Titu Maiorescu și teoria formelor fără fond

Titu Maiorescu îşi scrie celebrul articol „În contra direcţiei de azi în cultura română” din revista „Convorbiri literare”, pretinzând că ideile pe care le susţine au strict scopul de a „scutura” puţin naţiunea, în vederea creării unui fond original pentru umplerea formelor. Dar este oare acesta adevărul, sau există substraturi şi scopuri ascunse, care nu pot fi descoperite decât prin încadrarea scrierii într-un context adecvat?

Desigur, privită separat, „În contra direcţiei de azi în cultura română” este o lucrare care îşi propune să ridice cultura română la standarde occidentale, nefiind de acord, însă, cu imitarea valorilor fiind lipsiţi de un fond solid. Dar, de îndată ce începem a investiga relaţiile şi raporturile domnului Maiorescu în contextul vremii, constatăm că, în primul rând, există substraturi la nivel politic, iar în acest sens, ne vom folosi în special de paginile lui Sorin Alexandrescu, „Junimea – discurs politic şi discurs cultural”.

Vom încerca să analizăm această problemă în cele ce urmează, punând faţă în faţă şi părerile unor critici precum Eugen Lovinescu şi Tudor Vianu.

Contexte, motive

Odată cu încheierea revoluţiei de la 1848, România trece printr-o serie de schimbări, în primul rând politice şi economice, în al doilea rând de ordin ştiinţific şi cultural. Acestea se petrec într-un ritm accelerat, motiv pentru care apar controverse, chiar dacă scopul schimbărilor era unul pozitiv, şi anume de a avea o ţară modernă, unitară şi nu în ultimul rând independentă.

Teoria „formelor fără fond” este elaborată de Titu Maiorescu şi de Mihai Eminescu în urma discrepanţei dintre aparenţa şi esenţa noilor instituţii democratice, apărute după adoptarea noii Constituţii, cea de la 1866, sub domnia Principelui Carol I.

Existenţa celor două mari partide politice ale vremii, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator a generat nenumărate neînţelegeri şi polemici, care îşi aveau rădăcina în diferenţele lor ideologice: liberalii doreau cu orice preţ modernizarea şi militau pentru democraţie, pe când conservatorii erau foarte sceptici din punctul de vedere al consecinţelor politice şi culturale propuse de rivalii lor.

Titu Maiorescu, împreună cu ceilalţi junimişti, este adept al conservatorismului, fapt ce reiese şi din „În contra direcţiei de azi în cultura română”, unde autorul se opune modernizării doar de dragul modernizării; ba din contră, consideră că modernizarea n-ar trebui să se producă deloc, dacă acest lucru ar presupune construirea unei false culturi.

Preocupaţi şi de economia ţării, cei de la Junimea înţeleg importanţa unei economii nesubordonate niciunei ţări sau niciunui imperiu, întrucât structura politică nouă, occidentală, nu poate fi compatibilă cu o economie veche, orientală. Aceştia reuşesc să vadă strânsa legătură dintre politică, economie şi cultură, şi anume că România va prospera pe plan politic mai ales dacă va avea fie o economie puternică, fie o bază culturală solidă, recunoscută şi în celelalte ţări. Acum putem vedea deci într-o altă lumină toate încercările lui Maiorescu şi a celorlalţi junimişti de a împiedica lăudarea cu o cultură neoriginală şi falsă. Numai o cultură naţională originală ar fi putut aduce România la stadiul de popor european modern, întrucât economia încă se confrunta cu o întârziere.

Astfel, apar două mari tendinţe de a aborda problema culturii, şi anume una care se asemăna cu ideologia liberaliştilor – imitarea ideilor şi a modelelor culturale occidentale – şi alta care părea ruptă din programul conservatoriştilor – continuarea creării în cadrul specificului românesc – .

Este importantă înţelegerea motivelor pentru care teoria formelor fără fond a fost elaborată, pentru că deşi Titu Maiorescu doreşte să pară interesat doar de evoluţia culturii române, substratul politic al „În contra direcţiei de azi în cultura română” nu este doar o formă de manipulare în interes propriu, ci este în interes naţional. Este o situaţie de genul „scopul scuză mijloacele”, unde unul din mijloace ar fi chiar sus-punerea în cadrul partidului din care Maiorescu face parte.

Vom vedea, în cele ce urmează, că atacarea modului de existenţă a Academiei Române sau aproape insesizabila linguşire a clasei muncitoreşti, reprezentată de ţărani, nu sunt deloc modalităţi aleatorii de manipulare, ci, din contră, acestea sunt plasate în articolr cu acelaşi scop bine definit: câştigarea unor bile albe în plus pentru Partidul Conservator, o „pregătire a terenului”, astfel încât acest partid să se bucure de cât mai mulţi adepţi. Astfel, ideologia lor ar fi cea mai respectată şi deci, conservatorii (a se citi junimiştii), ar deţine controlul asupra direcţiei în care ţara se îndrepta.