Tehnici de Redactare a Textelor Jurnalistice

The Elements of Style, avându-i ca autori pe William Strunk Jr. si E.B White este manualul care, de la prima ediţie şi până astăzi, a format nenumăraţi jurnalişti din SUA, şi nu numai. Prezint aici în sintetiză principalele reguli de redactare recunoscute în rândul specialiştilor. La fel cum regulile nu sunt „bătute în cuie”: ele sunt mai degrabă recomandări, instrumente la îndemâna jurnaliştilor, care trebuie nuanţate, adaptate,atunci când situaţia o cere.

• Urmaţi topica normală, firească a părţilor de propoziţie: plasaţi la început subiectul, urmat de predicat, şi apoi de restul părţilor de propoziţie; în acest fel – dacă subiectul şi predicatul sunt bine definite chiar de la început – chiar şi o propoziţie foarte lungă poate avea claritate şi forţă.

• Utilizaţi verbele la diateza activă şi la timpurile cele mai "tari": prezent şi perfect compus; verbele puternice creează dinamism, acţiune, fac economie de cuvinte şi conturează mult mai bine personajele; evitaţi acele adverbe de aproximare care se agaţă cu încăpătânare de limbajul uzual: circa, aproximativ, oarecum, relativ, cumva, undeva etc.

• Utilizaţi cu prudenţă adverbele, ele pot "dilua" sensul verbului sau introduce repetiţii redundante; în mod eronat, mulţi jurnalişti le folosesc pentru a intensifica anumite verbe, fără a realiza că de multe ori, ele repetă sensul exprimat chiar de verb: "rafala a distrus complet şalupele aflate în port"

• Aşezaţi cuvintele pe care vreţi să le accentuaţi sau să le evidenţiaţi fie la sfârşitul, fie la începutul propoziţiei, dar niciodată la mijloc. Deşi, conform unei practici străvechi utilizate în retorică – mulţi specialişti recomandă plasarea cuvintelor emfatice la sfârşitul frazei, acelaşi efect poate fi obţinut dacă plasăm cuvintele la început. Aceasta se datorează faptului că, în scris, textul şi cuvintele capătă semnificaţii aparte cu ajutorul punctuaţiei: astfel, punctul la final de propoziţie are funcţia de a atrage atenţia – atât asupra ultimului cuvânt al propoziţiei încheiate, cât şi asupra primului cuvânt al propoziţiei următoare.

• Nu încălcaţi „teritoriul” cuvintelor, lăsaţi cuvintelor-cheie spaţiul necesar pentru a-şi îndeplini funcţia; aceasta înseamnă să nu neutralizaţi efectul unui cuvânt puternic, de efect folosind imediat tot un termen puternic, altfel riscaţi să diminuaţi semnificaţia amândurora; similar, după utilizarea unui termen emfatic, evitaţi să îl repetaţi sau să utilizaţi un cuvânt din aceeaşi familie, înafara cazului în care intenţionaţi să obţineţi un anume efect.

• Jucaţi-vă cu cuvintele, chiar şi în articolele serioase. Alegeţi cuvinte pe care jurnalistul obişnuit le evită, dar pe care cititorul obişnuit le înţelege. De multe ori, jurnaliştii îşi restricţionează propriul vocabular din dorinţa de a utiliza un limbaj cât mai accesibil cititorilor; rezultatul: un limbaj îngust, adesea marcat de repetiţii şi de clişee; nu subestimaţi nivelul de educaţie al propriilor cititori, aceasta înseamnă că-i desconsideraţi şi duce la scăderea calităţii textului

• Preferaţi limbajul simplu celui tehnic, utilizând cuvinte, propoziţii şi chiar paragrafe mai scurte pentru a reda informaţiile de maximă complexitate; foarte frecvent – conform principiului că forma trebuie să respecte funcţia – jurnaliştii redau ideile complicate printr-un limbaj complicat, ceea ce este eronat. Dimpotrivă, aceştia ar trebui să prelucreze şi să transforme – folosindu-se de explicaţii – tot ceea ce este ciudat, necunoscut sau complicat, în lucruri comprehensibile, chiar familiare.

• Hiperbolizaţi, exageraţi lucrurile neesenţiale, mai puţin importante şi minimalizaţi subiectele cruciale, de maximă importanţă – aceste două tehnici vă ajută să creaţi efectul optim asupra cititorului. În primul caz, aveţi de fapt nevoie să atrageţi atenţia cititorului asupra unor fapte banale, comune, în vreme ce în a doua situaţie, este necesară „temperarea” subiectului, care - prin însuşi conţinutul ieşit din comun - riscă să pară „tras de păr”, exagerat

• Controlaţi ritmul story-ului variind lungimea propoziţiilor – astfel, propoziţiile scurte conferă claritate textului, iar pauzele dintre propoziţii dau cititorului timp să înţeleagă. Mai mult, ele au capacitatea de a crea suspans şi a trezi emoţii. Literatura de specialitate identifică trei motive principale pentru a încetini ritmul povestirii cu ajutorul propoziţiilor scurte: pentru a simplifica lucrurile complexe, pentru a crea suspans şi în fine, pentru a crea emoţii puternice. Cel mai adesea, textul începe cu propoziţii scurte, pentru a nu grăbi cititorul şi a-i permite să înţeleagă contextul; apoi, pentru ca articolul să nu devină monoton, sunt introduse propoziţii de lungime medie, care grăbesc puţin ritmul, marcând un crescendo; în fine, atunci când cititorul este pregătit, ritmul poate fi amplificat prin introducerea unor propoziţii mai lungi, mai complexe şi, în acelaşi timp, mai dinamice.

• Atunci când construiţi caractere, evitaţi să utilizaţi excesiv adjective şi/sau calificative; aceasta nu înseamnă că utilizarea epitetului este eronată, ci că personajele sunt mult mai sugestiv conturate prin intermediul scenelor, detaliilor şi dialogului – această recomandare este valabilă mai ales pentru adjectivele care au un sens general şi care îşi pierd semnificaţia atunci când se referă la persoane.

- O altă modalitate de captare a atenţiei, folosită însă mai mult în televiziune, constă în introducerea unui element dramatic chiar înaintea unei pauze în acţiune. Cel mai sugestiv exemplu este cel al serialelor de televiziune, de unde s-a născut de altfel şi denumirea generică efectul „va urma”: episoadele se termină adesea în mod intenţionat cu momente de maximă tensiune ce determină telespectatorul să urmărească şi episodul următor pentru a afla deznodământul.

USM

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

Catedra “Comunicare"