Transportul Feroviar

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1.CAPITOLUL I. Transporturile feroviare.Noţiuni generale.2
1.1. Particularităţile transporturilor pe calea ferată.2
1.2 Contractul de transport mărfuri în trafic feroviar internaţional în
vagoane complete .3
1.3 Avantajele vagonului colectiv în comparaţie cu traficul de coletărie.14
1.4 Tarifele în transporturile feroviare .15
2.CAPITOLUL II. Influenţa transporturilor asupra dezvoltării comerţului exterior.19
Bibliografie.22

Extras din referat:

CAPITOLUL I. Transporturile feroviare.Noţiuni generale

1.1. Particularităţile transporturilor pe calea ferată

în ceea ce priveşte transporturile de mărfuri pe cale ferată, acestea au câştigat o poziţie în cadrul sferei largi a transporturilor de mărfuri, prin aspecte cum ar fi:

• capacitate mare de transport;

• viteză relativ ridicată de deplasare a mărfurilor;

• condiţii superioare de păstrare a integrităţii mărfurilor.

În aceste condiţii, putem spune că reţeaua ferată constituie un sistem autonom nu numai pe scara naţională, ci şi la nivel continental, receptiv la noile cuceriri ale tehnici, cu perspective uriaşe în viitor.

La simpozionul „EURAIL Speed” care a avut loc în 1992, s-a arătat că "în viitorul apropiat traficul de mărfuri va fi supus la modificări esenţiale prin introducerea cuplărilor automate, nu atât ca urmare a dimensiunii trenurilor, cât mai ales a posibilităţilor de prelucrare electronică a datelor relative la distribuţia şi identificarea vagoanelor, precum şi la formarea, micşorarea şi deconectarea garniturilor de tren. Întocmirea unei foi de expediţie va fi suficientă pentru a asigura o marcare magnetică a vagoanelor în cauză şi pentru a iniţia lanţul de informaţii codificate, care vor pune în mişcare toate operaţiile necesare pentru dirijarea lui". Tot aici sa-scos în evidenţă posibilitatea ca "toate mărfurile generale în vrac, de la minereuri la zahăr, să se transporte în lăzi basculante care vor putea fi descărcate în mod automat în câteva secunde. Produsele finite de volum individual mic vor fi concentrate în multe containere sau remorci semiarticulate a căror descărcare nu va cere mult timp.

Transporturile internaţionale de mărfuri pe calea ferată sunt reglementate prin convenţia privind transporturile feroviare internaţionale (COTIF), la care participă toate ţările Europene, inclusiv unele ţări din Asia (Turcia, Siria, Iran şi Irak) şi ţările fostei URSS. COTIF conţine ca anexă "Regulile uniforme privind contractul de transport internaţional de mărfuri pe calea ferată" (CIM). Aceste reguli au intrat în vigoare la 1 mai 1985, reprezentând "biblia" transporturilor feroviare de mărfuri.

Din dezvoltarea transporturilor feroviare, se desprind diverse trăsături, printre care:

• Transporturile feroviare se desfăşoară via terra. Domeniul de aplicare a transportului feroviar este cel continental, iar cea mai mare parte din activitatea unei reţele naţionale de cale ferată constă în serviciile prestate în contul nevoilor interne.

• Acoperirea reţelelor feroviare diferă de la o zonă la alta, de la un stat la altul şi de la un continent la altul. Mai favorizate din acest punct de vedere sunt zonele industriale mai populate, în opoziţie cu zonele agricole şi forestiere. Însumarea lungimilor reţelelor naţionale europene duce la un număr de aproximativ 2 milioane km. Evoluţia acestui număr total de kilometri în spaţiu şi în timp este influenţată de o multitudine de factori economici, sociali şi politici diferiţi de la o ţară la alta.

• Transporturile feroviare, spre deosebire de celelalte modalităţi de transport, în ultimele trei decenii, s-au dezvoltat lent în ceea ce priveşte reţeaua, iar diferitele rute naţionale au evoluat contradictoriu. Alături de dezvoltarea acestora în unele ţări, în altele întâlnim tendinţa de stagnare sau chiar de scădere, cum este cazul SUA sau a unor ţări vest-europene. Această tendinţă de regres este determinată de factori cum ar fi: mobilitatea şi

rapiditatea superioare ale transporturilor rutiere şi aeriene, gradul de rentabilitate scăzut al unor linii secundare, precum şi nivelul mare al investiţiilor necesar pentru modernizarea transporturilor feroviare.

• Dezvoltarea şi modernizarea în ritm rapid în ultima perioadă, adaptarea la cererea de transport pe plan mondial. Creşterea rapidă a producţiei de bunuri materiale presupune şi creşterea volumului de mărfuri de transportat, dar şi adaptarea mijloacelor de transport la particularităţile mărfurilor transportate.

Pentru relaţiile economice ale ţării noastre transporturile pe calea ferată deţine primul loc cu aproape jumătate din mărfurile care fac obiectul comerţului exterior.

1.2 Contractul de transport mărfuri în trafic feroviar internaţional în vagoane complete.

A. Convenţii internaţionale

Transportul pe cale ferată este mai complex decât al altor modalităţi de transport, întrucât se realizează cu mijloace aparţinând mai multor administraţii de căi ferate, traversează în tranzit mai multe ţări cu regimuri vamale foarte diferite, gestiunea transportului se face separat de fiecare cale ferată, iar predătorul sau primitorul mărfii aparţine unor state diferite. Profitându-se de faptul că aproape în exclusivitate, societăţile de transporturi feroviare sunt societăţi de stat, s-a trecut la elaborarea unor reglementări uniforme valabile pentru toate căile ferate, cunoscute în prealabil de orice beneficiar de transporturi feroviare internaţionale.

Transporturile feroviare internaţionale sunt reglementate prin convenţii care cuprind şl reguli generale aplicabile contractului de transport şi cooperării între căile ferate participante la transport.

Principalele convenţii sunt:

a) Convenţia internaţională pentru transportul mărfurilor COTIF/CIM (Convention Relativ Aux Transports Internationale Feroviaires/Convention Internationale des Marchandises) încheiată la Berna în 1986 şi revizuită substanţial în 1961.

b) - Regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional R.I.V. (Reglementa Internatinale vehicoli).

Prin convenţiile multilaterale feroviare se reglementează condiţiile generale de transport al mărfurilor în trafic feroviar internaţional, drepturile şi obligaţiile expeditorului şi destinatarului mărfurilor precum şi drepturile şi obligaţiile căilor ferate participante la transport.

Regulamentele internaţionale stabilesc condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vagoanele care circulă în trafic internaţional, atât cele aparţinând căilor ferate, cât şi cele particulare.

Prin diverse forme de cooperare între căile ferate se stabilesc condiţii de folosire în comun a unor vagoane sau tipuri de vagoane, sau transportul anumitor mărfuri care necesită condiţii speciale de transport (cu regim de temperatură, regim de presiune, periculoase la transport, agabaritice etc.).

În acest sens menţionăm câteva convenţii internaţionale de cooperare multilaterală cum ar fi: Intertrigo (societate de exploatare în comun a vagoanelor de transport de mărfuri perisabile), Intercontainer (societatea de transport pe calea ferată de mărfuri containerizate) etc.

De asemenea, între căile ferate mai există şi convenţii bilaterale privind colaborarea dintre staţiile de frontieră ale căilor ferate vecine, modul de efectuare a vămuirii şi condiţiile tehnice de predare/ primire, ritm de expediere, iar în traficul de transbordare se reglementează şi problemele de coordonare a volumelor de transport.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Transportul Feroviar.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
22 pagini
Imagini extrase:
22 imagini
Nr cuvinte:
11 441 cuvinte
Nr caractere:
59 551 caractere
Marime:
54.53KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Transporturi
Predat:
la facultate
Materie:
Transporturi
Sus!