înaintea benzinei sau a GPL-ului.

Din cele 478 aeroporturi franceze, 176 sunt aeroporturi cu piste pavate, cel mai mare fiind Aeroportul Internaţional Charles de Gaulle în apropierea Parisului. Air France este compania naţională, în curs de privatizare, parte a concernului Air France-KLM, care este cea de a treia companie mondială de transport aeronautic. Până în Secolul XIX transportul fluvial era foarte dezvoltat, existând în continuare peste 14.000 km de canale şi cursuri de apă navigabile, din care peste 6.000 km sunt foarte dens navigate. Există numeroase porturi, Le Havre, Saint-Nazaire, Bordeaux şi Marsilia fiind printre cele mai importante.

Transport Auto

INTRODUCERE

Franta are aproximativ 25000 mile/40000 km de autostrazi nationale,din care aproape 6000mile/9600 km sunt super-autostrazi cu 4 benzi.Multe din aceste super-autostrazi sunt taxa.Aceste drumuri cu taxa s-au dezvoltat incepind cu anul 1960 prin concesiuni private,dup ace guvernul a realizat ca tara ramasese oarecum in urma statelor vecine in ceea ce priveste sistemul super-autostrazilor.Guvernul francez mentine de asemenea o retea buna de autostrazi nationale secundare ,marcate pe harta cu un “N” inaintea numarului rutei.Guvernele locale intretin soselele locale,cunoscute ca “Route Departamentales”,care sunt adesea cele mai pitoresti si sunt marcate printr-un “D”plasat inaintea numarului.Autostrazile Frantei tind sa fie extrem de aglomerate la sfirsitul lui Iulie/inceputul lui August si din nou sfirsitul lui August/inceputul lui Septembrie,cind toata Franta se indreapta spre locuri de vacanta.In tara exista 15049940 km de autostrazi cu plata.

Reteaua rutiera are peste 890000 km drumuri publice,marea majoritate asfaltate din care de autostrazi are peste 10000 km,majoritatea fiind cu taxe si unele sunt operate de companii private .De asemenea exista o retea bine dezvoltata de drumuri nationale ,de peste 30000 km, care leaga principalele orase.Piata auto este dominata de producatorii interni cum ar fi Renault (27% din piata auto in 2003),Peugeot (20,15) si Citroen (13,5%).De asemenea ,cu 70 % din masinile nou vindute in 2004 ,utilizarea motoarelor de tip diesel devine alegerea preferata inaintea benzinei sau a GPL-ului.

De-a lungul timpului,omul a avut nevoie de transport atit pentru el,cit si pentru avutul sau,trecerea vremii impunind inventarea a noi mijloace de transport ,mai mari,mai sigure,mai eficiente si ,fireste ,mai rapide.

Transportul public cuprinde toate modalitatile de transport in care pasagerii sau bunurile acestora nu calatoresc cu propriile masini.In timp ce termenul include in general transportul pe calea ferata si transportul cu autobuzul/autocarul,o definitie mai larga ar putea include liniile aeriene,serviciile societatilor de taximetrie,orice alt sistem care transporta persoane pentru interesul public.Transportul public de obicei are rute fixe,iar majoritatea pasagerilor calatoresc dintr-o zona in alta,sau in zona in care traiesc pina la serviciu,cumparaturi,ori scoli.Transportul public poate oferi servicii avantajoase,in special in zone cu o populatie foarte mare,sau in orasele mici ca suprafata.

I.Transport de pasageri

a)Ocazional

Nu este necesara nici o autorizatie pentru calatorii cu vehicule avind 9 persoane asezate,inclusiv soferul.

b) Transport de pasageri regulat

Daca nu e prevazut altfel prin acorduri bilaterale se supune autorizarii de catre Ministrul Transportului.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Transportul in Franta.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
2 917 cuvinte
Nr caractere:
17 882 caractere
Marime:
105.75KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Transporturi
Predat:
la facultate
Materie:
Transporturi
Sus!