Tehnologia educaţională se ocupă de tehnologia în educaţie. Este implicată în folosirea tehnologiei ca „instrument” pentru a intensifica procesul de predare-învăţare în cadrul tuturor disciplinelor. Tehnologia educaţională este preocupată de predarea şi învăţarea cu ajutorul tehnologiei. Cuvintele şi expresiile cheie legate de acest ultim domeniu includ: media; multimedia; hard-ware şi software; telecomunicaţii; procesare de date; medii informatice; a identifica, a evalua şi a strânge informaţia; şi mulţi alţii din sfera aceasta.
Acum întrebarea care se pune este, dacă această tehnologie educaţională funcţionează pe post de portavoce a educaţiei sau este doar un amortizor care ucide educaţia pe nesimţite. Se pare că nu am trecut încă în totalitate de hopul pre-judecăţii noului (care este deja vechi). Proverbul spune că nu poţi învăţa un câine bătrân trucuri noi, aş parafraza afirmând că nu poţi preda unui „bătrân al poporului” un limbaj nou. Încă mulţi dintre noi se tem ca nu cumva să ne prindă „păianjenul” de aceea Internetul nu este explorat la nivelul maxim nici de educatori şi nici de elevi sau studenţi. Aici aş putea exemplifica principalele utilizări ale Internetului în România: chat, verificarea poştei electronice, plagierea lucrărilor, vizitarea situ-urile cu conţinut îndoielnic. Încă nu am avut ocazia, cu excepţia a două sau trei cazuri, să mi se recomande în cadrul unui curs o pagină de web pentru aprofundare, extindere sau cercetare.
Creşterea şi educarea copiilor noştri este o investiţie crucială pentru viitorul societăţii Europene. Părinţii, ca educatori primari, au un rol vital în contribuţia şi asigurarea dezvoltării unor cetăţeni responsabili în acord cu valorile morale şi democratice. În secolul al XXI-lea impactul mediei, în mod special în cadrul existent al tehnologiilor comunicaţionale şi informaţionale, va creşte simţitor. Aceasta în contextul în care pe agenda Uniuniii Europene şi pe cea a guvernelor naţionale aceste tehnologii rămân o prioritate. Problema este dacă studiile care se vor face în urma sondajelor vor avea rezultate pozitive sau vor înclina spre polul opus.
Schimbările interioare cer timp, iar schimbările sociale nu aşteaptă, educaţia tradiţionalã trebuie compensată cu o altfel de educaţie care să fie în măsură să răspundă cerinţelor actuale ale unei societăţi care presupune în numai cîteva decenii o schimbare fundamentalã înspre un nou mod de viaţă bazat pe o institutie inedită pe care cineva a numit-o „vila electronică”, pe şcoli şi corporaţii ale viitorului schimbate radical. În această societate ocupă din ce în ce mai mult teren educaţia la distanţă. Un avantaj ar fi instruirea mai flexibilă în timp şi spaţiu. Alt atu este şi extraordinarul potenţial al învăţării studenţilor, dat de noile tehnologii electronice care pot face ca aceştia să se implice şi mai mult în procesul învăţării. Aceste tehnologii interactive permit de asemenea studenţilor să aibă un control mult mai mare asupra acestui proces decât ar fi posibil în multe din mediile de învăţare tradiţionale. S-ar părea că studenţii învaţă mai bine prin modul de tele-antrenare, decât prin predarea faţă în faţă. Studenţii îşi asumă o mai mare responsabilitate pentru învăţare.
Cu disponibilitatea larg răspândită de a avea un computer personal devin viabile două noi forme de tehnologii: multimedia (în special CD-ROM-ul) şi reţelele de calculatoare. CD-ROM-ul înseamnã cã un mare numãr de materiale de curs (inclusiv audio si video) pot fi distribuite studenţilor într-un mod eficace. Iar reţelele de calculatoare permit cursanţilor să beneficieze de e-mail şi conferinţe pe calculator. Deşi nici una din aceste dezvoltări nu prezintã capabilităţi cu totul noi în procesul de predare şi învăţare, ele reprezintă totuşi modalităţi de a prezenta mai multe informaţii şi asigură o interacţiune mai mare între studenţi şi instructori. Calculatoarele sunt folosite în educaţia la distanţă în mai multe moduri: e-mail, acces Internet, cursuri on-line, conferinţe pe computer şi conferinţe audiografice. Astfel, în timp ce mai toate serviciile Internet se pretează unor activităţi de informare, documentare, pentru activităţile mai complexe care presupun şi un anumit grad de interacţiune se folosesc e-mail-ul şi chiar www-ul sau conferinţele sau cursurile on-line care permit o interactiune în timp real.
La acestea se mai adaugã şi posibilităţile de lucru pe super-calculatoare aflate la distantã prin serviciile de Telnet pentru răsfoirea unor baze de date, şi alte facilităţi specializate.
Noile tehnologii educaţionale implică în acelasi timp o schimbare a rolului profesorului de la cel de expert la cel de facilitator sau de îndrumãtor, cât şi a structurii sistemului de învăţământ.
Evaluarea se poate include în procesul instrucţional, asigurând astfel studenţilor un feed-back (hrănire pe la spate) permanent care să îi orienteze.
Trebuie să apreciem valoarea acestor tehnolgii, însă pericolul pe care eu îl văd este acela de a înlocui persoana cu o maşinărie. Media nu cred că trebuie cosiderată un scop în sine, ci un mijloc (un alt sens al cuvântului „mediu”). Da, avem grămezi de informaţii, dimensiune instructivă ce nu s-a mai văzut, însă ce se va ântâmpla cu dimensiunea formativă a educaţiei? Poate oare o reţea să-mi „formateze” mie drive-ul caracterului? Şi această întrebare aici nu fiinţează deloc ca discurs retoric, ci ca o întrebare răspunzătoare. O altă problemă pe care am întâlnit-o prin inter-mediul calculatorului este cea a limbajului. Se lanseazã ipoteza că pentru a fi eficiente, comunicaţiile electronice au nevoie de urgentă de un cod de meta-comunicare pentru a ajuta atît procesul de scriere cît şi pe cel de citire. Comunicarea implică mai mult decât emiţător, mijloc şi receptor. Cuvântul se transmite printr-un anumit mediu, astfel luând într-un anumit sens „forma vasului în care este pus.” Dacă în cadrul unei dezbateri pe internet, pe vreun canal de discuţie la un moment dat se va folosi un eufemism, care va fi oare mesajul receptat de interlocutor (mai bine zis, aici, webcutor)? Unde este acea panică care te face să te scarpini după ureche, să priveşti în jos, în urma mustrării profesorului? Este adevărat că rezolvi totul acum prin inter-mediul unei webcam, dar unde va fi sentimentul acela de reuşită în urma reuşitei cân profesorul trece pe lângă tine şi te bate pe umăr?
Problema webcam-urilor duce la un fel de teleglobalizare, în care totul este supravegheat în cele mai mici detalii. S-ar putea să ne fi ajuns cuvintele „profetului” George Orwell, din a sa carte 1984. Acolo The Big Brother urmărea totul, s-a creat un nou limbaj (Newspeak), iar dragostea (relaţia) era aspru pedepsită. Imaginea vizuală, cvasi-perceptivă, înlocuieşte cuvântul, construcţia ideatică. Noile medii ar reprezenta, de aceea, un regres, o „anlfabetizare” a privitorului, prin eliminarea oricărui demers interpretativ, intelectual. De aceea s-ar părea că dl. preşedinte al Statelor Unite ale Americii ar fi iniţiat un amplu program de alfabetizare numit, „No Child Left Behind” (Nici un copil fără educaţie). Noile medii apar, spre deosebire de cele vechi, ca o prelungire a organelor noastre de percepţie, a văzului, şi nu o extensie a gândirii, a intelectului. Această dominaţie a „cafenelelor filosofice virtuale” poate duce la o orbire globală, prin pierderea contactului direct, nemijlocit cu realitatea fizică, cu faptele, cu experenţialul.
Ministerul Educaţiei şi Tineretului Republicii Moldova
Universitatea de Stat Tiraspol
Facultatea de geografie
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
